Scopul acestei analize este de a simula cu ajutorul unui Model Vectorial Autoregresiv Structural reacția dinamică a economiei Moldovei la o serie de șocuri externe, cum ar fi: recesiunea din Uniunea Europeană sau Federația Rusă, reducerea remitențelor, deprecierea monedei naționale, creșterea deficitului comercial etc. În funcție de aceste evoluții, facem și unele prognoze pe marginea Produsului Intern Brut moldovenesc pentru anul 2012. Astfel, pentru 2012 prognozăm o creștere economică de circa +2,1 procente, însă nu trebuie exclus nici scenariul recesionist, în cazul agravării substanțiale a crizei datoriilor suverane din zona euro. Documentul ar putea să ofere factorilor de decizie evidență robustă în procesul de planificare macroeconomică, precum și la adoptarea unor măsuri de stabilizare macroeconomică. În particular, modelul elaborat ar putea fi util pentru fundamentarea Cadrului Bugetar pe Termen Mediu 2013-2015 (CBTM), aflat la primele etape de implementare, la elaborarea Legilor bugetului de stat și altor decizii de politici economice.
Cât de vulnerabilă este economia moldovenească la șocurile economice externe? Prognoze pentru 2012
Tags:
Articole recente - Developer
Descarcă
Categoriile JEL
Journal of Economic Literature
- A – Economie Generală și Instruire Economică
- B – Istoria Gândirii Economice, Metodologie și Abordări Heterodoxe
- C – Metode Matematice și Cantitative
- D – Microeconomie
- E – Macroeconomie și Economie Monetară
- F – Economie Internațională
- G – Economie Financiară
- H – Economia Sectorului Public
- I - Sănătate, Educație și Bunăstare
- J – Economia Muncii și Demografică
- K – Dreptul și Economia
- L – Organizarea Industrială
- M – Administrarea Afacerilor și Economia Afacerilor; Marketing; Contabilitate
- N – Istorie Economică
- O – Dezvoltare Economică, Progresul Tehnologic, Creșterea Economică
- P – Sisteme Economice
- Q – Economia Agriculturii și Resurselor Naturale; Economia Ecologică și a Mediului
- R – Economie Urbană, Rurală, Regională și a Transporturilor
Înregistrare la evenimente
Ultimul eveniment: