Imprimă această pagină

Euromonitor, nr.4

Data publicării: Luni, 23 Octombrie 2006
Accesări: 14926

Rapoartele din seria „Euromonitor” au drept obiectiv monitorizarea independentă şi obiectivă a procesului de implementare a Planului de Acţiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană. Acest raport monitorizează acţiunile adoptate şi implementate de ambele părţi semnatare ale Planului în trimestrul trei al anului 2006. Progresul cel mai important în această perioadă se referă la adoptarea unor modificări la legislația privind statutul judecătorilor, administrarea justiției, legislația de procedură penală și civilă, evoluțiile în domeniul reformei dreptului comercial. Nu a fost înregistrat niciun progres semnificativ în alte domenii monitorizate.

Tags: Super User
FaLang translation system by Faboba