MEGA - Analiza Creșterii Economice în Moldova, nr.6, 2012

Tipărește
mega-test mega-test
Data publicării: Joi, 26 Iulie 2012
Accesări: 17285

Repetarea unor tendințe similare celor care au marcat criza din 2008-2009 scot în evidență vulnerabilitatea economiei moldovenești la șocurile externe și incapacitatea țării să-și abordeze problemele interne. Nu ne putem aștepta ca o economie deschisă să fie imună la șocuri externe, dar în același timp, într-o economie sănătoasă, dependența cererii interne de situația externă ar trebui să fie mai moderată, lucru care ar putea salva economia de la o recesiune. După cum este arătat în MEGA 6, intervențiile înguste în sistem s-au dovedit a fi ineficiente pe termen mediu și lung. Astfel, vedem necesitatea unor reforme consistente și unor schimbări radicale ale cadrului instituțional. Activitatea economică nu are cum să se extindă într-un mediu investițional nesănătos. Moldova a eșuat să ofere acest mediu, din cauza că mai persistă competiția neloială, barierele comerciale și povara administrativă înaltă. Or, o activitate economică mai intensă generează oportunități și venituri mai înalte în interiorul țării. Astfel, economia devine mai puțin dependentă de factorii externi. Acestea sunt elemente esențiale pentru a asigura că economia nu doar crește, ci și se dezvoltă.

 

Descarcă publicația

Tags: Super User
Tipărește

Accesează aplicațiile de monitorizare

app6
Aplicația de monitorizare a  agendei de reforme prioritare a  Guvernului și Parlamentului
aplicat6
app7
Clasamentul performanțelor  Bancare din Republica Moldova
aplicat71
app8
Impactul dinamicii populației asupra economiei NTA
aplicat8

Implicare

scoala ro

lapunct ro

budget ro

Dvs. folosiți componenta de ADS Blocker.
Noi nu folosim elemente de publicitate, doar prezentăm produsele proprii sau a donatorilor care promovează unele proiecte.
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!