Imprimă această pagină

Sectorul construcţiilor: Stabilirea terenului pentru o nouă decolare. Măsuri pentru relansarea sectorului construcţiilor din Republica Moldova

Data publicării: Joi, 03 Decembrie 2009
Accesări: 10949

Prezentul studiu vine să menţioneze faptul că actuala situaţie în care se află sectorul construcţiilor nu este determinată doar de efectele crizei economice mondiale, ci şi de o serie de probleme structurale şi instituţionale apărute pe parcursul ultimilor ani. Astfel, primele simptome recesioniste erau vizibile cu mult timp înainte de primele efecte ale crizei economice mondiale, acestea fiind determinate de şocul ofertei din sector. Ulterior, criza economică a generat un şoc adiţional, cel al cererii, care a accentual şi mai mult declinul. În vederea relansării sectorului de construcții considerăm necesare următoarele acțiuni care urmează să completeze planul de măsuri planificate de Guvern: (i) anularea aplicării TVA asupra lucrărilor de construcţii de locuinţe din 2010 pentru o anumită perioadă de timp (2-3 ani); (ii) dezvoltarea unor programe ipotecare de stat pentru tinerele familii cu cel puţin un copil; (iii) garantarea de către stat a contribuţiei iniţiale necesare pentru contractarea creditelor ipotecare; (iv) demararea programelor infrastructurale finanţate de la bugetul de stat şi a fondurilor externe și (v) simplificarea procedurii de eliberare a permiselor pentru construcţii.

Tags: Super User
FaLang translation system by Faboba