Sistemul financiar „La Punct”. Ce este și cum ne afectează pe fiecare din noi fenomenul spălării banilor

Tipărește
sursa foto: lapunct.md sursa foto: lapunct.md
Data publicării: Luni, 11 Iunie 2018
Accesări: 6559

La nivel mondial, sintagma „spălarea banilorcaracterizează procesul prin care este ascunsă originea unor venituri obținute din infracțiuni, totodată fiind evitate consecințele juridice asupra persoanelor ce au comis aceste infracțiuni. De cele mai multe ori fenomenul spălării banilor este asociat cu activități ilicite, și anume fraude financiare, corupție, contrabandă, trafic de droguri sau extorcare de bani. În lipsa unei cooperări uniforme la nivel global, spălarea banilor devine un fenomen pe cât de considerabil, pe atât de periculos. Conform unor cifre publicate de Banca Mondială, doar de pe urma corupției, anual, sunt generate fonduri de peste 1000 de miliarde de dolari (circa 2,5% din PIB-ul mondial), care necesită într-un oarecare mod a fi spălate”.  

La fel ca fenomenul corupției, spălarea banilor ne afectează pe toți, având uneori consecințe sociale și politice destul de grave. Aceasta destabilizează economia țărilor vulnerabile, compromite integritatea instituțiilor statului și destabilizează sistemului financiar. În rezultat, creșterea și dezvoltarea economică este afectată, tandemul corupție – spălare de bani fiind atât o cauză, cât și o consecință a sărăciei în multe țări. Mai mult ca atât, în lipsa unor măsuri adecvate, fenomenul corupției și spălării banilor se poate transforma într-un cerc vicios care cu greu poate fi combătut. Pe de o parte spălarea banilor pune la dispoziția grupărilor de crimă organizată resursele financiare necesare pentru a întreprinde activități ilicite generând astfel corupție, pe de altă parte corupția generează resurse care ulterior urmează a fi spălate”.

Pentru Republica Moldova, spălarea banilor a devenit un subiect de mare actualitate în măsura în care, relativ recent, sistemul bancar național a fost ținta unor ample evenimente de acest gen. Cu o economie în tranziție, un nivel înalt de corupție și un sistem financiar pe alocuri slab supravegheat, țara noastră a devenit ținta unor grupări regionale, sau chiar mondiale de spălare a banilor. Toate au avut același punct de pornire și anume momentul în care sectorul bancar a trecut aproape în totalitate sub controlul unor acționari netransparenți cu interese obscure. În consecință, cele mai răsunătoare cazuri de spălare a banilor prin intermediul unor bănci autohtone s-au petrecut în această perioadă, respectiv cazul ”Laundromat”și fraudele de la Banca de Economii. Astfel, potrivit unor investigații jurnalistice confirmate ulterior de autorități, în perioada anilor 2010 – 2014, prin sectorul bancar autohton au fost tranzitate circa 20 mlrd. USD proveniți din Federația Rusă, fapt ce a transformat Republica Moldova într-un vehicul de spălare a banilor de proveniență ilicită și transferare ulterioară către state de destinație. În același timp, de rând cu episodul ”Laundromat” și fraudele de la Banca de Economii au dezvăluit prezența unor mecanisme specifice procesului spălării banilor, așa cum acesta este recunoscut la nivel internațional. Implicarea unor persoane expuse politic, corupție la nivel înalt, mijloace financiare obținute fraudulos sau utilizarea unor entități off-shor sunt doar cele mai importante elemente care au permis crearea și activarea unor mecanisme complexe de spălare a banilor utilizând sistemul bancar național.

 Descarcă publicația (ro) Descarcă publicația (ru)   Descarcă publicația (en)

Infografic (ro)  Infografic (ru)

Tags: Natalia Chitii

test

Website test
Tipărește

Accesează aplicațiile de monitorizare

app61
Aplicația de monitorizare a  agendei de reforme prioritare a  Guvernului și Parlamentului
aplicat6
aplicat611ro
app7
Clasamentul performanțelor  Bancare din Republica Moldova
rap eu ro
app8
Impactul dinamicii populației asupra economiei NTA
aplicat81

Implicare

scoala ro

lapunct ro

budget ro

Dvs. folosiți componenta de ADS Blocker.
Noi nu folosim elemente de publicitate, doar prezentăm produsele proprii sau a donatorilor care promovează unele proiecte.
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!

Resetează

Cursor:

Contrast:

Dimensiune Font:

Alb/Negru:

Referințe:

Imagine: