Nota analitică privind proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2013: advocacy pentru finanțarea mai bună a unor sectoare prioritare

Tipărește
Data publicării: Marți, 23 Octombrie 2012
Accesări: 18909

Scopul acestei Note Analitice este de a prezenta o analiză a prevederilor proiectului legii bugetului de stat pentru anul 2012 pentru a elucida în ce măsură bugetul reflectă priorităţile de dezvoltare durabilă şi inclusivă a societăţii. În acest sens, au fost selectate șase domenii de analiză: protecţia unor grupuri vulnerabile, sănătatea, educaţia, cultura, întreprinderile mici şi mijlocii, agricultura. Pe fiecare din aceste domenii atenţia a fost focalizată pe câteva subiecte. Nota Analitică va fi utilizată pentru dezbateri în procesul participativ şi pentru a da recomandări instituţiilor guvernamentale implicate în procesul bugetar. De asemenea, Nota va putea servi ca punct de pornire într-un proces continuu de advocacy pentru identificarea şi prezentarea subiectelor ce ar trebui sa se bucure de o mai mare atenţie din partea instituţiilor guvernamentale.

Tags:

Tipărește

Accesează aplicațiile de monitorizare

Aplicația de monitorizare a  agendei de reforme prioritare a  Guvernului și Parlamentului
aplicat6
Clasamentul performanțelor  Bancare din Republica Moldova
aplicat71
Impactul dinamicii populației asupra economiei NTA
aplicat8

Implicare

scoala ro

lapunct ro

budget ro