Comentarii economice

De la 1 ianuarie 2014 in Federaţia Rusă au întrat în vigoare modificări în legislaţia migraţională ca reacţie a elitelor din aceasta ţară la un șir de provocări apărute atât pe plan intern, cât și…
Săptămâna trecută, Republica Moldova a fost vizitată de Secretarului de Stat al SUA, John Kerry, care, în discursurile sale a sprijinit vectorul integrării europene urmat de conducerea de la Chișinău. Cu toate acestea, asemenea vizite…
În ajunul Summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius, autoritățile de la Chișinău par a fi ferm determinate în promovarea vectorului integrării europene. Astfel, în pofida problemelor legate de corupție, a justiției ineficiente și a unui…
În ajunul Summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat o declarație privind susținerea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova. În esență, documentul este o continuare logică a manifestației „Pro Europa”…
  Comentarii la proiectul de lege cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative, pentru implementarea politicii fiscale și vamale pentru anul 2014 Pentru realizarea prevederilor care rezultă din politicile fiscale şi vamale pentru…
  Republica Moldova, în virtutea dimensiunii mici a economiei naționale, nu se poate dezvolta fără piețele externe. Însă, pentru a asigura un acces mai larg la aceste piețe, producătorii autohtoni trebuie să fie mult mai…
Procesul bugetar pentru anul 2012 este aproape de încheiere, însă aprobarea de către Parlament a Raportului privind executarea bugetului de stat pentru anul 2012 întârzie. Conform legislației, „Raportul privind executarea bugetului de stat pe anul…
În cadrul ședinței Guvernului din 21 august, va fi prezentat spre aprobare proiectul de lege privind Comitetul Național pentru Stabilitatea Financiară. În general, considerăm oportună existența și buna funcționare a unei asemenea instituții menite să…
Este general recunoscută importanța spațiului rural și a agriculturi pentru dezvoltarea Republicii Moldova. Însă, până în prezent nu s-a reușit formarea unei viziuni strategice clare privind dezvoltarea acestuia, care să fie asumată politicși implementată riguros.Una…
  Rapoartele Curții de Conturi pe 2011 și 2012 au scos în evidență o administrare ineficientă a resurselor publice, cu prejudicii pentru contribuabil de circa 1 miliard de lei! Totodată, multiplele cerințe și recomandări ale…

Accesează aplicațiile de monitorizare

app61
Aplicația de monitorizare a  agendei de reforme prioritare a  Guvernului și Parlamentului
aplicat6
aplicat611ro
app7
Clasamentul performanțelor  Bancare din Republica Moldova
rap eu ro
app8
Impactul dinamicii populației asupra economiei NTA
aplicat81

Implicare

scoala ro

lapunct ro

budget ro

Dvs. folosiți componenta de ADS Blocker.
Noi nu folosim elemente de publicitate, doar prezentăm produsele proprii sau a donatorilor care promovează unele proiecte.
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!

Resetează

Cursor:

Contrast:

Dimensiune Font:

Alb/Negru:

Referințe:

Imagine: