Îmbunătățirea accesului la informația privind asistența externă

Tipărește
Data publicării: Vineri, 13 Ianuarie 2023
Accesări: 2965

Recent, Republica Moldova a primit de la organizații internaționale și guverne străine un volum substanțial de asistență externă sub formă de împrumuturi, granturi și ajutoare umanitare pentru a putea depăși consecințele crizei energetice și ale crizei regionale de securitate, dar și pentru proiecte investiționale. În acest context este mai importantă ca oricând asigurarea accesului publicului la date privind valorificarea asistenței externe, precum și la condițiile oferirii finanțării. Transparența îi oferă societății posibilitatea de a responsabiliza statul pentru a asigura o gestiune judicioasă a suportului primit și a apăra interesul public. În prezentul articol sunt identificate problemele legate de accesul publicului din Republica Moldova la informația privind asistența externă primită și sunt propuse măsuri de intervenție pentru depășirea lor.

De ce este importantă creșterea accesului la informația despre asistența externă?

Transparența informațiilor despre împrumuturi și alte forme de asistență externă este vitală pentru utilizarea responsabilă a mijloacelor primite și pentru a preveni irosirea sau deturnarea resurselor publice. Societatea civilă are nevoie de transparență pentru a responsabiliza Guvernul în ceea ce privește volumele datoriilor contractate, condițiile contractelor, alocarea resurselor. Transparența asigură că investitorii și creditorii au o idee clară despre povara datoriei publice, ceea ce reduce riscul asociat creditării și premiile pentru incertitudine și, prin urmare, îi permite statului să se crediteze mai ieftin. Transparența este și o pre-condiție pentru gestionarea eficientă a datoriilor de către stat, ea ajută la definirea și implementarea unor strategii responsabile de împrumut, prin identificarea și eliminarea practicilor dăunătoare din trecut.

Accesul publicului la date privind asistența externă trebuie să acopere următoarele aspecte esențiale:

  • Procesul de contractare a finanțării: circumstanțele în care au fost contractate împrumuturile externe, părțile contractante și relațiile dintre acestea (inclusiv eventualele dezechilibre de putere care pot afecta relațiile financiare), instrumentele de finanțare, clauzele contractuale (condițiile financiare, dar și alte condiționalități cum ar fi cele de politică, obligația de a contracta furnizori din țara creditorului etc.);
  • Obiectul finanțării: cum au fost alocate și folosite resursele; rezultatele proiectelor finanțate; impactul lor social, economic sau de mediu; impactul condiționalităților aferente;
  • Impactul deservirii datoriilor: modul în care rambursarea datoriilor și plata dobânzilor/comisioanelor afectează bugetul public și capacitatea guvernului de a face față obligațiilor, de a furniza servicii publice sau de a investi.
  • Este importantă nu doar asigurarea publicării informației privind asistența externă, ci și accesibilitatea datelor publicate. Prezentarea informațiilor în formate neprietenoase pentru prelucrarea datelor, fragmentarea sistemelor informaționale afectează accesibilitatea informației și inhibă integrarea sau combinarea lor cu alte date.

Accesați analiza integrală pentru mai multe informații detaliate:

Descarcă analiza  Download the analysis   Descarcă infograficul

 


 

Analiza a fost realizată de Centrul Analitic Independent „Expert-Grup” în cadrul inițiativei „Administrarea social responsabilă a finanțării externe”, în parteneriat cu Institutul pentru Inițiative Strategice (IPIS), cu suportul Fundației Soros Moldova.

Tags: Natalia Chitii

test

Website test
Tipărește

Accesează aplicațiile de monitorizare

app61
Aplicația de monitorizare a  agendei de reforme prioritare a  Guvernului și Parlamentului
aplicat6
aplicat611ro
app7
Clasamentul performanțelor  Bancare din Republica Moldova
rap eu ro
app8
Impactul dinamicii populației asupra economiei NTA
aplicat81

Implicare

scoala ro

lapunct ro

budget ro

Dvs. folosiți componenta de ADS Blocker.
Noi nu folosim elemente de publicitate, doar prezentăm produsele proprii sau a donatorilor care promovează unele proiecte.
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!

Resetează

Cursor:

Contrast:

Dimensiune Font:

Alb/Negru:

Referințe:

Imagine: