Aprofundarea relaţiilor UE – RM: Ce? De ce? Cum? Ediția a doua

Tipărește
Captură copertă „Aprofundarea relaţiilor UE – RM: Ce? De ce? Cum?” ediția II Captură copertă „Aprofundarea relaţiilor UE – RM: Ce? De ce? Cum?” ediția II
Data publicării: Joi, 29 Noiembrie 2018
Accesări: 5787

Acest Manual are drept scop explicarea conţinutului unui tratat juridic voluminos şi complex – Acordul de Asociere, care include o Zonă de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător (ZLSAC) – între Republica Moldova şi Uniunea Europeană (UE). La fel ca şi majoritatea textelor juridice complexe, acesta nu poate fi citit ca o carte. Astfel, scopul Manualului dat este să faciliteze înţelegerea fiecărui capitol al Acordului, în ceea ce priveşte natura angajamentelor pe care şi le asumă părţile şi perspectivele implementării acestora.

Prima ediţie a acestui Manual a fost publicată în anul 2016. S-au întâmplat multe lucruri în ultimii doi ani în Republica Moldova în vederea implementării Acordului. Astfel, scopul celei de-a doua ediţii este de a trece de la explicarea Acordului la prezentarea modului în care acesta este implementat şi de a evalua preliminar acest proces.

Manualul vizează un număr mare de cititori, inclusiv oficiali, deputaţi, conducători de întreprinderi, jurişti, consultanţi de afaceri, centre analitice, organizaţii ale societăţii civile, profesori universitari, formatori, studenţi şi jurnalişti.

Cele 30 de capitole ale Manualului sunt în esenţă cele din Acord, dar nu sunt identice acestora. Unele capitole din Acord, care prezintă mai puţin interes, nu sunt tratate aici, iar mai multe titluri de capitole au fost rearanjate.

Acest Manual este parte a unei trilogii, care se referă la acorduri foarte asemănătoare, dar nu identice, dintre UE, pe de o parte, şi Georgia, Republica Moldova şi Ucraina, pe de altă parte. Cele trei publicaţii sunt disponibile în format electronic şi pot fi descărcate gratuit în limba engleză şi respectiv în limbile celor trei ţări, pe site-ul www.3dcftas.eu.

În Manual există câteva referinţe la Agenda de Asociere, un document elaborat în comun de către Republica Moldova şi UE, în care este analizat progresul implementării Acordului de Asociere şi oferite actualizări şi detalii importante cu privire la diferite subiecte. Astfel, Acordul şi Agenda nu trebuie confundate. Textele oficiale ale ambelor documente sunt la fel disponibile în limbile română şi engleză pe adresa www.3dcftas.eu.

O versiune cu mult mai scurtă şi mai accesibilă a primei ediţii a Manualului este disponibilă cu scopul de a ajunge la o audienţă mai largă, inclusiv la studenţi. Versiunea este la fel disponibilă pentru a fi descărcată gratuit în limbile engleză, română şi rusă, la adresa www.3dcftas.eu.

Manualul a fost elaborat de două echipe de cercetători şi experţi de la CEPS din Bruxelles şi Expert-Grup din Chişinău. Fondat în anul 1983, CEPS este un centru analitic important în domeniul afacerilor europene, cu o capacitate puternică de cercetare internă şi cu o reţea extinsă de institute partenere în întreaga lume. Misiunea sa este de a efectua o cercetare temeinică în domeniul politicilor, care oferă soluţii constructive pentru provocările cu care se confruntă Europa. 

Expert-Grup este un centru analitic independent, specializat în cercetări în domeniul economiei şi politicilor publice. Activităţile de bază ale centrului sunt analizele, previziunile economice şi cercetările în domeniul politicilor publice.

Dat fiind faptul că o mare parte din conţinutul Manualului este fără îndoială cam sec, sperăm că cititorul va aprecia abordarea mai simplă a ilustraţiilor lui Constantin Sunnerberg, care a decorat coperta Manualului şi pagina introductivă a fiecărui capitol.

Mulţumiri sunt adresate echipei editoriale a CEPS – Anne Harrington, Margarita Minkova şi Jackie West – pentru munca lor migăloasă de a finaliza această lucrare. În cele din urmă, autorii aduc sincere mulţumiri Agenţiei Suedeze pentru Cooperare Internaţională şi Dezvoltare (Sida) pentru susţinerea şi finanţarea proiectului, în special doamnelor Mirja Peterson şi Maria Liungman pentru sprijinul oferit de la bun început şi, pentru o contribuție mai recentă, doamnei Sanna Leino.

Opiniile exprimate în acest volum aparţin în întregime autorilor şi nu pot fi atribuite CEPS, Expert-Grup, Sida sau Uniunii Europene.

Publicațiile pot fi accesate și pe site-ul 3dcfta.eu:

Descarcă publicația (ro)  Descarcă publicația (ru)   Descarcă publicația (en)


logo Sweden Finanțat de Suedia

Tags: Natalia Chitii

test

Website test
Tipărește

Accesează aplicațiile de monitorizare

app61
Aplicația de monitorizare a  agendei de reforme prioritare a  Guvernului și Parlamentului
aplicat6
aplicat611ro
app7
Clasamentul performanțelor  Bancare din Republica Moldova
rap eu ro
app8
Impactul dinamicii populației asupra economiei NTA
aplicat81

Implicare

scoala ro

lapunct ro

budget ro

Dvs. folosiți componenta de ADS Blocker.
Noi nu folosim elemente de publicitate, doar prezentăm produsele proprii sau a donatorilor care promovează unele proiecte.
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!

Resetează

Cursor:

Contrast:

Dimensiune Font:

Alb/Negru:

Referințe:

Imagine: