Imprimă această pagină

Despre munca „la negru” și salariile „în plic”

Data publicării: Miercuri, 29 Iunie 2011
Accesări: 6332

Comentariul economic nr. 105

Sporirea cotei înregistrate a salariului și diminuarea fenomenelor negative ale plății salariilor „în plic”, contabilității duble și muncii „la negru”: acestea sunt scopurile declarate ale Planului de Acțiuni privind minimizarea practicii de achitare a salariilor „în plic” și muncii „la negru”, adoptat în ședința Guvernului din 22 iunie 2011. La ce priorități economice și sociale răspunde Planul adoptat și cât de reală este implementarea acestuia?

Să începem această analiză prin a menționa că Planul de Acțiuni a generat foarte multe critici, observații și propuneri din partea altor ministere. Pentru un document de volum ce abia ajunge la 7 pagini, au fost expuse un număr total de 48 de propuneri. Aceasta denotă că la elaborarea documentul s-a procedat în cele mai bune tradiții ale școlii birocratice sovietice, când documente importante se elaborează în interiorul unor ministere (în cazul dat, Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei) care nu prea comunică cu lumea externă, inclusiv cu colegii din alte ministere.

În același timp, din cele 48 de propuneri făcute, MMPSF a acceptat integral sau parțial numai 13! Inclusiv, MMPSF a respins și propunerile foarte judicioase făcute de Ministerul Finanțelor și Ministerul Economiei, ambele autorități fiind direct vizate de subiectul Planului de Acțiuni. Vedem în aceasta o situație simptomatică pentru felul în care în cadrul Guvernului se realizează colaborarea pe orizontală în domenii de politici care nu pot fi atribuite pe baze exclusiviste unei singure autorități centrale.

După cum rezultă din nota explicativă la Plan, autorii au pretenția că înțeleg foarte bine fenomenul angajării informale și că singurul lucru care a rămas este de elaborat un plan de acțiuni pentru eradicarea acestui fenomen. În particular, ei consideră că angajarea informală are doar consecințe negative și că eliminarea acestui fenomen trebuie de făcut cu orice preț. Pentru ca să obțină o înțelegere aproximativă despre cât de mult ei se înșeală, ar fi bine să consulte documentele similare elaborate de alte țări. Deosebit de relevant este, din punctul nostru de vedere Strategia de combatere a economiei informale pentru perioada 2008-2010 a Turciei (disponibilă la http://www.gib.gov.tr/fileadmin/beyannamerehberi/Kayit_disi_2009.pdf). Turcii, care nu sunt cea mai rămasă în urmă națiune, au dedicat 1 an de zile și peste 40 de pagini de text analitic pentru ca să definească economia informală în contextul concret al economiei turcești, să măsoare amploarea fenomenului, să facă o diagnostică pentru identificarea cauzelor și consecințelor fenomenului și să evalueze ce n-a mers bine cu implementare unor inițiative similare care au fost încercate anterior. Abia după ce au obținut o înțelegere mai mult sau mai puțin clară a situației pe care intenționau să o gestioneze, turcii au elaborat un plan de acțiuni coerent, în care măsurile coercitive erau balansate de o puternică componentă axată pe informare și educare publică. O abordare departe de heirupismul moldovenesc.

Dar cum stăm cu informarea și educarea publică în planul moldovenesc? Foarte prost, acesta incluzând un singur obiectiv întitulat „Promovarea politicilor de educație juridică a salariaților” și care include exact două acțiuni: de mediatizare a consecințelor negative ale acceptării salariului neoficial (de parcă salariații moldoveni sunt atât de proști încât nu-și dau seama că acceptând angajare la negru și salarii în plic vor primi pensii mai mici și nu vor avea concedii plătite) și de mediatizare a cazurilor depistate la agenții economici care practică munca la negru și plata salariilor în plic (după cazurile Moldtelecom, Metal Feros și Franzeluța, au mai rămas companii care se mai tem de oprobriul public?). Termenul de realizare ale acestor două acțiuni - permanent; costul acțiunilor și finanțarea - neclare; instituțiile responsabile de implementare – cinci la număr: toate împreună, acestea sunt binecunoscutele ingrediente ale eșecului unui document de planificare moldovenesc.

Este curios că singura acțiune a cărui cost a fost evaluat în mod precis este „consolidarea Inspecției Muncii în scopul majorării capacităților de control și amplificării muncii de consultare a salariaților în aplicarea legislației muncii”; costul este 600 mii lei, probabil pentru un singur an. Oare nu pentru această singură activitate a fost necesară elaborarea unui întreg Plan?

Un alt obiectiv interesant este „Antrenarea sindicatelor în activitatea de anihilare a muncii „la negru” și plății salariilor „în plic” (deși evident, această sintagmă sună mai degrabă a instrument decât a obiectiv în sine). Și guvernul așteaptă de la sindicate … „acordarea consultațiilor necesare lucrătorilor din economia informală în vederea protecției sociale, economice și juridice”. Chiar suntem curioși, cineva din MMPSF își imaginează la modul serios boșii sindicali pândind angajații din economia informală pentru a le acorda consultații? Toată lumea înțelege că în majoritatea entităților din economia informală nu există organizații sindicale, adică prin definiție este greu de acordat asemenea consultații. Iar dacă asemenea uniuni totuși există și acestea tolerează cu bună știință angajarea „la negru” și salariile „în plic”, atunci ori acestea o fac în interesul angajaților, ori putem stabili respectivelor organizații sindicale un diagnostic din domeniul psihiatric care este incompatibil cu „acordarea consultanței”.

Majoritatea acțiunilor planificate sunt de natură coercitivă și administrativă, cele mai interesante fiind:

  • Modificarea Codului Contravențional, pentru a include sancțiuni pentru angajator și angajat (în ultimul caz, au fost enunțate obiecții puternice din partea a două ministere și a sindicatelor, dar care au fost ignorate de MMPSF);
  • Abilitarea unei autorități cu dreptul de înregistrare și evidență a contractelor de muncă la întreprinderile din sectorul privat cu până la 20 de angajați. Implicit, autorii s-au bazat pe două ipoteze, ambele eronate, că ocupare informală există doar în întreprinderile mici și foarte mici și doar în sectorul privat;
  • Aceeași autoritate, urmează să vie investită cu dreptul de evidență, păstrarea și efectuare a înscrierilor în carnetele de muncă. Și aceasta după ce deja de 5 ani se discută despre necesitatea renunțării la carnetele de muncă ca vestigiu al unor vremuri demult apuse;
  • Modificarea modelului contractului individual de muncă, care să includă asemenea clauze ca consecințele negative pentru salariați în cazul acceptării salariului neoficial (ce schimbă asta?) și telefoanele de încredere ale organelor de control în domeniul muncii (sic!, numere de telefoane în contract);
  • Perfecționarea sistemului de impozitare a persoanelor fizice: cineva vrea să intre în grădina Ministerului Finanțelor?
  • Elaborarea mecanismelor de diferențiere a tarifului de contribuțiilor sociale în funcție de gradul de securitate și sănătate în muncă. Eroare capitală: pentru a nu submina și mai mult durabilitatea financiară a sistemului de pensii, dar în același timp pentru a motiva angajatorul să nu ascundă locurile de muncă, este necesar ca contribuțiile de asigurări sociale să scadă numai cu fiecare nou loc de muncă creat și nu în funcție de securitate și sănătatea la locul de muncă, care de altfel sunt principii care nici nu ar trebui de discutat. În plus, cum va fi măsurat nivelul de securitate și sănătate a locului de muncă?
  • Crearea echipelor pluridepartamentale în vederea efectuării controalelor operative la întreprinderile care achită salarii suspect de mici. O propunere care greu s-ar materializa într-o hotărâre de guvern concretă care ar avea șanse de a trece de Grupul de lucru pentru reglementarea activității de întreprinzător.

Punând astfel accentele, MMPSF demonstrează o viziunea primitivă asupra fenomenului de ocupare și salarii informale. Evident, fenomenul angajării informale comportă consecințe negative și trebuie de minimizat, iar achitării salariilor „în plic” este unul 100% negativ și trebuie de eliminat cu desăvârșire. Dar Guvernul trebuie totuși să aplice o analiză cost-beneficiu și să înțeleagă riscurile pe care și le asumă. În particular, merită să ne concentrăm asupra reducerii ocupării informale – mai mult de jumătate din care este în sectorul agrar, de unde este practic imposibil de eliminat – în situația în care rata generală de ocupare a forței de muncă este deja la minime istorice și regionale? Riscul major este că dacă nu vor scăderea costurile neformale pe care le suportă firmele – cauzate de corupție, birocrație, concurență neloială – „albirea” forțată a salariilor și oficializarea angajării va duce la creșterea costurilor forței de muncă pentru firme. Strânse cu ușa, multe întreprinderi vor fi nevoite să lichideze locurile de muncă sau să elibereze forța de muncă redundantă, cum ar fi în cazul întreprinderilor agricole, care mențin angajarea populației rurale inclusiv în virtutea unor responsabilități sociale impuse de autoritățile locale sau centrale sau asumate din considerente economice (inclusiv din cauza că aceste întreprinderi au nevoie de un efort de muncă mai intens în perioada recoltei, din care cauză mențin un nivel înalt de angajare și în inter-sezon).

Literatura economică scoate în evidență următorii factori esențiali care determină angajarea neformală și salariile în plic:

  • Costurile fiscale mari; suportând costuri neoficiale mari în derularea businessului, majoritatea firmelor moldovenești consideră că contribuțiile de asigurări sociale de stat și medicale sunt prea mari, deși în realitate acestea sunt mici într-o comparație regională;
  • Reglementările rigide ale pieței muncii sunt în mare măsură responsabile de reticența companiilor de a-și asuma riscurile angajării formale; în cazul dat Planul își propune să sporească și mai mult costurile pentru firme, adică ar putea să fortifice, în loc să reducă, incitațiile pentru angajarea „la negru”; totodată, unele studii demonstrează că anume dorința de a evita costurile neoficiale mari și mai puțin costurile fiscale sunt cele care determină companiile să intre „în umbră” (OECD, Informal Employment and Promoting Transition to a Salaried Economy, 2004, http://www.oecd.org/dataoecd/8/25/34846912.pdf);
  • Insatisfacția generală a angajaților și angajatorilor vizavi de felul în care statul își onorează obligațiile în cadrul contractului social. Dacă percepțiile generale sunt că statul doar colectează impozite dar nu este capabil să asigure servicii publice de calitate – drumuri, servicii de sănătate, protecție socială - atunci incitațiile de intrare în umbră vor fi și mai mari. Evident, în acest fel se consolidează cercul vicios al economiei informale.

În concluzie, Planul de Acțiuni își asumă obiective meritorii, dar greu de realizat. Autorii nu au înțeles că ocuparea și salariile „la negru” nu sunt răul în sine, ci răspunsul comportamental al angajaților și angajatorilor la costurile înalte de derulare a afaceri (atât oficiale, cât și neformale), precum și consecința insatisfacției generale a publicului vizavi de felul în care statul își onorează obligațiile sociale. Reducerea acestor fenomene este posibilă doar pe termen lung, în primul rând ca urmare a creșterii încrederii publicului față de guvern și reducerii costurilor informale de afaceri. Anumite elemente coercitive sunt necesare, inclusiv care ar spori riscurile de angajare la negru și achitare a salariului „în plic” raportate la beneficii. Totuși, să avem grijă ca strângerea șuruburilor să nu ducă la ruperea filetului.

Această publicație apare în cadrul proiectului „Promovarea bunei guvernări prin analiză şi prognoză economică independentă” implementat de Expert-Grup cu suportul financiar al Fundației Soros-Moldova. Informaţiile şi concluziile expuse în acest articol aparţin în exclusivitate autorului şi nu sunt împărtăşite neapărat de Fundaţia Soros-Moldova.

FaLang translation system by Faboba