Iulia Sirghi-Zolotco

Iulia Sirghi-Zolotco

În timp ce 80% dintre cetățenii Republicii Moldova sunt mulțumiți de performanța sistemului de învățământ, elevii din țara noastră sunt codași la citit, matematică și științe, conform studiului PISA 2009+. În acest clasament realizat pentru 74 țări, Moldova a obținut locul 59 la matematică, locul 57 pentru științe, și locul 65 pentru lectură. În același timp, între 2000 și 2012, Moldova a evoluat foarte modest în ceea ce privește indicele educației, calculat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, de la 0.676 la 0.714, în comparație cu România (de la 0.722 la 0.821).

Infograficul poate fi vizualizat la lurmatorul link.

Sectorul silvic este unul dintre cele mai puțin reformate sectoare, acesta păstrând în esență abordări manageriale, care au fost depășite demult de realitățile economice și sociale din Republica Moldova. Activitatea acestui sector este în mare parte afectată de interese de grup și influențe politice înguste. Aceasta a frânat dezvoltarea sectorului, astfel încât resursele generate de sector sunt utilizate într-un mod netransparent și ineficient. Darea în arendă a terenurilor din fondul silvic a fost efectuată fără o bază legală solidă, utilizând abordări economice improprii ceea ce a creat tensiuni în societate. Astfel aproape toate terenurile din zonele limitrofe Chișinăului au fost date în arendă, având la bază un cuantum per hectar calculat în mediu pentru toată țara. Analiza subiectelor legate de asigurarea transparenței, accesul populației în păduri și locul pădurilor comunale, valoarea și rolul pădurilor, guvernarea și managmentul sectorului ne arată că sectorul silvic are nevoie de o reformă profundă și complexă.  

 

Descarcă publicația

Adrian Lupușor, director executiv al  EXPERT-GRUP, în discuție cu Alexandru Canțîr și Diana Răileanu despre scăderea încrederii în instituțiile statului: http://www.europalibera.org/content/article/25067276.html

Centrul Analitic Independent EXPERT-GRUP va lansa ediția nr. 9 a revistei economice MEGA, care analizează evoluția economiei moldovenești în prima jumatate a anului 2013, explică principalele tendințe macroeconomice și sectoriale, și oferă o prognoză a principalilor indicatori economici pentru anul 2013 și 2014, și propune recomandări de politici pentru asigurarea unei creșteri economice sustenabile și de lungă durată. Scopul publicaţiei MEGA este de a dezvălui esenţa evoluţiilor economice în Moldova, a analiza politicile economice  şi a oferi recomandări asupra strategiilor de dezvoltare economică a ţării.

În cadrul mesei rotunde ne propunem să discutăm cu reprezentanții autorităților centrale și experții în domeniu, cele mai importante evoluții și riscuri economice recente, inclusiv:

  • Prognoza creșterii economice pentru 2013-2014
  • Principalele riscuri și oportunități macroeconomice pentru anii 2013-2014;
  • Domeniile prioritare de politici pentru 2013-2014.

Înregistrare la eveniment:

Alexandru Fală, director programe EXPERT-GRUP, în discuție cu Maria Trifan în cadrul emisiunii „Spațiul Public" despre situaţia actuală în sistemul bancar al Republicii Moldova: http://trm.md/ro/spatiul-public/spatiul-public-din-2-august-2013/

Raportul de Stare a Țării 2013 reprezintă o analiză obiectivă și concisă bazată pe evidențe a situației Moldovei în următoarele domenii: politică externă, resurse naturale și ambientale, politică, tehnologii, economie, capital uman, demografie și schimbări sociale și socio-politice.

RST 2013 oferă inputuri analitice pentru inițierea discuțiilor publice cu privire la prioritățile și imperativele de dezvoltare ale Moldovei. Raportul identifică riscurile imediate și oferă  sugestii valoroase de politici ce vor permite autorităților și societății civile să înțeleagă elementele ce afectează dezvoltarea și strategiile de modernizare a Moldovei. 

Raportul de Stare a Țării reprezintă o platformă națională largă de dezbateri dintre autorități, mediul de afaceri, societatea civilă și comunitatea internațională pentru elaborarea politicilor și prioritizarea sectoarelor publice cheie ce necesită intervenție și dezvoltare ulterioară.

Raportul include de asemenea analiza rezultatelor sondajului „S-a transformat Republica Moldova într-un loc fără speranțe?

Prezentarea raportului efectuată de către directorul executiv al EXPERT-GRUP poate fi vizualizată aici.

 

Descarcă publicația

Indicele Compozit Ancitipator calculat pentru luna mai sugerează o relansare graduală, în baza creșterii creditării, a remiterilor și a consumului. Cu toate acestea, anomaliile climaterice recente ar putea afecta negativ perspectivele de relansare a sectorului agricol din anul current. Aceasta, în comun cu condițiile economice încă dificile din Rusia și Uniunea Europeană ar putea avea anumite repercusiuni negative asupra creșterii economice din acest an. Per ansamblu, in pofida evoluției positive din primul trimestru, când PIB-ul a înregistra o creștere anuală de 3.5%, perspectivele macroeconomice rămân incerte, iar nivelul riscurilor - înalt.

 

Descarcă publicația

Scopul documentului este analiza independentă a politicilor și reformelor implementate de autoritățile de la Chișinău în vederea apropierii politice, economice și instituționale de Uniunea Europeană. În particular, a fost monitorizat Planul de Acțiuni Uniunea Europeană – Republica Moldova (PAUERM) care este cel mai important și exhaustiv document de planificare strategică unde sunt specificate toate angajamentele Moldovei în procesul integraționiste european. Deși perioada formală de implementare este 2005-2012, acesta a fost automat prelungit pentru o perioadă nedeterminată. Mai mult decât atât, acesta a rămas actual, având în vedere și faptul că marea majoritate a priorităților și acțiunilor necesare specificate în plan sunt relevante și în prezent.

 

Descarcă publicația


În ziua de marți, 18 iunie 2013, Centrul Analitic Independent EXPERT-GRUP în parteneriat cu Friedrich-Ebert-Stiftung a găzduit prima ediție a Conferinței Anuale Internaționale „MACRO 2013: o privire global asupra economiei Moldovei”. Conferința a fost structurată pe patru panele de discuții, în cadrul cărora s-a discutat în detaliu despre riscurile și oportunitățile economice pentru Republica Moldova.

În cadrul conferinței au fost prezentate rezultatele preliminare din „Raportul de Stare a Țării 2013”. Raportul subliniază, alături de alte subiecte, performanța slabă a economiei Moldovei în raport cu nivelul său potențial, implicațiile economice și sociale ale fenomenul îmbătrânirii populației și compatibilitatea vectorului de integrare europeană cu prioritățile majore de dezvoltare ale țării.

În primul panel de discuții, Tokhir Mirzoev, reprezentant permanent al FMI în Moldova, a menționat că principalele riscuri pe termen scurt rămân a fi mediul extern fragil și incertitudinea politică internă, în timp ce menținerea sub control a situației fiscale și revizuirea politicilor ce țin de impozitarea în agricultură rămân provocările cele mai esențiale. Au fost exprimate mai multe îngrijorări din partea vorbitorilor asupra situației sectorului financiar, fiind evidențiate rezolvarea problemei creditelor neperformante și transparentizarea drepturilor de proprietate ca priorități majore pe termen scurt și mediu.

În cadrul panelului doi, Dr. Lucian Anghel, CEO al BCR Pensii și Președinte al Bursei de Valori din București s-a referit la MACRO 2013 ca fiind „cea mai bună conferință de profil economic din Republica Moldova din ultimii ani”.Paneliștii au menționat că potențialul de creștere internă este unul din determinanții principali ai investițiilor directe, de aceea Moldova va trebui să realizeze un efort mai mare, inclusiv la nivel internațional pentru a ridica atractivitatea Moldovei.

În panelul trei de discuții, Maia Sandu, Ministru al Educației a menționat că performanțele slabe ale elevilor la testele internaționale, nemulțumirea antreprenorilor cu privire la nivelul de pregătire al absolvenților și gradul de ocupare scăzut al absolvenților au reprezentat principalii factori care au stat la baza reformei educaționale concepute de Ministerul Educației.

Mesajele-cheie din panelul patru au subliniat importanța dialogului cu formatorii de opinie și cu comunitatea de business internațională.

În adresarea pentru participanții conferinței, ES Dl. Iurie Leancă,Prim-ministru al Republicii Moldova, a salutat elaborarea de către Conferință a unei Hărți de Parcurs care include recomandări pentru Guvern pentru acțiuni viitoare și care urmează a fi monitorizată de organizatorii Conferinței până la ediția următoare a evenimentului, unde vor fi prezentate acțiunile realizate în 2013-2014.Organizatorii menționează că următoarea ediție a conferinței internaționale MACRO este planificată pentru iunie 2014.

Prezentările din cadrul conferinței pot fi descărcate aici: Adrian Lupușor, MACRO 2013 și Maia Sandu, MACRO 2013 precum și în anexă.

Accesează aplicațiile de monitorizare

app6
Aplicația de monitorizare a  agendei de reforme prioritare a  Guvernului și Parlamentului
aplicat6
app7
Clasamentul performanțelor  Bancare din Republica Moldova
aplicat71
app8
Impactul dinamicii populației asupra economiei NTA
aplicat8

Implicare

scoala ro

lapunct ro

budget ro