Măsurarea şi compararea la scară internaţională a impactului pe care îl au investiţiile străine directe (ISD) asupra dezvoltării economice este un exerciţiu complicat, din cauza datelor statistice foarte limitate, dar şi din cauza că stabilirea univocă şi măsurarea intensităţii legăturilor cauzale este dificilă. Impactul economic al ISD asupra ţării-gazdă depinde de o gamă foarte largă de factori, care variază mult de la o economie la alta. Mai mult decât atât, impactul ISD poate să varieze mult de la un sector la altul chiar în cadrul aceleaşi economii. Scopul acestui studiu analitic este de a demonstra cum pot fi utilizate datele statistice existente pentru evalua impactul ISD asupra economiei moldoveneşti anume din această perspectivă sectorială. În special, autorii au investigat în ce măsură ISD au contribuit la creşterea economică, la creşterea exporturilor şi angajarea forţei de muncă. De asemenea, ne-am interesat dacă companiile cu ISD sunt mai mult sau mai puţin performante decât companiile locale şi dacă ISD au avut careva efecte pozitive sau negative asupra producătorilor locali. Lucrarea dată trage și concluziile principale pe marginea analizei efectuate şi face o serie de recomandări de politici pentru a maximiza efectele pozitive ale investiţiilor străine directe pentru economia moldovenească.
Impactul investiţiilor străine directe asupra economiei Republicii Moldova
Tags:
Articole recente - Developer
Descarcă
Categoriile JEL
Journal of Economic Literature
- A – Economie Generală și Instruire Economică
- B – Istoria Gândirii Economice, Metodologie și Abordări Heterodoxe
- C – Metode Matematice și Cantitative
- D – Microeconomie
- E – Macroeconomie și Economie Monetară
- F – Economie Internațională
- G – Economie Financiară
- H – Economia Sectorului Public
- I - Sănătate, Educație și Bunăstare
- J – Economia Muncii și Demografică
- K – Dreptul și Economia
- L – Organizarea Industrială
- M – Administrarea Afacerilor și Economia Afacerilor; Marketing; Contabilitate
- N – Istorie Economică
- O – Dezvoltare Economică, Progresul Tehnologic, Creșterea Economică
- P – Sisteme Economice
- Q – Economia Agriculturii și Resurselor Naturale; Economia Ecologică și a Mediului
- R – Economie Urbană, Rurală, Regională și a Transporturilor
Înregistrare la evenimente
Ultimul eveniment: