Cum pot obține autoritățile locale resurse financiare pentru proiectele de dezvoltare prin emiterea obligațiunilor municipale

Publishing date: Thursday, 12 November 2020
Views: 2193

Unul dintre principalele motive de stagnare a dezvoltării localităților din Republica Moldova este lipsa resurselor financiare de care dispun Autoritățile Publice Locale (APL) pentru proiecte investiționale. În acest sens, obligațiunile municipale sunt acel instrument prin intermediul cărora primăriile ar putea obține bani pentru realizarea diferitor proiecte necesare localităților. Cu toate acestea, până în prezent, nicio primărie din țară nu a recurs la acestea, printre motive fiind faptul că procesul în sine este unul complex, iar potențialii investitorii sunt demotivați de regimul fiscal nefavorabil în comparație cu alte instrumente financiare.

 

Pentru a ajuta APL-urile să folosească acest instrument și, totodată, a contribui la eficientizarea legislației naționale privind emiterea obligațiunilor municipale, Centru Analitic Independent „Expert-Grup” a realizat Studiul „Obligațiunile municipale - instrument de dezvoltare a comunităților locale, în cadrul proiectului „Obligațiunile guvernamentale locale - ca măsură de sporire a autonomiei locale”, implementat cu suportul Ambasadei Regatului Țărilor de Jos în Republica Moldova. Studiul a fost prezentat astăzi, în cadrul unui eveniment public online. 

Adrian Lupușor, director executiv, Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”: „Scopul acestui proiect este să sporim capacitățile APL-urilor în emiterea obligațiunilor municipale, pentru a finanța investițiile capitale în concordanță cu prioritățile locale și practicile de bună guvernare”. 

Tatiana Ivanicichina, secretară de stat a Ministerului Finanțelor: „Susținem ca APL-urile să beneficieze de instrumente de finanțare sustenabilă, astfel încât acestea să nu depindă doar de finanțările de la bugetul de stat sau de la băncile comerciale”.  

Ecaterina Vâlcu, reprezentantă a Ambasadei Regatului Țărilor de Jos în Republica Moldova: „Autonomia financiară a APL-urilor este un element cheie pentru eficientizarea acestora. Scopul proiectului este nu doar de a oferi suport APL-urilor în procesul de emisie a obligațiunilor, dar și în managementul transparent și eficient al acestor resurse”.

APL-urile pot emite obligațiuni pentru finanțarea unor investiții capitale, cum ar fi:

Sisteme de apeduct;

• Sisteme de canalizare și stații de epurare;

• Colectarea deșeurilor menajere;

• Parcări cu taxă ș.a.

1

Descarcă prezentare

Viorel Furduiu, președintele Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM): „Cred că există un suficient pachet de inițiative și propuneri în direcția acesta e un instrument modern și necesar de implementat. Acest instrument e în strânsă legătură cu procesul de asigurare a unei autonomii financiare a APL-urilor”.

Nina Dosca, vicepreședintă a Consiliului de Administrare a Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF): „Un rol foarte important pentru demararea procesului este și interesul profesional din partea APL-urilor de a studia acest instrument și a atrage investițiile necesare în localități”.

Autorii studiului vin cu o serie de propuneri, pentru ca acest instrument să fie mai accesibil atât pentru autoritățile locale, cât și pentru potențialii investitori:

Uniformizarea regimului fiscal aferent investițiilor în valori mobiliare;

• Stabilirea posibilității  privind emisiunea de obligațiuni în valută străină;

• Extinderea până la 30% a limitei de îndatorare pentru anumite APL;

• Dezvoltarea unui program de promovare obligațiunilor municipale. 

În cadrul acestui proiect, „Expert-Grup” lansează și un concurs pentru selectarea a trei APL-uri care vor beneficia de suportul organizației noastre privind emisiunea obligațiunilor municipale și gestionarea eficientă și transparentă a acestora. Îndemnăm reprezentanții APL-urilor să urmărească pagina web și paginile de pe rețelele de socializare a Centrului Analitic Independent „Expert-Grup” pentru a afla detalii despre posibilitățile de participare. 

Descarcă studiu

Print

Access the monitoring application

app61
apl1 en
aplicat6en
aplicat611en
app7
apl2 en
rap eu en
app8
apl3 en
aplicat81en

Projects

scoala en

lapunct en

budget en

You use the ADS Blocker component.
We do not use advertising elements, we only present our own products or donors that promote some projects. Some features may be blocked, please disable the ADS Blocker component.
Thanks for understanding!

Resetează

Cursor:

Contrast:

Dimensiune Font:

Alb/Negru:

Referințe:

Imagine: