Imprimă această pagină

MEGA - Analiza Creșterii Economice în Moldova, nr.1, 2009

Data publicării: Vineri, 15 Mai 2009
Accesări: 16718

Scopul publicaţiei MEGA este de a dezvălui esenţa evoluţiilor economice în Moldova, a analiza politicile economice  şi a oferi recomandări asupra strategiilor de dezvoltare economică a ţării. Prima ediţie a publicaţiei MEGA este dedicată analizei tendinţelor majore care au determinat  vectorul de dezvoltare a economiei Moldovei din momentul obţinerii independenţei. Sunt discutate 15 domenii distincte, importante pentru orice economie de piaţă. Astfel, redresarea economică în Moldova care a început în anul 2000 a generat noi oportunităţi, dar şi noi provocări, pentru guvern, companii şi cetăţeni. Creşterea economică a ţării a fost alimentată în principal de remitenţele muncitorilor moldoveni emigranţi, resurse care au menţinut Moldova la linia de plutire. Însă creşterea economică bazată pe consum pare să-şi fi  atins limitele sale, de aceea decidenţii de politici economice trebuie să asigure tranziţia economică de la modelul de creştere bazat pe remitenţele emigranţilor spre un model de creştere economică bazat pe investiţii şi inovaţii. Având în vedere criza financiară internaţională, trecerea la un astfel de model de dezvoltare economică nu va fi deloc uşoară, dar totuşi este cu atât mai necesară. Tranziţia la noul model de creştere economică necesită un grad sporit de responsabilitate, eficienţă şi capacitate de anticipare din partea guvernului. Dacă guvernul reuşeşte să confere o eficienţă mai înaltă politicilor de dezvoltare, investitorii străini îşi vor îndrepta cu mai mult curaj capitalul în renovarea economiei moldoveneşti, iar încrederea societăţii în necesitatea implementării reformelor se va consolida. Însă pentru ca politicile de dezvoltare să  răspundă necesităţilor producătorilor şi consumatorilor, precum şi provocărilor globalizării, aceste politici trebuie să fi e permanent monitorizate, evaluate şi, ori de cât ori necesar, ajustate la realităţile economice.

 

Descarcă publicația

Tags: Developer
FaLang translation system by Faboba