E1 – Modele Generale Agregate

Acest document a fost elaborat pentru a analiza și compara impactul economic al celor două opțiuni integraționiste de bază pe care le are Republica Moldova: 1) intensificarea integrării economice cu Uniunea Europeană prin constituirea unei…
În anul 2011 economia moldovenească a evoluat, în mare măsură, inerţial. Este adevărat că creșterea economică din primul semestru a fost impresionantă prin magnitudine și prin structură. Totuși, aceasta a fost neuniformă, cu impact redus…
Economia Republicii Moldova a continuat să se dezvolte în contextul unei guvernări „provizorii”. Un astfel de model de guvernare s-a caracterizat prin creşterea instabilităţii politice şi persistenţa crizei constituţionale, dispute aprinse în coaliţia de guvernare,…
În contextul negocierilor apropiate între UE și Republica Moldova pe marginea Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător, tot mai mulți decidenți de politici moldoveni se întreabă cum să fie evitate consecințele negative ale liberalizării…
În decembrie 2010 Moldova și UE au semnat Planul de acțiuni privind liberalizarea regimului de vize. Acesta este un pas important spre integrarea europeană și care este în favoarea Guvernului Republicii Moldova. Deși Guvernul vorbește,…
Acest studiu începe prin a evalua actuala stare de lucruri în sectorul vitivinicol moldovenesc și identificarea principalelor probleme și constrângeri care împiedică dezvoltarea sectorului. În continuare, utilizând un Model de Echilibru General Aplicat, este evaluat…
Scopul acestui studiu este de a evalua potenţialul impact economic al unui acord de liber schimb între Moldova şi UE. Evident, impactul economic al unui astfel de acord asupra UE va fi nesemnificativ în orice…

Accesează aplicațiile de monitorizare

app61
Aplicația de monitorizare a  agendei de reforme prioritare a  Guvernului și Parlamentului
aplicat6
aplicat611ro
app7
Clasamentul performanțelor  Bancare din Republica Moldova
rap eu ro
app8
Impactul dinamicii populației asupra economiei NTA
aplicat81

Implicare

scoala ro

lapunct ro

budget ro

Dvs. folosiți componenta de ADS Blocker.
Noi nu folosim elemente de publicitate, doar prezentăm produsele proprii sau a donatorilor care promovează unele proiecte.
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!

Resetează

Cursor:

Contrast:

Dimensiune Font:

Alb/Negru:

Referințe:

Imagine: