Comentariul economic nr. 1

Luni, 19 iunie 2006, reîncep negocierile între autorităţile moldoveneşti şi gigantul energetic „Gazprom” privind furnizarea gazelor naturale în Moldova. Reamintim că concernul rus insistă asupra majorării preţului de la $110 la $160 pentru o mie de metri³. Autorităţile moldoveneşti susţin că acest preţ este exagerat şi că în procedură de stabilire a preţului trebuie să fie luată în consideraţie şi capacitate de plată a clientului.

 La sfârşitul anului 2005 Rusia a anunţat schimbarea politicii sale energetice faţă de „străinătatea apropiată”, declanşând o criză ce a culminat cu întreruperea livrării gazului în Ucraina, în ianuarie 2006. Pentru a evita un scenariu similar, Guvernul Moldovei a intrat într-un proces epuizant de negocieri cu compania rusă „Gazprom”.

Care este explicaţia enormelor presiuni exercitate asupra Moldovei în vederea majorării preţului pentru gazul natural livrat? Este oare vorba de o relaţie ordinară dintre două părţi contractuale, în care furnizorul-monopolist încearcă să-şi maximizeze profiturile, iar consumatorul, fiind o parte contractuală slabă, caută să-şi reducă cheltuielile? Sau poate că majorarea preţului pentru furnizarea gazelor este o sancţiune economică pentru reorientarea geopolitică a Republicii Moldova din ultimii ani? Ori, poate că Moldova este doar o „victimă nevinovată” a aspiraţiilor Rusiei de a se transforma în supraputere energetică (este un lucru evident că Guvernul rus, fiind acţionarul majoritar al Gazpromului, utilizează această companie pentru proiectarea unei influenţe sporite la scară globală)?

În ceea ce urmează noi încercăm în mod telegrafic să analizăm aceste trei ipoteze şi să tragem unele concluzii tentative pentru opţiunile Moldovei în noul context energetic.

I.Mâna vizibilă a pieţei.

 În condiţiile în care costurile de producţie curentă sunt mai mult sau mai puţin constante, creşterea preţurilor pentru energie înseamnă sporirea spectaculoasă a profiturilor încasate de producători*. Se ştie că ţările-consumatoare din CSI au beneficiat o lungă perioadă de timp de gaze naturale livrate la preţuri semnificativ mai joase decât cele din Europa Centrală şi de Vest. În schimb, ele ofereau Rusiei loialitate geopolitică şi/sau reţele magistrale pentru tranzit. Astfel, decizia Gazpromului de a introduce tarife de piaţă în relaţiile cu ţările din CSI are un sens economic evident: de ce concernul rus ar trebui să mai sponsorizeze ţările vecine? Dimpotrivă, există mai multe motive să nu o facă: 1) multe întreprinderi din ţările CSI (mai ales din industria grea) sunt concurente directe pentru cele din Rusia şi continuarea subvenţionării concurenţilor prin intermediul unor preţuri preferenţiale la gaz ar fi o decizie economică ridicolă; 2) sistemul de gazificare al Rusiei se află într-o stare deplorabilă; 3) în ultimul deceniu investiţiile Gazpromului în explorarea zăcămintelor noi de extragere a gazelor au fost insuficiente.

Aşadar, poziţia dură a Gazpromului în raport cu Moldova se înscrie în strategia mai amplă de „comercializare” a relaţiilor companiei ruse cu toate fostele republici sovietice şi de trecere de la preţuri preferenţiale la cele de piaţă. Chiar şi aliaţii fideli ai Rusiei, cum sunt Belarus sau Armenia, s-au văzut nevoiţi să se adapteze la noua politică a Gazpromului deja în  2006 sau vor trebui să o facă în viitorul apropiat.

 II.Crimă şi pedeapsă.

 Majorarea preţurilor pentru furnizarea gazelor naturale în statele-consumatoare din CSI poartă caracter politic. Supărat de pornirile euro-atlantice ale Ucrainei, Moldovei şi Georgiei, Kremlinul tot mai mult mizează pe pârghii economice în pedepsirea foştilor „vasali”. Primul „cartonaş galben” Moldovei i-a fost arătat încă anul trecut, când Rusia a interzis importurile produselor vegetale şi animaliere moldoveneşti. A urmat prima etapă de scumpire a gazelor (de la $80 la $110 din ianuarie 2006), acompaniată de blocajul importului în Rusia a vinurilor şi produselor spirtoase din Moldova. Acum vine a două etapă de scumpire care poate fi urmată de alte măsuri economice, de pildă, în raport cu moldovenii care lucrează în Rusia şi cu veniturile remise de aceştia în Moldova.

Este interesant că Gazpromul manifestă două abordări diferite în ceea ce priveşte furnizarea gazelor şi negocierea preţurilor faţă de clienţii din Europa de Vest şi CSI. Faţă de ultimele se pot aplica variate instrumente de convingere, inclusiv sistarea furnizării, în timp ce faţă de clienţii din Vest Gazpromul demonstrează o corectitudine exemplară.

 III.Imperiul energetic global.

 A treia ipoteză derivă din viziunea strategică a Gazpromului care prevede transformarea acestuia (şi, implicit, a Federaţiei Ruse) într-un jucător global pe piaţa energiei. Dar pentru a realiza această strategie grandioasă Gazprom are nevoie de controlul asupra reţelelor de tranzit (Georgia, Ucraina, Turcia) şi penetrarea pe piaţa sistemelor de distribuţie din Europa Occidentală. Controlul magistralelor de transport este crucial important pentru ca Gazprom să-şi menţină monopolul asupra exportului efectiv de gaze din Rusia şi Asia Mijlocie şi pentru a nu fi susceptibil şantajului economic exercitat de ţările de tranzit. Cât priveşte controlul reţelelor de distribuţie din Europa Occidentală, Gazprom doreşte preluarea acestora pentru a-şi însuşi profiturile ce provin din distribuţia gazelor (în prezent, companiilor de distribuţie din Europa Occidentală le revine o parte importantă a profiturilor din activităţile de import şi distribuţie a gazelor ruseşti pe teritoriul UE). 

Din acest punct de vedere, atât tentativele Gazpromului de a penetra pe pieţele europene de distribuţie, cât şi de a forţa cedarea reţelelor de tranzit de către unele ţări din „vecinătatea apropiată”** se încadrează într-o singură abordare strategică. Diferenţele constau doar în gradul de curtoazie diplomatică. Astfel, majorarea preţurilor pentru fostele republici sovietice este doar un pas în afirmarea Gazpromului pe piaţa europeană şi euroasiatică de energie. Nothing personal, just business.

 IV.Opţiunile Moldovei

 După toate aparenţele, în cazul Moldovei toate cele trei ipoteze sunt relevante. Evident, această nu sporeşte nicidecum opţiunile Republicii Moldova, ci dimpotrivă. Revenirea benevolă în zona de influenţă rusă (improbabilă în anii apropiaţi) sau cedarea sistemului de distribuţie de gaze ar reprezenta doar nişte „soluţii” de scurtă durată, după care în mod realist Moldova ar trebui să se aştepte la noi „oferte” de livrare.

După cum demonstrează tergiversarea actualelor negocieri, oferta de proiecte investiţionale pe care Guvernul moldovenesc a făcut-o concernului rus nu este una irefuzabilă. Cu un spaţiu de manevră foarte limitat, în cele din urmă Republica Moldova va fi nevoită să accepte preţuri comparabile cu cele înaintate de Gazprom. Este important însă ca pe termen lung preţul să fie calculat într-o manieră transparentă şi conform unei formule recunoscute de ambele părţi, iar contractul să fie semnat pe o perioadă mai lungă de timp, pentru a reda un sentiment de stabilitate agenţilor economici şi consumatorilor privaţi.

Totodată, luate împreună, „criza gazelor” şi „criza vinului” demonstrează câteva chestiuni extrem de importante:

Primo. Guvernanţii şi companiile din Moldova nu au însuşit lecţiile din trecut. Colapsul din 1998 a arătat pericolul dependenţei exagerate de o singură piaţă de export. Din 1998 până la 2006 structura exporturilor s-a schimbat în ritmuri insuficiente, iar calitatea acestora nu a fost îmbunătăţită.

Secundo. După lunga euforie provocată de dependenţa sentimentală faţă de Rusia, Moldova azi nu dispune de o viziune strategică clară asupra asigurării securităţii sale energetice pe termen lung. De fapt, un document strategic propriu-zis există (Strategia energetică a Republicii Moldova până în anul 2010), dar el a fost elaborat încă în 2000 şi în mare măsură este depăşit de situaţia curentă. Dar chiar şi în acea strategie au fost prevăzute o serie de acţiuni care, pentru Guvern, rămân încă la capitolul „restanţe”:

• construcţia unor noi magistrale pentru extinderea interconexiunilor cu ţările vecine;
• construirea unor instalaţii pentru stocarea gazului natural (în vederea asigurării unor volume ce ar putea amortiza şocurile ofertei);
• formarea unei pieţe interne competitive a gazului;
• contorizarea  la hotarele  republicii a gazului transportat prin gazoductele  magistrale;

 Terzo. Se observă deficienţe serioase în procesul de luare a deciziilor în Republica Moldova. Noua strategie a Gazpromului pentru „străinătatea apropiată” a fost anunţată încă în 2004. După respingerea în 2003 a „memorandumului Kozak” era clar că pentru Moldova înrăutăţirea relaţiilor diplomatice cu Rusia va fi urmată şi de probleme de ordin economic. Faptul că guvernanţii şi producătorii au intrat totalmente nepregătiţi în această nouă fază a relaţiilor cu Federaţia Rusă este de-a dreptul şocant, restricţiile economice aplicate de autorităţile ruseşti venind ca un fulger pe capul decidenţilor din Moldova. Până acum nu au fost evaluate costurile care le suportă şi le vor suporta companiile moldoveneşti şi simplii cetăţeni, fără a mai vorbi de elaborarea unor măsuri pentru atenuarea impactului economic negativ cauzat de animozităţile diplomatice cu Rusia.

În contextul dependenţei energetice aceste deficienţe se developează la maxim. După cum am menţionat, piaţa de gaze este o piaţă foarte rigidă şi Republica Moldova nu va fi în stare în viitorul apropiat să-şi diversifice sursele de furnizare a gazelor. Moldova nu a profitat de perioada în care a beneficiat de preţuri mici la gaz pentru a reduce caracterul energofag al economiei, în primul rând prin restructurarea sistemului industrial şi modernizarea infrastructurii. Aceasta ar fi minimizat semnificativ impactul majorării preţurilor. Oare de data această lecţiile vor fi învăţate?