Notă de politici privind prioritățile în domeniul energetic pentru avansarea agendei de integrare europeană

Tipărește
Data publicării: Joi, 06 Aprilie 2023
Accesări: 2304

Politicile în domeniul energiei în Republica Moldova rămân a fi determinate de 3 constrângeri interdependente: (i) resurse indigene limitate formate în principal din biomasă, care acoperă doar aproximativ 25% din consumul intern; (ii) o structură omogenă a pieței de gaze naturale și a energiei electrice, cu furnizori monopoliști sau cu poziție dominantă pe piață; și (iii) eficiența energetică scăzută pe întreg lanțul valoric, de la generare până la consumul final de resurse în toate sectoarele economiei naționale.

Factorii enumerați corelează perfect cu cele trei dimensiuni ale conceptului de securitate energetică, care se bazează pe disponibilitatea, accesibilitatea și sustenabilitatea unui sistem energetic.Începând cu anul 2010, în calitate de parte contractantă la Tratatul Comunității Energetice (TCE), Republica Moldova și-a asumat angajamentul de transpunere și implementare a acquis-ului comunitar în legislația națională. De atunci, politicile Uniunii Europene, adaptate la condițiile părților contractante la TCE, continuă să servească drept referință și ghidaj pentru o abordare coordonată a provocărilor impuse sistemului energetic din Republica Moldova. Odată cu aprobarea Strategiei energetice până în anul 2030 , Moldova și-a aliniat obiectivele generale în domeniul energetic cu cele ale Uniunii Europene. Astfel, în ultimul deceniu, eforturile au fost îndreptate spre atingerea acestor obiective, inclusiv asigurarea disponibilității, accesibilității și a sustenabilității consumului resurselor energetice. O evaluare obiectivă a rezultatului eforturilor depuse poate servi situația de fapt în domeniul energetic la începutul anului 2023 prin prisma progresului atins în realizarea angajamentelor asumate în cadrul TCE (Figura 1).

Pe fondul crizei energetice acute, care a luat avânt în a doua jumătate a anului 2021, noul context politic național și cel geopolitic din februarie 2022 au forțat accelerarea reformelor în domeniul energetic. Similar așa-numitei „furtuni perfecte”  de evenimente ce au declanșat și amplificat criza prețurilor la gazele naturale și energia electrică din anul 2021, în perioada următoare, prin concursul a mai multor factori interni și externi, a fost posibilă înregistrarea unor realizări marcante pentru progresul reformelor în domeniul energiei din Moldova, în special în ceea ce ține de diversificarea surselor de aprovizionare cu energie. Statutul de țară-candidat pentru aderare la Uniunea Europeană, obținut la 23 iunie 2022, ridică semnificativ așteptările nu doar față de progresul de armonizare, dar și de implementare a acquis-ului comunitar în Republica Moldova.

Situația din Republica Moldova este puternic influențată de noile condiții geopolitice, incertitudinile și riscurile privind evoluțiile pe piețele de resurse energetice. Aceasta impune nu doar continuarea ritmului alert de implementare a reformelor și creșterea rezilienței la șocurile induse de multitudinea de crize suprapuse, dar și stabilirea priorităților de politici în domeniul energetic corespunzător nivelului așteptărilor, atât din partea societății, cât și din partea partenerilor de dezvoltare. Mai mult, obiectivul privind accelerarea procesului de integrare europeană sugerează necesitatea alinierii priorităților la nivelul ambițiilor strategice ale UE.

Un semnal important, ce demonstrează conștientizarea provocărilor a fi abordate, îl reprezintă crearea ministerului dedicat domeniului energetic. Trebuie de remarcat celeritatea cu care Ministerul Energiei a comunicat viziunea de dezvoltare pe termen mediu și prioritățile respective, care reies din Programul de activitate al Guvernului și corespund celor trei obiective generale strategice ale guvernului până în 2030. Mai mult, în contextul dezideratului de integrare europeană a fost anunțat și un obiectiv nou, pe termen lung - decarbonizarea economiei înainte de 2050, ceea ce corespunde ambiției Uniunii Europene de a deveni neutră din punct de vedere climatic până în 2050.

Securitatea aprovizionării cu gaze naturale și energie electrică

Prima prioritate pe termen mediu a autorităților este ”prevenirea și atenuarea potențialelor crize energetice, inclusiv prin asigurarea achiziției și a stocurilor strategice de gaze naturale și diversificarea surselor de aprovizionare cu energie electrică”. Într-adevăr, ținând cont de structura consumului intern brut de energie, sursele de aprovizionare cu resurse energetice, cota sau puterea de piață deținute de fiecare din acestea, resursele ce contribuie cel mai mult la gradul de vulnerabilitate privind securitatea aprovizionării sunt gazele naturale și energia electrică (Figura 2).

Pentru mai multe informații accesați nota de politici integrală:

Descarcă nota de politci   Download the policy brief


Această publicație a fost produsă cu suportul financiar al Uniunii Europene și Fundației „Friedrich Ebert” (FES). Conținutul acesteia reprezintă responsabilitatea exclusivă a proiectului „Societatea Civilă pentru Integrare Europeană”, finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Fundația „Friedrich Ebert”. Conținutul publicației aparține autorilor și nu reflectă în mod neapărat viziunea Uniunii Europene și Fundației  „Friedrich Ebert” (FES).

 

Tags: Natalia Chitii

test

Website test
Tipărește

Accesează aplicațiile de monitorizare

app61
Aplicația de monitorizare a  agendei de reforme prioritare a  Guvernului și Parlamentului
aplicat6
aplicat611ro
app7
Clasamentul performanțelor  Bancare din Republica Moldova
rap eu ro
app8
Impactul dinamicii populației asupra economiei NTA
aplicat81

Implicare

scoala ro

lapunct ro

budget ro

Dvs. folosiți componenta de ADS Blocker.
Noi nu folosim elemente de publicitate, doar prezentăm produsele proprii sau a donatorilor care promovează unele proiecte.
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!

Resetează

Cursor:

Contrast:

Dimensiune Font:

Alb/Negru:

Referințe:

Imagine: