Comentariul economic nr. 2

Biroul Naţional de Statistică a publicat recent nota informativă asupra „Resurselor şi utilizărilor Produsului Intern Brut” pentru trimestrul unu al anului 2006. Anterior, criza relaţiilor comerciale cu Rusia şi majorarea preţurilor la gazul importat din Rusia au generat aşteptări negative din partea publicului vizavi de perspectivele creşterii economice. Cu toate că mai mică decât în 2005, rata de creştere de 6,2% a Produsului Intern Brut anunţată de statisticieni pentru ianuarie-martie 2006 este surprinzător de înaltă. Ce ascund însă indicatorii statistici?

Simptomul sănătăţii economice

Utilitatea Produsului Intern Brut ca indicator macroeconomic este indiscutabilă. La fel cum temperatura corpului uman serveşte ca indicator al sănătăţii, rata de creştere a PIB este un indicator al sănătăţii economiei.

Dar la stabilirea diagnozei nici un medic serios nu va folosi exclusiv termometrul. Mai ales în cazul unor pacienţi cu anamneză complicată. La fel, economiştii şi politicienii nu trebuie să se limiteze la analiza economiei şi la trasarea politicilor doar pe baza evoluţiei PIB.

Detalii statistice

În ianuarie-martie curent PIB a crescut în termeni reali cu 6,2%, comparativ cu 8,2% în 2005 şi 6,1% în 2004. După seria de sancţiuni economice impuse Moldovei de Federaţia Rusă experţii locali aşteptau o reducere semnificativă a creşterii economice. Şi unele instituţii financiare şi de expertiză internaţionale au tăiat între 1,5 şi 3 puncte procentuale din prognozele lor anterioare vizavi de creşterea Moldovei în 2006.

De aceea, păstrarea unui ritm de creştere economică relativ înalt în primele trei luni ar putea să apară pentru publicul neiniţiait ca ceva surprinzător. Dar dacă încercăm să privim lucrurile în profunzime? O analiză ceva mai atentă ne conduce la câteva concluzii nu tocmai optimiste.

Prima alarmă: ofertă plăpândă

Din cauza metodologiei care se foloseşte la calcularea PIB, creşterea economică este substanţial umflată aritmetic. În forma sa „pură”, creşterea economică înseamnă sporirea valorii adăugate brute create în sectorul real. Dar pentru a ţine seama de preţurile finale la care se vând bunurile şi serviciile, valoarea adăugată brută se adună cu impozitele nete pe produs şi import, obţinându-se în final ceea ce numim PIB.

Precizând aceste detalii, remarcăm că în 2006 ritmurile de creştere a valorii adăugate brute au continuat să încetinească. Aceasta a avansat cu numai 3,5% în termeni reali, faţă de 6,4% în 2005 şi 7,1% în 2004. Pe de altă parte, impozitele nete pe produs şi import au accelerat, crescând cu 21,3% în 2006, faţă de 19,7% în 2005 şi 0,2% în 2004.

Cu alte cuvinte, oferta internă de bunuri şi servicii creşte de la un an la altul tot mai lent, şi se pare că în primul trimestru chiar s-au manifestat simptome ale unui şoc ce s-a produs în sectorul real. Câteva calcule elementare arată că mai bine de jumătate din „creşterea economică” din primul trimestru al anului curent a fost determinată de creşterea impozitelor şi mai puţin de jumătate din această expansiune revine creşterii efective a producţiei în sectorul real. Un asemenea model de creştere economică virtuală nu este durabil.

Aceste constatări sunt confirmate de câteva evoluţii economice recente:

1. recesiunea industrială de -7% în primele cinci luni ale anului curent;
2. stagnarea producţiei agricole în primul trimestru (cu o creştere nesemnificativă de 0,8%);
3. scăderea producţiei de carne (cu 26%), făină (cu 20%), vinuri (cu 50%) şi pompe (cu 50%);
4. scăderea cu 18% a cantităţii de mărfuri transportate în ianuarie-mai.

Remarcăm că scăderi puternice au fost înregistrate şi în ramuri care nu depind în nici un fel de relaţiile comerciale cu Rusia. Astfel, oferta internă chiar este una plăpândă. Dacă nu am analiza lucrurile mai atent, rata de creştere a PIB ar fi la fel de utilă ca şi temperatura medie pe spital. Însă acest indicator nu este relevant, creşterea fiind deformată geografic şi pe ramuri de producţie. Chişinău, Bălţi şi unele oraşe medii chiar manifestă o activitate economică. Vizitând însă aleator câteva sate sau oraşe mici, am observa stagnare, dacă nu chiar declin economic.

Câteva ramuri continuă să se afle într-o expansiune puternică. După estimările noastre, este vorba de comerţ, telecomunicaţii, construcţii. Au crescut şi unele servicii publice (administraţie, sănătate, educaţie), dar mai degrabă datorită majorării salariilor decât a serviciilor prestate. Însă agricultura şi majoritatea ramurilor din industria de prelucrare – mai ales vinificaţia – au ajuns la răscrucea în care trebuie să reconsidere la modul serios perspectivele şi strategiile de dezvoltare, iar unii producători luaţi în parte - chiar să-şi evalueze realist şansele lor de supravieţuire economică.

Avizi de consum

Crearea valorii adăugate este prima parte a „monedei” numite PIB. Bunurile produse trebuie vândute şi consumate fie în ţară, fie peste hotare, iar venitul cheltuit sau economisit. Aceasta este cea de-a doua parte a monedei. Analizele elementare arată că deşi oferta internă este anemică, cererea de consum final rămâne la cote astronomice. În primul trimestru, consumul final în gospodăriile casnice a crescut cu peste 13%. Ocazia de chilipir nu a fost ratată de comercianţi, vânzările cu amănuntul crescând în primul trimestru cu 11%, iar serviciile prestate – aproape 8%.

Deşi ceva mai temperat, creşte şi înclinaţia Guvernului pentru consum. Consumul guvernamental a crescut în ianuarie-martie 2006 cu 3%, faţă de 0,2% în 2005 şi faţă de scăderea de 14% în 2004.

La începutul acestui an, investiţiile în capital fix au crescut lent, chiar mult mai lent decât şi în scenariile pesimiste lansate la începutul anului 2006 – cu numai 9%, faţă de 27% în primul trimestru al anului precedent şi 15% în 2004. Exporturile au avansat cu 7,7%, ceva mai mult decât în 2005, dar mai puţin decât în 2004.

Evident că dezechilibrul acut dintre cerere şi ofertă, determinat de creşterea puternică a consumului final, este posibil de compensat numai prin importuri. Acestea cresc accelerat, cu 8,6% în 2005 şi cu 15% în 2006. Veniturile remise de emigranţi au rămas principala sursă de finanţare a importurilor, dar şi salariile plătite pe piaţa internă au devenit un factor important al consumului. Totuşi lent, dar sigur, rezervele de creştere a salariilor se epuizează. Creşterea salariilor reale în paralel cu reducerea producţiei este o aberaţie care peste puţin timp va fi sancţionată de legităţile economice. Atunci economia se va echilibra forţând o comprimare a cererii.

Riscurile îmbătării cu apă rece

Anul economic 2006 va fi unul greu pentru Moldova. Cel mai greu de la 1998 încoace. Păstrarea unei creşteri economice pozitive la început de an nu trebuie să dea nimănui prilej de euforie neîntemeiată. Economia este un sistem inert în care semnalele şi efectele nu se propagă imediat. Dar toamna va sosi un moment al adevărului. Criza relaţiilor comerciale cu Rusia, dacă nu va fi depăşită sau dacă producătorii nu vor găsi pieţe alternative ori căi alternative de pătrundere pe piaţa rusă, până la urmă se va solda cu efecte nefaste pentru economie. În primul rând este vorba de lichidarea unui mare număr de producători vitivinicoli, creşterea şomajului şi scăderea veniturilor.

Cetăţenii moldoveni au învăţat deja o strategie de supravieţuire în perioadele de intemperie economică – emigrarea. Dar oare nu este emigrarea şi un indicator al unui stat falit? Guvernul a comandat unor companii de PR elaborarea unei strategii de comunicare publică pentru a corecta percepţiile externe nefavorabile asupra ţării noastre. Însă cum acest Guvern are de gând să educe încredere în inimile propriilor săi cetăţeni?