Corupția La Punct. Legătura dintre corupție și sărăcie pe înțelesul tuturor

Tipărește
Data publicării: Luni, 09 Octombrie 2017
Accesări: 9527

Ce reprezintă de fapt fenomenul corupţiei? Corupţia este abuzul de atribuţiile profesionale în interes personal sau de grup. Aceasta poate poate avea loc atât în sectorul privat (ex: oferirea unui credit în condiţii preferenţiale contrar politicii prudenţiale a instituţiei financiare), dar mai ales în cel public (ex: mita pentru obţinerea unei autorizaţii, “aranjarea” tenderelor publice sau promvarea unor legi în interese obscure).

Cea mai periculoasă formă a corupţiei este „corupţia mare”. Aceasta constă în delapidări/furturi majore din bugetul de stat, spălare de bani sau capturarea instituţiilor statului de interese obscure. De exemplu, fraudele bancare descoperite în 2014 și care s-au soldat cu decapitalizarea sectorului bancar cu circa 12% din PIB, deprecierea monedei naţionale și creșterea îndatorării statului cu circa 14 miliarde lei, a avut la bază toate elementele necesare corupţiei mari din sectorul bancar și cel public.

Care este situaţia în Moldova

Deși, corupţia este unul din cele mai discutate subiecte în Republica Moldova, în societate lipsește o înţelegere clară a riscurilor acestui fenomen. Problema corupţiei a fost mereu laitmotivul platformelor electorale a partidelor politice, programelor de guvernare și a strategiilor de ţară a partenerilor de devoltare a Moldovei existând un consens larg că aceasta este o problemă fundamentală de dezvoltare a ţării. Însă, în mod paradoxal, sondajele de opinie în rândul populaţiei nu confirmă acest lucru. Conform ultimei ediţii a Barometrului de Opinie Publică (aprilie 2017), în topul îngrijorărilor oamenilor a fost sărăcia (40,3% din respondenţi au afirmat că sunt îngrijoraţi în primul rând anume de sărăcie), fiind urmată de preţuri (17,3%), șomaj (11,1%), viitorul copiilor (9,9%) și, abia pe locul cinci, corupţia (8,6%). Există cel puţin două explicaţii pentru această discrepanţă paradoxală. Prima este că oamenii sunt preocupaţi în primul rând de problemele care îi afectează situaţia materială în cel mai palpabil mod și nu percep în mod clar că anume corupţia sistemică este cauza acestora. În al doilea rând, în mod tradiţional, în rândul societăţii persistă o anumită toleranţă faţă de fenomenul corupţiei (de exemplu, conform unui sondaj reprezentativ efectuat la comanda Expert-Grup în 2014, Moldova are una din cele mai scăzute moralităţi fiscale din regiune). În ambele cazuri, constatăm lipsa unei înţelegeri clare în rândul populaţiei privind pericolul și gravitatea problemei corupţiei.

Citește comentariul (ro) Citește comentariul (en) Infografic Videografic Citește comentariul (ru)


Scopul acestui comentariu este de a explica implicaţiile corupţiei asupra bunăstării statului și cetăţenilor săi, precum și a măsurilor necesare pentru eliminarea acestui flagel, în limbaj cât mai simplu și laconic pentru a fi pe înţelesul tuturor.

Tags: Natalia Chitii

test

Website test
Tipărește

Accesează aplicațiile de monitorizare

app61
Aplicația de monitorizare a  agendei de reforme prioritare a  Guvernului și Parlamentului
aplicat6
aplicat611ro
app7
Clasamentul performanțelor  Bancare din Republica Moldova
rap eu ro
app8
Impactul dinamicii populației asupra economiei NTA
aplicat81

Implicare

scoala ro

lapunct ro

budget ro

Dvs. folosiți componenta de ADS Blocker.
Noi nu folosim elemente de publicitate, doar prezentăm produsele proprii sau a donatorilor care promovează unele proiecte.
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!

Resetează

Cursor:

Contrast:

Dimensiune Font:

Alb/Negru:

Referințe:

Imagine: