Evaluarea impactului programelor de suport pentru abilitarea economică a femeilor

Tipărește
Data publicării: Joi, 25 Martie 2021
Accesări: 659

Valorile respectării demnității umane, libertății și egalității constituie elemente inseparabile ale statului de drept. Drepturile egale sunt garantate de Constituția Republicii Moldova și instrumentele juridice internaționale la care Republica Moldova a aderat. Republica Moldova a întreprins eforturi în vederea alinierii cadrului normativ în domeniul asigurării egalității, care au condus la poziționarea Republicii Moldova pe locul 23 din 153 de state după indicele de inegalitate pe sexe pentru anul 2020  elaborat de Forumul Economic Mondial (World Economic Forum). Femeile, însă, continuă să se confrunte cu o serie de provocări legate de inegalitățile de gen în exercitarea muncii plătite și neplătite, responsabilitățile primare ale femeilor pentru munca neplătită acasă, precum și inegalitățile în acces la oportunități economice, care derivă din relații istoric inegale între femei și bărbați.

Situația economică a Republicii Moldova, mediul de afaceri dificil, oportunitățile de angajare reduse, sistemul educațional neadaptat realităților socioeconomice creează dificultăți majore pentru toată populația țării, iar femeile sunt afectate în mod special. Republica Moldova are cea mai redusă rată de ocupare a populației în Europa, fiind și țara cu cele mai mici venituri pe cap de locuitor. Situația economică este precară, în particular în zona rurală. Acești factori pun în dificultate populația în general. Femeile și fetele tinere și, în mod special, grupurile vulnerabile de femei și fete, pe lângă provocările specificate mai sus, se confruntă cu atitudini discriminatorii determinate de convingeri ce țin de rolul femeilor în familie și societate, posibilități limitate de a face alegeri privind viața și dezvoltarea lor profesională și de a participa în condiții egale cu bărbații pe piața muncii. Astfel, pentru ameliorarea situației, trebuie soluționate problemele fundamentale ale societății care generează vulnerabilitățile socioeconomice pentru femei, atât la nivelul întregii societăți, cât și la nivelul individual.

Studiul privind evaluarea programelor de abilitare economică a femeilor se axează pe analiza programelor recente finanțate din surse externe, care vizează stimularea abilitării economice a femeilor, inclusiv a grupurilor vulnerabile de femei. Totodată, furnizarea de recomandări privind eficientizarea programelor de abilitare economică a femeilor și a politicilor naționale corespunzătoare, pentru a le face mai bine direcționate către grupurile cele mai vulnerabile și pentru a asigura impactul lor mai puternic reprezintă un aspect-cheie al evaluării. Pentru realizarea evaluării au fost implicați experți din cadrul Centrului analitic independent „Expert-Grup”, responsabili pentru analiza aspectelor economice ale programelor de abilitare economică a femeilor, și specialiste din cadrul A.O. „Centrul de Drept al Femeilor”, care au analizat programele de abilitare economică a femeilor din grupurile vulnerabile. 

Programele de abilitare economică au o importanță majoră în compensarea deficiențelor sistemului social-economic și ajută la realizarea obiectivelor economice urmărite de femei. Cele mai de succes programe sunt cele care asigură instruire practică pentru femeile antreprenoare, atât la inițierea afacerilor, cât și pentru dezvoltarea acestora, în combinație cu suportul financiar pentru impulsionarea punerii în practică a potențialului uman al beneficiarelor programelor date. Femeile din grupurile vulnerabile necesită o asistență specializată de dezvoltare a capacităților personale, după care să fie direcționate și integrate în programe de instruire antreprenorială și asistență financiară.

Criza Covid-19 a afectat atât femeile, cât și mediul de operare al programelor de abilitare economică a femeilor. Astfel, criza a diminuat oportunitățile de realizare pe plan economic pentru toată populația, inclusiv, pentru femei. Rata de ocupare a populației s-a redus cu 8.8% la finele trimestrului II 2020 comparativ cu același trimestru al anului 2019. Femeile ocupate au înregistrat o scădere de 10%. Femeile din categoriile vulnerabile sunt supuse unor riscuri sporite în astfel de situații și necesită asistență specializată. În condițiile restricțiilor determinate de starea de urgență, coordonatorii programelor de abilitare economică au fost nevoiți să modifice abordările aplicate, transferând o parte din activități pe soluții on-line. Înscrierea femeilor la școli vocaționale, de asemenea, a devenit mai dificilă, iar perspectivele de angajare mai sumbre după absolvire. În plus, femeile din grupurile vulnerabile, de multe ori, nu dispun de echipamente pentru comunicare on-line, fiind în unele situații în imposibilitatea de a beneficia de instruiri și asistență. În condiții de criză, programele de asistență a femeilor vor trebui să facă față noilor provocări generate de criză (oportunități economice reduse, circulație limitată, evitarea activităților în grup, necesitatea implementării tehnicilor de comunicare pe canale digitalizate, etc.).

Soluționarea problemelor cu care se confruntă femeile în accesul lor pe piața muncii nu este simplă și necesită o abordare complexă. Primul pas necesar de efectuat este evaluarea cauzelor cheie ale dificultăților cu care se confruntă femeile. Iar soluțiile trebuie să fie orientate spre eliminarea sau diminuarea impactului acestor cauze. Este cert că oportunitățile de dezvoltare profesională și antreprenorială sunt reduse în Moldova, iar educația economico-financiară în sistemul de învățământ școlar lipsește cu desăvârșire. Lipsa politicilor eficiente de reconciliere a vieții de familie cu cea profesională este un factor care afectează activitatea femeilor în plan economic. Aceste probleme pot fi soluționate prin conlucrarea eficientă a autorităților de stat, organismelor internaționale, comunității donatorilor și organizațiilor din societatea civilă, iar altele – prin campanii naționale de informare și promovare a egalității de gen, revizuirea programelor școlare și promovarea interesului și implicării fetelor în domeniile STEM.

Scopul principal al programelor de abilitare economică este să ofere setul de abilități și instrumente necesare femeilor pentru a se încadra în viața economică profesională sau antreprenorială. Cele mai de succes programe adresate femeilor au o combinație de suport educațional și financiar, oferind servicii de asistență de tip one stop-shop. Pentru femeile ce își doresc dezvoltarea în domenii noi, inițierea de afaceri, reprofilarea, este importantă informarea practică privind domeniul nou selectat și asigurarea unui mentorat și asistență la pașii concreți pentru atingerea acestor obiective, asistență la relaționarea cu institutele externe: bănci, fisc, patroni, instituții de învățământ pentru cursuri adiționale etc. Pentru a soluționa o parte din provocările economice ale femeilor soluția optimă este să se acționeze din școală cu ghidarea profesională privind profesiile cele mai solicitate și de perspectivă, cursuri de antreprenoriat și organizare de activități economice, astfel încât tinerele să facă alegeri mai informate și mai puțin influențate de clișeele  din societate.

Recomandările-cheie pentru susținerea femeilor în domeniul antreprenoriatului elaborate cu contribuția Asociației Businessului European (EBA) se bazează pe 4 piloni de bază: mentorat în business; împărtășirea experienței de succes a liderilor din sector; asistare la aplicarea programelor; suport financiar. Programele educaționale însoțite de mentorat au un impact pozitiv asupra businessului ghidat mult mai mare. Soluțiile practice în cazurile concrete de afaceri ale beneficiarelor au, de cele mai multe ori, o valoare sporită și amplifică valoarea cursurilor generice. Inspirarea femeilor prin vizite la leaderii din piață și înțelegerea soluțiilor practice deja funcționale în mediul economic al Moldovei asigură atât cunoștințe practice, cât și confidență în privința succesului soluțiilor aplicate. Trainingul și asistarea în procesul de aplicare la programe naționale și internaționale este una din „undițele”  pentru femeia-antreprenor ca să poată accesa cu succes programele de asistență pentru domeniul de profil economic selectat. Pentru femeile-antreprenoare începătoare este critic suportul financiar combinat cu asistența educațională după principiul one-stop shop pentru a asigura confidență la etapa inițială a afacerii.

Actualmente în Republica Moldova există unele programe de susținere a femeilor focusate pe categoriile vulnerabile, dar acestea sunt puține și nu au continuitate. Obiectivul primordial al programelor focusate pe femei din categorii vulnerabile este abilitarea lor economică însoțită de obținerea încrederii în sine și soluționarea aspectelor de ordin psihologic. În același timp, programele dedicate femeilor vulnerabile au un impact superior dacă asigură în același timp și cursurile profesionale sau de antreprenoriat și asistența financiară necesară în complex sau în parteneriat cu alte instituții sau programe specializate. 

Recomandările-cheie pentru abilitarea economică a femeilor din grupurile vulnerabile țin de dezvoltarea unor programe axate pe necesitățile specifice ale acestor femei, cu o abordare holistică și multidisciplinară care poate fi realizată în parteneriat cu diferite instituții de învățământ, OSC specializate în lucrul cu grupurile vulnerabile, ANOFM și structurile teritoriale, dar și angajatori. Programele dedicate femeilor vulnerabile vor avea un impact superior dacă vor asigurarea accesul la program cât mai aproape de mediul de trai al acestora și vor promova istorii de succes. 

O recomandare importantă este ca agențiile de dezvoltare să evalueze posibilitatea de acordare a asistenței pentru îmbunătățirea infrastructurii care contribuie direct la îmbunătățirea capacităților femeilor de a fi antrenate în activități economice. OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) în cadrul Forumului de abilitare economică a femeilor a evaluat 4 domenii cheie de intervenție pentru abilitarea economică a femeilor, și anume: servicii publice, infrastructura, protecția socială, redistribuirea responsabilităților în gospodărie privind activitățile casnice. În cadrul forumului a fost identificat că acești factori afectează variat abilitarea economică a femeilor. Protecția socială, foarte importantă pentru reducerea sărăciei și îmbunătățirea calității vieții, are mai curând un impact redus asupra abilitării economice, iar necesitățile de infrastructură reprezintă o precondiție importantă pentru abilitarea economică a femeilor, neglijate atât la nivel internațional, cât și la nivel național, în pofida faptului că aceasta are un rol esențial în reducerea timpului pentru activități casnice și creșterea oportunităților de antrenare în activitate economică. În cadrul interviurilor au fost confirmate bariere în proces de asistență generate de lipsa infrastructurii primare necesare. 

Descarcă publicația Download the publication Descarcă infografic 


 

Suedia

Finanțat de Suedia

Tags: Natalia Chitii

test

Website test
Tipărește

Accesează aplicațiile de monitorizare

app6
Aplicația de monitorizare a  agendei de reforme prioritare a  Guvernului și Parlamentului
aplicat6
app7
Clasamentul performanțelor  Bancare din Republica Moldova
aplicat71
app8
Impactul dinamicii populației asupra economiei NTA
aplicat8

Implicare

scoala ro

lapunct ro

budget ro

Dvs. folosiți componenta de ADS Blocker.
Noi nu folosim elemente de publicitate, doar prezentăm produsele proprii sau a donatorilor care promovează unele proiecte.
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!

Resetează

Cursor:

Contrast:

Dimensiune Font:

Alb/Negru:

Referințe:

Imagine: