Dinamica comerţului extern: viitorul arată bine?

Data publicării: Miercuri, 15 Iunie 2011
Autori:
Accesări: 4719

Comentariul economic nr. 99

Comerţul extern continue să se afle pe un trend ascendent, demonstrând o creştere extrem de robustă. Datele statistice pentru ianuarie-aprilie 2011 atestă o creştere vertiginoasă de 63% în comparaţie anuală, un nivel nemaivăzut cel puţin din 2005. Importurile cresc iute şi ele, postând un avans de 43,9% pentru aceeaşi perioadă. Aceasta este la nivel cu creşterea record din ultimii 5 ani observată în 2008 înainte ca efectele crizei economice mondiale să se fi făcut simţite şi în Republica Moldova.

Totodată, remarcăm că aceste ritmuri de creştere sunt excepţionale şi în comparaţie mondială sau regională. De pildă, exporturile globale s-au majorat cu 22,3% în primul trimestru al 2011, iar exporturile din ţările CSI şi UE au postat rate de creştere de 28% şi 18.6%, respectiv (exporturile moldoveneşti au crescut în primul trimestru al anului curent cu 58,2%). În afară de aceasta, ca valoare absolută, atât exporturile cât şi importurile au atins şi au depăşit valorile maxime istorice din perioada corespunzătoare din 2008.
 
Dacă ne uităm la datele statistice privind indicii valorici şi indicii volumului fizic, vedem că expansiunea fizică (a volumului) exporturilor a jucat un rol mai important decât creșterea prețurilor mărfurilor exportate de companiile moldoveneşti. Aproximativ aceeaşi situaţie se observă şi în cazul importurilor.
 
Ţinând cont că în ultimul timp în Moldova nu au fost descoperite rezerve mari de petrol sau pietre preţioase, este firească întrebarea: ce stă în spatele creşterii robuste a comerţului extern, şi cel mai important al exporturilor? Bineînţeles, avem de a face cu o suită de cauze:
 
În primul rând, comerţul extern continuă să se recupereze urmând recuperarea economică în ţările din regiune. Pentru exporturi această înseamnă recuperarea cererii pentru mărfurile moldoveneşti pe pieţele externe. În acest caz, recuperarea exportului de metale şi deşeuri de metale este cel mai elocvent exemplu. În cazul importurilor, această implică întâi de toate sporirea influxului de remitenţe de peste hotare, care în continuare servesc motorul principal în spatele consumului din economia Republicii Moldova.
 
În al doilea rând, are loc expansiunea geografică („descoperirea” noilor pieţe) a exporturilor moldoveneşti. Exporturile către pieţele în afară partenerilor tradiţionali, UE şi CSI, cresc ceva mai robust la nivel agregat.
 
În al treilea rând, se atestă şi consolidarea unor sectoare ale exporturilor, ce până nu demult nu au fost considerate „tradiţionale” pentru Republica Moldova. Întâi de toate, este vorbă de exporturi de „maşini şi echipamente pentru transport” care în mod clar au o creştere robustă şi ocupă loc tot mai mare în exporturile per ansamblu. Ceea ce poate însemna şi o schimbare calitativă a exporturilor moldoveneşti fiind susţinută şi de o creştere pronunţată a investiţiilor în sectorul respectiv.
 
Astfel, putem conchide că convalescenţa comerţului extern se datorează unei serii de factori, unii reflexivi, alții pro-activi. Ultimii ar putea servi drept semnale, deocamdată timide, ale unor schimbări calitative ale creşterii economice din Moldova. Totodată, aceste schimbări puţin probabil că ar putea dobândi prezenţa persistentă şi decisivă fără abordarea constrângerilor principale pentru creşterea economică din Moldova: infrastructura şi capitalul uman … nemaivorbind de aspecte de guvernanţă, precum stabilitatea politică şi climatul de afaceri.
 
Această publicație apare în cadrul proiectului „Promovarea bunei guvernări prin analiză şi prognoză economică independentă” implementat de Expert-Grup cu suportul financiar al Fundației Soros-Moldova. Informaţiile şi concluziile expuse în acest articol aparţin în exclusivitate autorului şi nu sunt împărtăşite neapărat de Fundaţia Soros-Moldova.
Tipărește
Autori:

Accesează aplicațiile de monitorizare

app61
Aplicația de monitorizare a  agendei de reforme prioritare a  Guvernului și Parlamentului
aplicat6
aplicat611ro
app7
Clasamentul performanțelor  Bancare din Republica Moldova
rap eu ro
app8
Impactul dinamicii populației asupra economiei NTA
aplicat81

Implicare

scoala ro

lapunct ro

budget ro

Dvs. folosiți componenta de ADS Blocker.
Noi nu folosim elemente de publicitate, doar prezentăm produsele proprii sau a donatorilor care promovează unele proiecte.
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!

Resetează

Cursor:

Contrast:

Dimensiune Font:

Alb/Negru:

Referințe:

Imagine: