Protecția consumatorilor - indispensabilă pentru asigurarea unei concurențe sănătoase și a unei economii de piață funcționale și integre

Tipărește
Data publicării: Miercuri, 01 Martie 2023
Accesări: 755

Ieri, 28 februarie 2023, am desfășurat clubul de presă cu tema "Este timpul să scoatem protecția consumatorilor din anonimat!", organizat  în parteneriat cu Institutul pentru Inițiative Strategice (IPIS), cu suportul Fundației Soros Moldova, în cadrul inițiativei „Administrarea social responsabilă a finanțării externe”.

În cadrul clubului de presă am discutat despre problemele actuale ale cadrului de protecție a consumatorilor și soluțiile de politici care trebuie promovate în acest sens, alături de șeful ISSPNPC, Sergiu Dărănuță, (Inspectoratul Supraveghere Produse Nealimentare și Protecția Consumatorilor), reprezentanții societății civile și ai mass-media. 

 Principalele probleme puse în dezbatere au fost:

  • drepturile consumatorilor;
  • cadrul de reglementare și instituțional al protecției consumatorilor;
  • transparența din mediul de afaceri.

Printre soluțiile propuse s-au numărat: 

  • îmbunătățirea educației și informării consumatorilor;
  • crearea unui centru unic de apel pentru protecția consumatorilor, care să redirecționeze operativ solicitările către instituțiile relevante și să ofere apelanților un minim ghidaj pentru orice domeniu aferent protecției consumatorilor;
  • dezvoltarea unui instrument digital/informațional între instituții pentru a putea vedea trasabilitatea petițiilor, atât pentru instituții, cât și pentru consumatori;
  • actualizarea și modernizarea legii privind protecția consumatorilor, alături de alte acte normative din domeniu, inclusiv prin transpunerea Directivelor UE și alinierea aquis-ului comunitar;
  • monitorizare a uniformizării instruirilor inspectorilor de la instituțiile cu mandat de protecție a consumatorilor;
  • delimitarea clară dintre mandatul de protecție a consumatorilor și cel de supraveghere a pieței;
  • stimularea și sprijinirea asocierii populației pentru apariția unor organizații non-guvernamentale vocale și puternice în domeniul protecției drepturilor consumatorilor.

În concluzie, scoaterea din anonimat a domeniului protecției consumatorului este o variabilă indispensabilă pentru edificarea unei societăți prospere și este esențial ca protecția consumatorilor să devină o prioritate pentru Guvern.

Urmăriți mai multe declarații din înregistrarea video disponibilă aici

Accesați și analiza la acest subiect elaborată de Adrian Lupușor, director executiv, Expert-Grup și Stas Madan, director de program, Expert-Grup, disponibilă aici

Galeria poze:


Clubul de presă a fost  organizat de Centrul Analitic Independent „Expert-Grup” în cadrul inițiativei „Administrarea social responsabilă a finanțării externe”, în parteneriat cu Institutul pentru Inițiative Strategice (IPIS), cu suportul Fundației Soros Moldova.

Tipărește

Accesează aplicațiile de monitorizare

app61
Aplicația de monitorizare a  agendei de reforme prioritare a  Guvernului și Parlamentului
aplicat6
aplicat611ro
app7
Clasamentul performanțelor  Bancare din Republica Moldova
rap eu ro
app8
Impactul dinamicii populației asupra economiei NTA
aplicat81

Implicare

scoala ro

lapunct ro

budget ro

Dvs. folosiți componenta de ADS Blocker.
Noi nu folosim elemente de publicitate, doar prezentăm produsele proprii sau a donatorilor care promovează unele proiecte.
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!

Resetează

Cursor:

Contrast:

Dimensiune Font:

Alb/Negru:

Referințe:

Imagine: