Economia în creştere: cifre noi, modele vechi...

Data publicării: Joi, 12 Mai 2011
Autori:
Accesări: 4171

Comentariul economic nr. 93

Trendul pozitiv, demarat în 2010 în unele sectoare ale economiei reale a continuat cu fermitate şi chiar s-a intensificat în primul trimestru al anului curent, ceea ce a determinat revizuirea principalilor indicatori macroeconomici. Pe 11 mai 2011 Ministerul Economiei ne-a bucurat cu o prognoză revizuită „în sus” a creşterii economice pentru 2011: 5%, comparativ cu 4,5% conform prognozei din februarie 2011. Într-o publicaţie recentă Expert-Grup anticipa avansarea PIB-ului cu până la 5,7% în anul curent în baza creşterii puternice a comerţului intern de bunuri şi servicii dar şi a numărului de ore lucrate în economie, care, spre deosebire de rata de ocupare, s-a redus mult mai moderat.

Bineînţeles, ne bucură aceste perspective, dar nu ne îmbătăm oare cu apă rece? Deşi aparent pozitive, aceste tendinţe pot fi temperate cu uşurinţă odată cu disiparea factorilor care le determină şi cu accentuarea riscurilor existente.

  • Creşterea producţiei industriale în ianuarie – februarie 2011 cu 11,7% faţă de anul precedent a determinat majorarea prognozei anuale a indicelui producţiei industriale până la 7,5%. La o privire mai atentă, concludem că acesta este de fapt efectul întârziat al fenomenului de recuperare economică, care se va epuiza până la sfârşit de an, deoarece sectoarele care au avansat cel mai mult în primele luni ale anului 2011 sunt anume cele care erau încă în criză profundă în 2010. Mai mult ca atât, nu se observă un trend stabil al relansării în majoritatea sectoarelor. Astfel, sectoarele care aparent şi-au revenit din criză în 2010 au înregistrat ritmuri de creştere mult mai moderate sau chiar declin în 2011.
  • Producţia agricolă a înregistrat o creştere spectaculoasă de 8,4% în primul trimestru. Şi condiţiile climaterice par favorabile pentru recolta din acest an, făcând posibilă majorarea prognozei de creştere a sectorului până la 5%. Deşi prognozele climaterice pot să ne joace festa oricând, în anul curent mai există un risc care nu trebuie ignorat. Reducerea drastică a subvenţiilor în agricultură în 2011 se poate solda nu doar cu creşterea preţurilor la producţia agricolă, dar şi ieşirea de pe piaţa a unor fermieri care nu vor putea suporta în întregime costurile activităţii sau nu vor mai găsi profitabilă această activitate.
  • Economia într-adevăr avansează, dar modelul de creştere economică nu se schimbă. Consumul va continua să fie principală sursă a creşterii, alimentat în special de fluxurile înalte de remitenţe şi satisfăcut în mare parte din importuri (creşterea anticipată a importurilor pentru 2011 este de 21%). Chiar dacă relansarea partenerilor economici ai Republicii Moldova va spori cererea externă şi va stimula exporturile (care se aşteaptă să crească cu 22% în 2011), aceasta nu este suficientă pentru a schimba esenţial situaţia deficitului comercial, care se va adânci în continuare.

Această publicație apare în cadrul proiectului „Promovarea bunei guvernări prin analiză şi prognoză economică independentă” implementat de Expert-Grup cu suportul financiar al Fundației Soros-Moldova. Informaţiile şi concluziile expuse în acest articol aparţin în exclusivitate autorului şi nu sunt împărtăşite neapărat de Fundaţia Soros-Moldova.

Tipărește

Accesează aplicațiile de monitorizare

app6
Aplicația de monitorizare a  agendei de reforme prioritare a  Guvernului și Parlamentului
aplicat6
app7
Clasamentul performanțelor  Bancare din Republica Moldova
aplicat71
app8
Impactul dinamicii populației asupra economiei NTA
aplicat8

Implicare

scoala ro

lapunct ro

budget ro