Gradul de responsabilitate al Republicii Moldova în managementul fondurilor destinate combaterii pandemiei de COVID-19 este unul redus

Tipărește
Data publicării: Marți, 25 Mai 2021
Accesări: 1359

Modul în care autoritățile din Republica Moldova au gestionat fondurile destinate combaterii pandemiei de COVID-19 denotă un grad redus de responsabilitate și  transparență, arată datele raportului „Gestionarea fondurilor COVID-19”, realizat în cadrul programului internațional de cercetare Open Budget Survey. În cadrul studiului a fost evaluat managementul fondurilor destinate COVID-19 din 120 de țări în baza a 26 de indicatori de transparență, supraveghere și participare publică. 

Către finele anului 2020, suma fondurilor destinate crizei pandemice la nivel global a ajuns la circa 14 trilioane de dolari SUA. Raportul arată că mai mult de două treimi dintre autoritățile centrale din cele 120 de țări nu au reușit să gestioneze într-un mod responsabil pachetele de urgență aprobate pentru combaterea pandemiei; aproape două treimi dintre acestea nu au urmat proceduri transparente de achiziții; circa jumătate dintre țări au ocolit procedurile legislative pentru a introduce pachetele de urgență și doar aproximativ un sfert dintre auditorii naționali au publicat rapoarte accelerate audit. 

Potrivit raportului, aprobarea în luna aprilie 2020 a pachetului de politici fiscale de urgență de către Parlamentul de la Chișinău (Legea nr. 61 din 23-04-2020 privind modificarea Legii bugetului de stat pentru 2020 nr. 172/2019) denotă carențe la toate cele trei capitole analizate în studiu:  

transparență - atât la aprobarea cât și la implementare pachetului de urgență, în special în privința stabilirii beneficiarilor, identificării și utilizării resurselor extrabugetare și raportării;

supraveghere - atât din partea legislatorilor, cât și din partea birourilor naționale de audit;

participare - s-a constatat un nivel minim al participării publice. 

Republica Moldova înregistrează scor pozitiv în privința la trei indicatori reflectați în raport: informații macroeconomice și bugetare agregate, surse de finanțare și achiziții. 

Descarcă fișa tehnică a țării (en) Descarcă raportul integral (en) 

Există și exemple pozitive la nivel global, care denotă faptul că asemenea tipuri de crize pot fi gestionate responsabil chiar și cu resurse limitate. Autorii raportului evidențiază exemplul Republicii Paraguay, unde toate achizițiile legate de pandemie sunt publicate pe o pagină web specializată. Alte 22 de țări, precum Canada, Bangladesh, Togo, au constatat impactul disproporționat al pandemiei asupra femeilor și au publicat informații despre politicile care vizează femeile. Totodată, în Sierra Leone auditorul național a furnizat date de audit în timp real, bazându-se pe experiența crizei provocate de Ebola.

Raportul privind gestionarea fondurilor COVID-19 la nivel global poate fi vizualizat online, pe pagina web www.internationalbudget.org/covid/. Modulul COVID include principalii indicatori ai raportului și harta interactivă a celor 120 de țări analizate.

Video: Evenimentul de lansare a modului COVID pe pagina internationalbudget.org.


”Open Budget Survey” este o cercetare globală care evaluează nivelul de transparență bugetară a peste o sută de țări din lume prin prisma celor mai bune practici acceptate la nivel internațional și este parte a Programului ”International Budget Partnership’s Open Budget Initiative”. Republica Moldova participă oficial în cadrul Open Budget Survey din anul 2017, iar Centrul Analitic Independent „Expert-Grup” este partener local al proiectului. 

Tipărește

Accesează aplicațiile de monitorizare

app61
Aplicația de monitorizare a  agendei de reforme prioritare a  Guvernului și Parlamentului
aplicat6
aplicat611ro
app7
Clasamentul performanțelor  Bancare din Republica Moldova
rap eu ro
app8
Impactul dinamicii populației asupra economiei NTA
aplicat81

Implicare

scoala ro

lapunct ro

budget ro

Dvs. folosiți componenta de ADS Blocker.
Noi nu folosim elemente de publicitate, doar prezentăm produsele proprii sau a donatorilor care promovează unele proiecte.
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!

Resetează

Cursor:

Contrast:

Dimensiune Font:

Alb/Negru:

Referințe:

Imagine: