Imprimă această pagină

Tăierea salariilor administratorilor: populism în formă pură

Data publicării: Marți, 05 Aprilie 2011
Accesări: 4980

Comentariul economic nr. 88

La 30 martie anul curent, Guvernul a aprobat „de principiu” o hotărâre „Cu privire la modificarea condițiilor de salarizare ale conducătorilor întreprinderilor de stat, întreprinderilor cu capital majoritar de stat și a celor monopoliste care activează în baza tarifelor și prețurilor reglementate”. Hotărârea aceasta este mai degrabă o mostră de populism decât o intenție de a rezolva o problemă de politică economică sau publică. Care sunt dedesubturile și implicațiile acestei decizii?

Contextul

În ianuarie-februarie 2011 pe ecranele tuturor televiziunilor moldovenești a derulat „saga salariilor”, din care publicul a aflat despre salariile mari ale conducătorilor unor întreprinderi de stat și agenții regulatorii. Interviurile realizate de presă au arătat că cetățenii au rămas de-a dreptul consternați să afle că în sectorul public în Moldova există salarii ce depășesc 30 mii lei, la un salariu mediu pe economie care nu atinge nici 3 mii de lei (raportul de 10:1). Indignarea publicului și-a găsit teren fertil în creșterea continuă a tarifelor și prețurilor pe piețele deservite de întreprinderi de stat sau reglementate de stat prin intermediul unor agenții regulatorii. Pentru a spune lucrurilor pe nume, Guvernul a avut întotdeauna informații foarte exacte despre nivelul de salarizare în întreprinderile de stat, cu capital de stat, monopoliste și în agențiile de reglementare. Dar sesizând nemulțumirea maselor, Guvernul s-a grăbit imediat să preia situația sub control, domnul Prim-ministru Vlad Filat indicând ca în domeniul salarizării „să se facă ordine”. În mai puțin de o lună Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, a venit cu o serie de propuneri. Deci, cum ar trebui să arate noua ordine salarială?
 
Esența deciziei adoptate

Elementele-cheie ale reformei propuse de guvern sunt următoarele:
  • Stabilirea salariilor de funcție pentru conducătorii unităților în limita diapazonului de 4-8 a coeficienților de multiplicitate în cuantumul multiplu al cuantumului minim garantat al salariului din sectorul real. În prezent Hotărârea Guvernului nr.743 din 11 iunie 2002 „Cu privire la salarizarea angajaților din unitățile cu autonomie financiară” doar recomandă respectarea acestei corelații. Totodată, Legea salarizării din 14 februarie 2002 în articolul 23 stabilește că „Cuantumul lunar total al salariului conducătorilor unităţilor nu poate depăşi mărimea încincită a salariului mediu lunar în ansamblu pe unitatea condusă în perioada de la începutul anului până la luna gestionară.”
  • Limitarea salariului de funcție al conducătorului cu mărimea salariului prevăzut pentru conducătorii de ministere (7100 lei). Aceasta propunere bizantină denotă cât de rigide și sovietic formatate rămân elitele politice moldovenești, pentru care este de neimaginat ca un oarecare manager să primească un salariu mai bun decât un ministru. Pentru informație, în Uniunea Europeană la care dorim să aderăm, salariile primite de miniștri sunt foarte modeste comparativ cu salariile pe care le primesc managerii care administrează proprietăți de stat.
  • Stabilirea sporului pentru înaltă eficiență și intensitate a muncii de până la 50% din salariul funcției doar conducătorilor unităților care activează cu profit. Logica parcă este clară și corectă. Dar în esență, un proprietar căruia îi pasă de proprietatea sa nici nu are nevoie de asemene acte normative pentru a penaliza – fie prin tăiere de salariu, fie prin eliberare din funcție - un manager care scoate întreprinderea în pierdere. Dacă un proprietar plătește sporuri de salarii pentru daunele cauzate întreprinderii, ceva nu este în regulă cu acest proprietar.
  • Efectuarea premierii conducătorilor doar în baza regulamentelor aprobate de către fondator sau consiliul societății pe acțiuni; efectuarea plăților de stimulare și a premiilor unice doar cu acceptul și la decizia fondatorului întreprinderii de stat sau a consiliului societății pe acțiuni. Propunerea este rezonabilă, dar adoptarea acesteia implicit înseamnă că până în prezent unii manageri jefuiau statul. Unde se uitau fondatorii în acest timp? Vor urma și sancțiuni în adresa fondatorilor?
De fapt, care este problema?

Din nota informativă la proiectul de hotărâre, nu este clar ce problemă de fapt dorește să rezolve guvernul prin această decizie. Nota menționează că „proiectul în cauză a fost elaborat în scopul optimizării remunerării muncii conducătorilor întreprinderilor de stat, întreprinderilor cu capital majoritar de stat și a celor monopoliste care activează în baza tarifelor și prețurilor reglementate”. O argumentare greu de înțeles, ca să nu spunem mai mult.
Guvernul a invocat un argument moral, în conformitate cu care este amoral ca în vreme de criză directorii de întreprinderi de stat să primească salarii grase. Dar punând argumentul moral înainte celui de eficiență, putem ajunge foarte departe: de exemplu, este oare moral ca miniștrii să primească 7100 lei în timp ce pensia medie este de numai 750 lei? Doar este același raport de 10:1. Legea salarizării nr. 847 din 14 februarie 2002 stabilește în mod clar că „Retribuirea muncii salariatului depinde de cererea şi oferta forţei de muncă pe piaţa muncii, de cantitatea, calitatea, complexitatea muncii şi condiţiile de muncă, calităţile profesionale ale salariatului, rezultatele muncii lui şi/sau de rezultatele activităţii economice a unităţii” (Art.3, alin. 1.). După cum se poate vedea, în această listă lipsesc cu desăvârșire careva factori de ordin moral cu care ar trebui să coreleze salariul în unitățile cu autonomie financiară.
Cu alte cuvinte, guvernul intenționează să rezolve o problemă falsă. Problema reală este că guvernul demult a pierdut controlul asupra multor întreprinderi în care are interese economice, unii din directorii transformându-se între timp în mici baroni industriali cărora nu le pasă de eficiența întreprinderilor și delapidează activele. Aproape 40% din întreprinderile de stat și societățile comerciale în care statul are interese economice activează în pierderi de mai mulți ani. Dar reducerea salariilor directorilor nu are cum să amelioreze performanțele întreprinderilor. Din contra, aceștia vor avea și mai multe incitații de delapidare a activelor. Înlocuirea directorilor combinată cu restructurarea industrială și managerială sau privatizarea – iată care sunt soluțiile corecte la problema ineficienței întreprinderilor de stat și nu banala optimizare a salariilor.
 
Implicațiile deciziei

Decizia guvernului de a aduce sub același calapod salariile tuturor managerilor întreprinderilor de stat și societăților comerciale cu capital de stat este o intervenție de topor care denotă atât zvâcnirile dirijiste din partea unui guvern care se pretinde democrat și liberal, cât și incapacitatea acestuia de a ataca în mod frontal problema ineficienței întreprinderilor de stat. Din punct de vedere a politicii economice, atunci când guvernele nu pot să rezolve o problemă, soluțiile sunt înlocuite cu asemenea bravade de PR care nu au nici un efect asupra problemei reale. Totodată, asemenea gen de decizii populiste sunt adeseori adoptate și pentru a modera nemulțumirea publicului vizavi de alte reforme dureroase (deși economic oportune, cum ar fi recentele intervenții în condițiile de pensioare).
 
Dacă va fi aplicată, decizia dată poate crea situații curioase din punct de vedere economic. De exemplu, directorii unor companii de telecomunicații sau a unor bănci comerciale cu capital de stat vor trebui să se mulțumească cu salarii de zeci de ori mai mici decât cele plătite directorilor în companiile și băncile private. Este totuși greu de crezut că directorii se vor „mulțumi”, ci mai degrabă vor migra către companiile private. Iar cele de stat vor ajunge să fie conduse, cel mai probabil, de manageri mediocri sau rău intenționați.
 
Este interesant și faptul că guvernul propune reducerea drastică a salariilor directorilor de întreprinderi și societăți comerciale, dar parcă nu intenționează să atingă salariile plătite directorilor de agenții regulatorii. Evident, necesitatea de păstra echilibrul unui guvern de coaliție poate cere decizii care nu sunt tocmai impecabile din punct de vedere moral.
Să mai menționăm că decizia dată poate fi lovită de ilegalitate: legea privind salarizarea stabilește că „Reducerea salariilor prevăzute în contractele colective sau individuale de muncă, poate fi cerută de părţile contractante numai după expirarea termenului de valabilitate a contractului colectiv de muncă, dar nu mai înainte de expirarea unui an de la data stabilirii lor” (Articolul 20, paragraful 2).
 
De fapt, care sunt soluțiile?

Într-o țară care aspiră să edifice o economie de piață, stabilirea nivelului de salarizare, inclusiv pentru managerii care administrează întreprinderi ale statutului sau cu participațiune de stat, ar trebui privită ca o problemă de drept civil și nu ca un subiect politic. Dacă se acceptă această abordare, atunci salariul managerilor poate varia într-un interval foarte larg. Evident că nivelul salariilor trebuie în ultimă instanță să reflecte performanțele întreprinderii administrate de managerul respectiv. Orice proprietar ghidat de interese economice va remunera la un nivel foarte bun un manager performant și va trimite la bursa muncii pe unul prost. Punctual, ce ar trebui de făcut pentru a rezolva problema ineficienței întreprinderilor în sectorul de stat?
  • În primul rând, este necesar de unificat și simplificat cadrul legislativ-normativ; actualul cadru prea complex oferă terenul fertil pentru decizii arbitrare adoptate de directori, inclusiv la nivel de salarizare;
  • Trebuie de stabilit criterii clare de performanță aplicate pentru salarizare; pentru aceasta, trebuie de modificat contractul-tip între Fondator și Administratorul întreprinderii de stat (aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 770 din 20 octombrie 1994), astfel încât acesta să permită includerea unor clauze cu indicatori de performanță foarte concreți, specifici ramurii, și care ar corela cu nivelul de performanță atins de întreprinderile private din țară sau de peste hotare;
  • De majorat esențial cuantumul îndemnizațiilor lunare achitate membrilor consiliilor de administrație ale întreprinderilor de stat și ale societăților de acțiuni; în prezent aceste îndemnizații sunt limitate la 3 (!) salarii minime pe țară, în condițiile în care membrii consiliilor de administrație aprobă bugete și planuri de afaceri ce valorează sute de milioane de lei;
  • De introdus în legislația națională relevantă (legea cu privire la întreprinderea de stat, legea cu privire la societățile pe acțiuni) clauze specifice de responsabilizare personală a directorului în fața proprietarilor pentru contra-performanțe manageriale;
  • De eliberat imediat din funcție directorii întreprinderilor de stat și societăților pe acțiuni în care statul dispune de pachet de control și care au admis contra-performanțe de management pe parcursul ultimilor ani; pentru ameliorarea situației economico-financiare, înlocuirea directorului este un instrument incomparabil mai bun decât micșorarea salariului;
  • De asigurat transparența publică în activitatea economico-financiară a tuturor entităților aflate în proprietatea statului sau în care statul deține proprietate;
  • De continuat privatizarea și de clarificat care sunt criteriile pentru păstrarea proprietății de stat asupra unor întreprinderi; eliberarea statului de active improprii, va permite canalizarea resurselor economice spre activități mai productive, iar miniștrilor le va permite să se concentreze asupra politicilor.

Această publicație apare în cadrul proiectului „Promovarea bunei guvernări prin analiză şi prognoză economică independentă” implementat de Expert-Grup cu suportul financiar al Fundației Soros-Moldova. Informaţiile şi concluziile expuse în acest articol aparţin în exclusivitate autorului şi nu sunt împărtăşite neapărat de Fundaţia Soros-Moldova.

FaLang translation system by Faboba