Reprezentanții asociațiilor obștești, grupurilor informale, activiștii civici și mass-media sunt invitați la sesiunile de informare organizate în cadrul Proiectului Dezvoltarea Societății Civile la nivel local în Republica Moldova, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Fundația Konrad Adenauer.
În cadrul acestui proiect, cu durata de implementare de trei ani, vor fi oferite granturi în valoare totală de circa 3 milioane de euro. Programul de grant este adresat organizațiilor societății civile locale, ce desfășoară activități în afara orașului Chișinău și care sunt direct responsabile de implementarea lor. Vor fi finanțate peste 150 de propuneri de proiecte, orientate spre promovarea principiilor bunei guvernări. O atenție specială va fi acordată proiectelor ce au drept obiectiv monitorizarea procesului de implementare a Acordului de Asociere RM-UE.
În cadrul sesiunilor de informare, ce vor avea loc în toate regiunile Republicii Moldova, potențialii beneficiari de granturi vor fi informați privind modalitățile de elaborare și depunere a dosarului, criteriile de selectare a beneficiarilor precum și activitățile planificate în cadrul inițiativei. Sesiunile de informare vor fi organizate în următoarele localități:
- regiunea SUD - Cimișlia, Căușeni, Cahul. Detalii și confirmări: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
- regiunea CENTRU - Orhei, Anenii Noi. Detalii și confirmări: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
- regiunea NORD - Soroca, Bălți, Edineț. Detalii și confirmări: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
- UTA GAGAUZIA - Comrat, Ceadîr-Lunga. Detalii și confirmări: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
Calendarul și agendele sesiunilor de informare pot fi accesate aici: https://www.dezvolt.md/calendar.