Declarația celei de-a treia ședințe a Grupurilor de consultări interne dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană dedicate comerțului și dezvoltării durabile

Tipărește
Data publicării: Miercuri, 18 Octombrie 2017
Accesări: 831

Membrii Grupurilor de consultări interne dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană dedicate comerțului și dezvoltării durabile s-au întrunit la data de 17 octombrie 2017 la cea de-a treia ședință anuală, în conformitate cu prevederile Capitolului 13 (Art. 377) privind Comerțul și dezvoltarea durabilă a Acordului de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană.

Participanții la reuniune au discutat despre nivelul de realizare a recomandărilor menționate în Declarația celui de-al doilea Forum de dialog comun din octombrie 2016. În linii generale, deși au fost remarcate anumite progrese, marea majoritate a constrângerilor și, respectiv, recomandările ce țin de extinderea comerțului și asigurarea unei dezvoltări durabile continuă să-și păstreze actualitatea.

În cadrul evenimentului, au fost prezentate constatările privind impactul liberalizării comerțului cu Uniunea Europeană asupra performanțelor comerciale ale Republicii Moldova, precum și evoluțiile și constrângerile privind climatul de afaceri și legislația muncii. Totodată, reprezentanții societății civile au adoptat și o declarație comună privind recomandările de politici prioritare în vederea valorificării oportunităților economice ale Acordului de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană.

La eveniment au participat reprezentanți ai societății civile, presei, comunității partenerilor de dezvoltare, interesați de subiectul comerțului și dezvoltării durabile în contextul Acordului de asociere RM-UE.

Forumul comun de dialog cu societatea civilă a fost creat odată cu intrarea în vigoare a Acordului de asociere cu UE, conform articolului 377 al documentului, și se întrunește cel puțin o dată pe an. Acesta are scopul de a monitoriza implementarea prevederilor privind comerț și dezvoltarea durabilă a Acordului de asociere. Forumul este prezidat de către Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, iar membrii acestuia asociații de business, organizații sindicale și organizații non-guvernamentale care activează în domeniul dezvoltării durabile.

Citește declarație (ro) Citește declarație (en)

Tipărește

Implicare

 


 

baner-scoala-mea-expert-grup

 



UE-Moldova