Euromonitor, nr.6

Tipărește
Data publicării: Vineri, 20 Aprilie 2007
Accesări: 13483

Rapoartele din seria „Euromonitor” au drept obiectiv monitorizarea independentă și obiectivă a procesului de implementare a Planului de Acțiuni Republica Moldova - Uniunea Europeană. Această ediție monitorizează acțiunile întreprinse și puse în aplicare de către ambele părți, în primul trimestru al anului 2007. Un anumit regres a fost observat în câteva domenii: practicile de încălcare a drepturilor omului au continuat, procesul de  negocierilor în problema transnistreană în formatul "5 +2"a fost în continuare blocat, dialogul social, mai bine zis absența acestuia, a fost un element care a subminat realizările anterioare în domeniul dezvoltării sociale. În ceea ce privește capacitatea administrativă, unele progrese au fost observate în domeniul reformei administrative și a eficienței administrative. Reforma sistemului judiciar a fost marcată de unele evoluții pozitive, dar insuficiente. De partea ferm pozitivă, menționăm stabilitatea macroeconomică asigurată de prezența activă a BNM pe piața monetară.

Tags: Super User
Tipărește

Accesează aplicațiile de monitorizare

Aplicația de monitorizare a  agendei de reforme prioritare a  Guvernului și Parlamentului
aplicat6
Clasamentul performanțelor  Bancare din Republica Moldova
aplicat71
Impactul dinamicii populației asupra economiei NTA
aplicat8

Implicare

scoala ro

lapunct ro

budget ro