Comentariul economic nr. 4

Preocuparea exagerata a Guvernului Republicii Moldova pentru elaborari „strategice” a rezultat intr-o inflatie de documente bune din punct de vedere analitic, dar deconectate de la preocuparile reale ale societatii.

Studiu de caz

Ideea acestui comentariu a aparut odata cu lansarea noii Strategii de atragere a investitiilor si promovare a exporturilor pentru anii 2006-2015. Nu strategia ca atare este obiectul acestui comentariu, ci strategia ca manifestare particulara a unui fenomen specific pentru guvernele noastre.

Folclorul califica acest fenomen foarte simplu si sugestiv - „a pune caruta inaintea calului”. Pentru ca Moldova sa poata exporta, mai intai ar trebui sa produca marfuri competitive si diverse. In ultimii ani exporturile noastre au devenit inca mai putin competitive si mai puternic concentrate in grupuri de marfuri de valoare adaugata mica. Aceasta evolutie a economiei reale s-a produs in ciuda strategiei guvernamentale de promovare a exporturilor pentru 2002-2005. Cauzele trebuie de cautat mai intai in interiorul tarii, unde economia evolueaza in mare masura independent de strategiile guvernamentale, si abia apoi in vicisitudinile partenerilor externi.

Cat priveste investitorii straini, acestia nu pot fi ademeniti prin strategii retoric atractive, ci prin istorii concrete de succes. Cate proiecte de investitii internationale care au avut succes rasunator in Moldova poate sa numeasca Guvernul? Prea putine, iar suita de scandaluri corporative in care a fost implicata puterea si mai mult a stirbit din atractivitatea tarii.

Panaceul miraculos

Cresterea vertiginoasa a numarului de strategii guvernamentale ne aduce la concluzia ca, pentru Guvernul nostru, strategiile, conceptiile, programele, planurile etc., au devenit metoda preferata de a aborda orice problema care sta in fata guvernarii. In ultimii sapte ani, trei guverne nationale au aprobat peste 300 de variate documente cu caracter strategic. Pana si sistemul postal si cinematografia „se dezvolta” pe baza unor strategii nationale.

Care este eficienta strategiilor guvernamentale? Este greu de spus, deoarece Guvernul are resurse mai mult pentru elaborarea decat pentru implementarea, monitorizarea si evaluarea strategiilor. Documentele de evaluare disponibile pentru publicul larg sunt superficiale sau laudative. Ipoteza noasta este ca in majoritatea cazurilor strategiile si conceptiile nationale termina prin a aduna praful in dulapurile din birourile guvernamentale. Care sunt factorii fundamentali care explica de ce nu lucreaza strategiile? Probabil ca ar fi cateva cauze esentiale.

1. Inamicul interior

Simplificand lucrurile la maximum, orice strategie guvernamentala trebuie sa implice participarea a cel putin trei parti: organul care defineste strategia, organul care o executa si organul care o monitorizeaza. (Nu discutam aici cazul aberant, frecvent intalnit in Moldova, cand aceeasi institutie este responsabila de toate trei componente). Pentru ca strategia sa aiba succes, executantul trebuie sa impartaseasca integral principiile si scopurile strategiei, iar monitorul, inclusiv societatea civila, sa aiba un tablou complet asupra procesului de implementare.

Evident, executorul are o pozitie-cheie in intregul proces. Daca executantul nu are nici un interes in implementarea unei strategii sau, mai rau, va suporta pierderi materiale sau de alta natura, el va compromite strategia si va tinde sa insele organele care formuleaza si monitorizeaza strategia. In Moldova aceasta a fost soarta primei etape a reformei regulatorii. In pofida retorici liberale a Ministerului Economiei, organele fiscale si de control continua sa abordeze companiile private dupa principiul „businessman = criminal”. Oamenii de afaceri, mai ales din sectorul intreprinderilor mici, sunt frecvent obiect al intimidarilor sau chiar a estorcarilor din partea celor care prin definitie ar trebui sa-i apere – politia, procuratura si alte organe de forta.

Esecul reformei regulatorii este doar un caz, din multe altele, care demonstreaza amploarea capturarii statutului de catre grupurile de interese corporative. Aceste grupari sunt destul de variate ca origine, forma de manifestare publica si intensitate a legaturii cu puterea. Dar exista o trasatura comuna caracteristica acestor grupuri care uzurpeaza statul pentru atingerea intereselor proprii – dispretul fata de cei fara de „conexiuni”.

2. Informatii imperfecte

Pentru a solutiona in mod eficient o problema, este necesara cunoasterea parametrilor reali ai problemei respective. Nu poate fi functionala o strategie, daca analizele pe care se sprijina se bazeaza pe date eronate sau incomplete.
Cum poate functiona Strategia cu privire la utilizarea fortei de munca daca statistica nationala nu cunoaste care este rata somajului pe zone geografice? Cum putem crede in statistica comerciala, daca jumatate din frontiera de est a tarii nu este controlata? Cum poate guvernul sa dezvolte productii tehnologic avansate, daca nu stie cate intreprinderi activeaza la moment in acest sector, care este rentabilitatea lor si cata forta de munca utilizeaza? Adaptarea sistemului statistic national la standardele internationale si dotarea acestuia cu resurse tehnice, financiare si umane ar trebui sa fie prioritate pentru un guvern preocupat de eficienta politicilor sale.

3. Problema resurselor

Lipsa resurselor sau utilizarea lor inadecvata poate sa compromita orice strategie. In Moldova observam acest lucru in mod cotidian.

Aplicarea majoritatii strategiilor guvernamentale a suferit in primul rand din cauza deficitului de resurse umane educate care sa fie angajate in sfera publica. La nivelul administratiilor locale situatia este chiar de-a dreptul deplorabila. Cum poate un primar sa implementeze la nivel local Strategia de Crestere Economica si Reducere a Saraciei daca de comunicarea cu publicul si de problemele tineretului se ocupa inginerul cadastral?

O tara de talia Moldovei in care intra anual peste 1 miliard de dolari de la emigranti nu poate fi considerata saraca in resurse financiare. Resursele financiare sunt limitate nu din cauza lipsei lor ca atare, ci din cauze alocarii lor ineficiente. Ele nu sunt alocate eficient la nivel de gospodarie casnica, dar mult mai serioase sunt consecintele alocarii ineficiente la nivel de guvern. Nu ne putem astepta la sporirea spectaculoasa a comertului extern in situatia cand pentru fondul de stimulare a exporturilor sunt alocati anual 1 milion de lei, iar pentru reconstruirea memorialelor si stadioanelor – zeci de milioane de lei.

4. Lipsa increderii sociale

Fortele creative ale natiunii nu sunt inmagazinate in elita guvernamentala, ci in societatea civila, sectorul privat si comunitati. Pentru ca aceste forte sa se poata manifesta, sunt necesare doua lucruri: increderea cetatenilor fata de viitorul tarii si capacitatea guvernului de a crea un mediu propice.

Misiunea oricarui guvern este de a cultiva increderea populara, nu prin strategii, ci prin protejarea efectiva a cetatenilor sai de socuri si crize, indiferent de natura si originea acestora. Insa in Republica Moldova cetatenii nu sunt protejati, ci din contra, expusi in mod constant la teste de supravietuire, iar statul este frecvent perceput ca un mecanism profitor care doar colecteaza impozite si organizeaza circulatia mitelor.

Atunci cand populatia cea mai activa din punct de vedere economic si politic emigreaza, iar in perceptiile publice puterea politica este concrescuta cu interese economice si grupari criminale, aceasta denota orice, numai nu incredere. Pentru businessmanii agasati de organele fiscale si de control si cetatenii abandonati in conditii de existenta mizerabila statul treptat se transforma intr-un inamic demn de a fi inselat atunci cand apare ocazia. Intr-un mecanism social ca al nostru, mita devine uleiul care unge rotile dintate ruginite. Nici o strategie nu mai poate ajuta in asemenea caz, iar perspectivele de modernizare sau chiar de supravietuire ale unui asemenea stat sunt iluzorii.

Concluzii

Orice guvern trebuie sa aiba viziuni strategice. Dar Guvernul nu trebuie sa se transforme dintr-un organ care ia decizii intr-un cerc literar preocupat de scrierea unor strategii departe de preocuparile reale ale societatii. La modul ideal, Guvernul si societatea ar trebui sa fie legate ca niste vase comunicante. Din pacate, Guvernul si societatea noasta tot mai mult tind sa existe in universuri paralele.