Revista Economică Regională: regiunea transnistreană (#2, decembrie 2014)

Tipărește
Data publicării: Luni, 22 Decembrie 2014
Accesări: 23029

După lansarea primei ediții în iulie 2014, Expert-Grup revine cu al 2-lea număr al Revistei Economice Regionale: regiunea transnistreană. Publicația analizează tendințele de creștere și riscurile economice ale ale regiunii din stânga Nistrului.

Raportul este disponibil: Română, Rusă, Engleză.

Extras:

Anul 2015 urmează a fi mult mai dificil comparativ cu cel precedent, fiind anticipată o recesiune economică de circa 3%-5%. Cauza este că factorii care au atenuat șocurile negative și au permis menținerea economiei transnistrene pe linia de plutire în 2014 urmează să se disipeze în 2015.

În același timp, o serie de riscuri persistă. Astfel, dificultățile economice din Ucraina și Federația Rusă, în paralel cu recuperarea lentă a economiei UE urmează să submineze cererea externă și eforturile autorităților de a se reorienta de la piața occidentală la cea estică. Împreună cu deprecierea rublei rusești, aceasta urmează să afecteze și bunăstarea familiilor migranților.

Totodată, politica bugetară mult mai austeră anticipată pentru anul 2015, în paralel cu posibilele majorări ale tarifelor la serviciile comunale și rețineri salariale din sectorul bugetar urmează să influențeze negativ și cererea internă. Pe fondul reducerii anticipate a consumului și exporturilor, nici investițiile nu prezintă perspective favorabile.

Sondajele din regiune atestă creșterea nivelului de pesimism în rândurile managerilor principalilor întreprinderi industriale, fapt cauzat de criza economică și de securitate din Ucraina, precum și de înrăutățirea condițiile economice interne. În plus, recesiunea anticipată în Federația Rusă pentru anul 2015 urmează să limiteze și apetitul pentru investiții din partea băncilor și altor companii cu investiții rusești din regiune. O constrângere suplimentară ține și de probabilitatea înaltă a unor condiții climaterice mai puțin favorabile comparativ cu anii 2013 și 2014, când au fost înregistrate creșteri importante a producției agricole în regiune.

 

Descarcă publicația Скачать публикацию  Download the publication   

 

Vezi prezentarea publicației în format Prezi mai jos:

 

Comunicatul de presă poate fi accesat aici.

Documentul a fost publicat cu suportul financiar oferit de Ambasada Olandei de la București. Opiniile din acest document aparțin autorilor și nu reflectă opinia donatorilor.

 

Tags: Natalia Chitii

test

Website test
Tipărește

Accesează aplicațiile de monitorizare

app61
Aplicația de monitorizare a  agendei de reforme prioritare a  Guvernului și Parlamentului
aplicat6
aplicat611ro
app7
Clasamentul performanțelor  Bancare din Republica Moldova
rap eu ro
app8
Impactul dinamicii populației asupra economiei NTA
aplicat81

Implicare

scoala ro

lapunct ro

budget ro

Dvs. folosiți componenta de ADS Blocker.
Noi nu folosim elemente de publicitate, doar prezentăm produsele proprii sau a donatorilor care promovează unele proiecte.
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!

Resetează

Cursor:

Contrast:

Dimensiune Font:

Alb/Negru:

Referințe:

Imagine: