Prevederile Bugetului de stat pentru 2018 pentru sistemul judecătoresc, procuratură și sistemul penitenciar

Tipărește
thepointng.com thepointng.com
Data publicării: Marți, 12 Decembrie 2017
Accesări: 2999

Prezentul document analizează prevederile proiectului Legii bugetului de stat pentru 2018 al sistemului judecătoresc, al Procuraturii și organelor lor de administrare, precum și al sistemului penitenciar, inclusiv cu referințe la Cadrul bugetar pe termen mediu (2018-2020) aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 609 din 28 iulie 2017. Bugetul de stat pe anul 2018 în domeniul justiției este în continuă creștere. În perioada 2015 – 2018, cheltuielile pentru justiție au crescut de la 561.1 mln lei la 905.3 mln lei (sau cu 61.34%), iar sistemul penitenciar de la 362.7 mln lei la 673.2 mln lei (sau cu +86.61%). Conform structurii cheltuielilor bugetului de stat conform clasificației funcționale pentru 2018, cheltuielile pentru justiție (inclusiv capitolele „magistrat”, „procuratura”, „probațiunea și alte servicii în domeniul justiției”) reprezintă 2.2 % (sau 905.3 mln lei) din totalul cheltuielilor din Legea bugetului de stat, iar sistemul penitenciar 1.6% (sau 673.2 mln lei). Creșterea pentru Procuratură s-a datorat în special majorării salariilor și pensiilor procurorilor, pentru sistemul judecătoresc - construirea noilor sedii ale judecătoriilor, construcția Penitenciarului din mun. Chișinău, a casei de arest din mun. Bălți și reconstrucția a două penitenciare (nr. 3 și 10). În Legea bugetului pentru 2018 sunt incluse acțiuni ce țin de implementarea unor reforme în curs (de ex. optimizarea hărții judecătorești, Planul naţional de acțiuni pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană în perioada 2014-2016, Strategia de dezvoltare a sistemului penitenciar pentru anii 2016-2020), nu este clar în ce măsură este vreo acoperire financiară pentru implementarea unor proiecte de documente de politici relevante în curs de elaborare și aprobare (PNADO III , SRSJ II  ș.a.).

Reieșind din cheltuielile indicate în Legea bugetului pe anul 2018, raportate Cadrul bugetar pe termen mediu (2018-2020) aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 609 din 28 iulie 2017, putem concluziona că sumele indicate la capitolul cheltuieli corespund în mare parte priorităților stabilite pentru fiecare domeniu. Deși este remarcabilă creșterea cheltuielilor destinate sistemului de justiție de la 561.1 mln lei la 905.3 mln lei (sau cu 61.34%), iar pentru sistemul penitenciar de la 362.7 mln lei la 673.2 mln lei (sau cu +86.61%), acestea se datorează investițiilor capitale - construirea noilor sedii ale judecătoriilor, construcția Penitenciarului din mun. Chișinău, a casei de arest din mun. Bălți și reconstrucția a două penitenciare (nr. 3 și 10).  

Prevederile Cadrului bugetar pe termen mediu (2018-2020) și Legii bugetului de stat pentru anul 2018, indică o creștere constată a cheltuitelor pentru CSM și sistemul judecătoresc, în special pentru construcția sediilor judecătoriilor. În acest context, rămâne incert în ce măsură cheltuielile pentru strămutarea judecătoriei Chișinău (sediul Centru) într-un alt sediu fără acordul prealabil al CSM, au fost planificate și sunt incluse în bugetul de stat pentru anul 2018. De notat că, schimbarea sediului judecătoriei Chișinău (sediul Centru) nu a fost discutată în ședința CSM, iar o hotărâre în acest sens, la  12 decembrie 2017, pe pagina web a CSM nu era publicată. Această informație lipsește și din nota informativă la Hotărârea Guvernului nr. 804 din 11 octombrie 2017. 

Bugetul Procuraturii nu este desfășurat, acesta este în continuă creștere. Deși Procuratura Generală, CSP, PCCOCS (oficiul central) și Procuratura Chișinău (oficiul central) și-au schimbat sediul în noiembrie 2017 într-o altă clădire (de la sediul amplasat pe str. G. Bănulescu Bodoni 26 la sediul amplasat pe bd. Ștefan cel Mare nr. 73), Legea bugetului nu prevede cheltuieli capitale legate de noul sediu sau infrastructura informatică. În același context, bugetul CSP indicat în proiectul legii bugetului de stat este mai mare cu aprox. 2,5 mln lei, decât cel aprobat de înșiși CSP. Deși este binevenită această majorare, nu este clară destinația acestor cheltuieli.

Cheltuielile pentru sisteme informaționale (pentru instanțele judecătorești și procuratură) din Legea bugetului de stat pentru anul 2018, par a fi insuficiente și nu corespund priorităților şi acțiunile/măsurile propuse a fi întreprinse pe termen mediu pentru realizarea priorităților/obiectivelor indicate în Cadrul bugetar pe termen mediu (2018-2020). Astfel, aceste cheltuieli urmează să fie majorate, iar ulterior pot fi revizuite capitolele de cheltuieli care influențează majorarea altora – de ex. hrana deținuților; serviciile medicale; întreținerea și transportarea deținuților în instanțele de judecată sau pentru acțiunile de urmărire penală; subdiviziunilor şi personalului care execută misiuni de pază, supraveghere, escortare şi intervenție cu ținută, mijloace speciale, armament (de foc şi nonletale) şi echipamente specifice, ș.a.



soros logoPrezentul document a fost elaborat de Centrul Analitic Independent Expert-Grup în cadrul proiectului „Procesul bugetar în Republica Moldova: monitorizarea transparenței și promovarea controlului public” finanțat de Fundația Soros-Moldova. Totodată, numai autorii sunt responsabili de afirmațiile din acest document, care nu sunt în mod necesar împărtășite de finanțator sau de persoanele care au făcut comentarii. Expert-Grup nu adoptă poziții colective.

Tags: Natalia Chitii

test

Website test
Tipărește

Accesează aplicațiile de monitorizare

Aplicația de monitorizare a  agendei de reforme prioritare a  Guvernului și Parlamentului

Clasamentul performanțelor  Bancare din Republica Moldova

Impactul dinamicii populației asupra economiei NTA

aplicat4

Implicare

scoala ro

lapunct ro

budget ro