Comentariul economic nr. 48

Sunt corecte datele statistice utilizate de prim-viceprim-ministru?

Considerente generale: evoluţia economică a Moldovei văzută „ca-n palmă”

• Raportul prezentat în ultima şedinţă a Guvernului numai constată progresele economice şi sociale şi atribuie toate meritele PCRM-ului, dar nu demonstrează careva legături cauzale. De aceea, spectatorii neavizaţi ai teatrului politic sunt lăsaţi să creadă că tot ce a fost bun în ţara aceasta în ultimii opt ani s-a datorat exclusiv PCRM-ului. Din acest punct de vedere, chiar şi primăverile au venit la timp numai datorită comuniştilor. În realitate, multe din tendinţele pozitive care s-au produs în economie, s-au produs mai degrabă în ciuda guvernării comuniste, şi nu datorită acesteia.
• Şi aici ajungem la al doilea aspect esenţial. Desigur, este vorba de emigraţie şi banii remişi în ţară de către emigranţi. Emigraţia forţei de muncă a devenit emblematică pentru imaginea ţării în lume şi a afectat fundamental coeziunea socială internă. Dar din punct de vedere economic, oportunităţile de emigraţie au fost o binecuvântare pentru cetăţeni luaţi în parte şi pentru ţară în întregime. În 2008 banii remişi de emigranţi au echivalat cu 35% din PIB, acesta fiind unul din cei mai înalţi indicatori din lume! Banii care au fost remişi de emigranţi au scos moldovenii din sărăcie, au finanţat consumul bunurilor şi serviciilor locale şi de import şi au asigurat creşterea veniturilor bugetare. „Stabilizarea” de care a vorbit domnul prim-viceprim-ministru este în cea mai mare măsură datorată emigrării. Un „succes” greu de acceptat de către PCRM.
• Creşterea economică din ultimii opt ani de zile a fost o creştere necalitativă. Începând cu anul 2004 rata de sărăcie generală nu a mai scăzut, iar în 2008 chiar a crescut. În mediul rural, după anul 2005, sărăcia a crescut constant. În pofida intenţiilor de construire a unei societăţi mai egalitare (un obiectiv firesc pentru un partid de stânga), inegalitatea veniturilor în Moldova a rămas la fel de înaltă după cum a fost şi până la preluarea puterii de către comunişti. Astfel, am avut parte de o creştere economică de care au beneficiat mai ales cei din „curtea domnească” şi nu o creştere economică social-incluzivă.
• Creşterea ponderii sectorului serviciilor în PIB şi pe piaţa forţei de muncă, mai ales în ultimii 3-4 ani, ne-ar fi bucurat enorm de mult. Numai că creşterea cotei serviciilor în PIB a fost datorată … stagnării suferite de agricultură şi industrie. În cei opt ani de zile cu PCRM la putere, nu am observat un reflux sănătos al forţei de muncă din sectoarele tradiţionale (agricultură, industrie) spre sectoarele moderne (servicii). „Modernizarea economică” este, din păcate, în mare parte una virtuală şi care a implicat costuri sociale înalte. Locuri de muncă în ultimii opt ani de zile practic nu au fost create.
• Guvernul nu a avut o politică economică clară, continuă şi cât de cât transparentă. Corupţia a rămas rampantă, iar birocraţia omniprezentă. Infrastructura energetică şi de transport, aflate în responsabilitatea directă a statului, sunt într-o stare dezastruoasă. Întreprinderile de stat au fost menţinute la linia de plutire prin suport guvernamental dubios, iar banii publici sunt adeseori cheltuiţi în manieră netransparentă.
• Ca şi în perioada precedentă venirii comuniştilor la putere, eforturile reformatoare ale PCRM au fost instabile şi, în cazul cel mai bun, implementate cu jumătăţi de măsură. Calitatea guvernării economice este la fel de problematică în prezent după cum a fost pe parcursul întregii perioade de tranziţie, deşi pe alocuri au fost înregistrate şi progrese minore. Exemplele cele mai elocvente de reforme-cheie realizate fără prea mult entuziasm sunt reforma cadrului de afaceri, reforma administraţiei publice centrale, reforma protecţiei sociale, reforma educaţională (în special fiind vorba de educaţia vocaţională), reforma politicii concurenţei şi ajutorului de stat. Aceste reforme au făcut obiectul principalelor documente de politici elaborate în ţară şi au fost pe larg susţinute de donatorii internaţionali. Cu atât mai blamabil este succesul extrem de modest demonstrat de PCRM până în prezent.

Succesele PCRM „luate la bani mărunţi”

Creşterea PIB

După cum a fost menţionat anterior, datele statistice privind evoluția PIB-ului nu pot fi contestate, pe parcursul anilor 2000-2001 într-adevăr înregistrându-se creştere economică. Totuși, aceste date merită a fi interpretate mai atent, atât ţinând cont de evoluţiile din țările din regiune, cât mai ales de calitatea creșterii economice și contribuția Guvernului la aceasta.

• În pofida creșterii economice înregistrate în acești opt ani (62,9%), Moldova rămâne cea mai săracă țară din Europa (inclusiv Europa de Sud-est, Europa de Est și Caucaz) conform PIB per capita la PPC (Grafic 1). Și aceasta nu doar din cauza unui nivel iniţial relativ jos al PIB per capita, dar și din cauza unei creșterii economice în medie inferioară celei pentru regiunea Europei de Est și Caucaz (Moldova a reuşit să-şi reduc niţel din decalaj numai în raport cu ţările din Europa Centrală, care au crescut şi mai lent). Ţările din Europa de Est şi din Caucaz au reușit să obțină rezultate impresionante în ultimul deceniu nu numai datorită finanţării creşterii de către emigranţi, dar şi datorită reformelor care au permis dezvoltarea economiei reale.

Grafic 1. PIB per capita ajustat la PPC (USD), 2008

• În Republica Moldova, însă, nu reformele şi nu „rolul benefic” al Guvernului au contribuit la creșterea PIB-ului. Creșterea economică a fost bazată pe consumul final, acesta depășind esenţial valoarea PIB-ului (Grafic 2) și fiind principalul factor de creștere economică. Creșterea consumului gospodăriilor casnice, care are cea mai mare pondere, se datorează în principal transferurilor de peste hotare a emigranților moldoveni peste hotare, și într-o măsură mult mai mică creșterii salariilor.

Grafic 2. Ponderea consumului final în PIB în unele ţări din regiune (%)

• Despre creşterea bazată pe consum ne dăm seama şi din analiza evoluţiei elementelor de resurse ale PIB-ului. Astfel, sectorul serviciilor şi construcţiilor au avut o creştere mai importantă determinată de creşterea cererii, în timp ce creşterea din sectoarele agricol şi industrial nu a fost atât de impresionantă. Valoarea Adăugată Brută în industrie a crescut cu 34% în 8 ani, iar în agricultură cu cca. 5% (Grafic 3), fiind mult mai joasă decât creşterea PIB-ului. Un Guvern onest cu greu s-ar putea mândri cu asemenea evoluţii, care denotă inclusiv calitatea joasă a reformelor şi proastele condiţii de afaceri din ţară.

Grafic 3. Evoluţia VAB pe sectoare economice (2000=100%)

• Reducerea inflației în 2008 la nivel de o singură cifră în Moldova poate fi atribuită într-o anumită măsură acţiunilor BNM care a renunțat la alte obiective intermediare, dar și unor evoluții globale: reducerea preţului la petrol, crizei economice globale care a generat tendinţe deflaţioniste etc. Până în 2008, însă, inflația medie anuală în Moldova a fost una din cele mai înalte în regiunea Europei Centrale, de Sud–est, de Est și Caucaz (cu excepția a câteva țări), iar guvernarea a fost incapabilă să-și atingă obiectivul de menținere a inflației sub plafonul de 10% pe parcursul mai multor ani. În mare măsură, aceasta a fost fie din cauza intervențiilor întârziate ale BNM, fie din cauza neconcordanței între politicile monetare și alte politici macroeconomice.
• Faptul că într-o „țară agrară” prețurile la produsele alimentare au crescut atât de puternic (de 2,2 ori în 2001-2008, la fel ca și nivelul general a prețurilor) de asemenea poate fi calificat ca un eșec al politicilor guvernamentale. Cel mai curios este faptul că indicii de cost a producției agricole (adică preţul de realizare „la poarta fermei”) s-a majorat mult mai puțin în această perioadă (cu 45%). Dar din cauza lanțului extins de intermediari prin care produsele agricole ajung de la fermier la fabricile de prelucrare şi pe pieţele orăşeneşti, preţurile finale au fost în permanentă creştere, în timp ce fermierii uneori au fost nevoiţi să vândă producția agricolă la valori inferioare costului de producere. Această problemă rămâne încă nesoluționată și cu consecințe majore asupra micilor fermieri și a populației în general.

• De exemplu, rata de ocupare a fost în scădere constantă din 2000 (Grafic 4), acesta fiind, pentru Moldova, un indicator mult mai sugestiv privind funcţionarea pieţei muncii. Aceasta indică asupra insuficienţei locurilor de muncă, climatului de afaceri nefavorabil care în cele din urmă rezultă în creşterea raportului dintre numărul de pensionari şi populaţia ocupată, cu toate consecinţele negative pentru sistemul actual de pensii şi de protecţie socială a populaţiei.

Grafic 4. Rata de ocupare şi rata şomajului

• Diminuarea ratei şomajului, în paralel cu diminuarea ratei de ocupare, a fost condiţionată de creşterea numărului de emigranţi, despre care din nou nu se menţionează nimic în raport. Sau cei peste 300 mii cetăţeni plecaţi peste hotare în căutarea unui loc de muncă sunt atât de neimportanţi încât liber pot fi omişi dintr-un raport de adio al Guvernului? (Grafic 5). Să mai remarcăm un aspect important, şi anume, acela că reîntoarcerea emigranţilor observată la început de an 2009 ca rezultat al crizei economice globale deja s-a transpus în creşterea şomajului în primul trimestru al anului curent (de la 4,4% la 7,7%).

Grafic 5. Numărul de persoane plecate peste hotare în căutarea unui loc de muncă şi volumul remitenţelor

• Raportul menţionează creşterea salariului mediu pe economie, fără a indica că acesta rămâne la cel mai jos nivel din Europa de Est şi Caucaz. De asemenea, se vorbeşte despre majorarea pensiilor, fără a preciza incapacitatea statului de a garanta un nivel minim de calitate a vieţii pensionarilor. Nu se vorbeşte nimic nici despre problemele foarte grave ale sistemului de pensii, care, luând în consideraţie tendinţele demografice şi cele de pe piaţa muncii, este sortit falimentului în viitorul foarte apropiat dacă nu se vor întreprinde măsuri urgente. Şi dacă tot este vorba de veniturile populaţiei şi reducerea ratelor sărăciei în raport, ar fi de dorit să se menţioneze şi creşterea remitenţelor de cca. 10 ori pe parcursul a 8 ani (Grafic 5), care au contribuit cel mai mult la creşterea venitului disponibil al populaţiei în această perioadă.

• Pe fundalul relaţiilor îngheţate cu FMI în perioada 2001-2006 şi a creşterii vertiginoase a volumului de importuri, nivelul activelor oficiale de rezervă (AOR) adeseori cădea sub pragul de acoperire a 3 luni de importuri. Nivelul acestora s-a normalizat abia după semnarea memorandumului de finanţare cu FMI (2006).
• Creşterea respectivă a AOR s-a datorat în mare parte influxurilor puternice de remitenţe, care au crescut cu peste 10 ori. În urma procurărilor masive de către BNM a acestor sume valutare, AOR au sporit esenţial. Mai mult ca atât, cererea mică pentru monedă naţională a rămas o problemă cronică a economiei moldoveneşti pe parcursul ultimilor ani, fapt ce a determinat BNM să menţină în mod artificial cererea respectivă cu ajutorul operaţiunilor revers-REPO.

• Adevărata cauză a acestei evoluţii a fost creşterea consumului final al populaţiei care nu a fost alimentat din surse interne, ci din cele externe (remitenţele). Pe parcursul perioadei respective dependenţa bugetul public naţional de impozitele indirecte (TVA, accize) a devenit din ce în ce mai pronunţată, relevând opţiunea cea mai simplă la care a recurs Guvernul pentru a consolida veniturile bugetare - taxarea consumului. În perioada 2000-2008 ponderea veniturilor din TVA în total venituri la bugetul de stat a crescut de la 43,1% până la 57%. Prin urmare, în pofida creşterii economice trâmbiţate atât de intens în ultimii ani, principalii finanţatori ai cheltuielilor bugetare au devenit gospodăriile casnice recipiente de remitenţe. În acelaşi timp, guvernarea şi-a demonstrat incapacitatea de susţinere a unui sistem de impozitare directă a sectorului real. În cele din urmă, aceasta din nou pune la îndoială calitatea creşterii economice relevată de datele statistice, or aceasta a fost bazată în mare parte anume pe factorii externi care au alimentat consumul final şi nu pe cei interni care au putut sta la baza relansării calitative a sectorului real.
• Un acelaşi timp, veniturile bugetelor locale au crescut de numai 2,1 ori. Acest lucru denotă creşterea dependenţei bugetelor locale faţă de cel central, adică şi centralizarea tot mai puternică a sistemului finanţelor publice. Guvernarea pe parcursul ultimilor ani a făcut tot posibilul pentru a diminua baza impozabilă locală şi a submina posibilităţile autorităţilor locale de a colecta venituri locale (graficul 6). Astfel, din 2004 TVA nu mai este împărţită cu bugetele locale; din 2008 bugetele locale pierd o importantă sursă de venit odată cu introducerea de către Guvern a cotei zero la impozitului pe venitul reinvestit al persoanelor juridice. Diminuarea autonomiei fiscale şi politice a autorităţilor locale este relevată de micşorarea raportului dintre veniturile locale şi veniturile la bugetul de stat (de la 61,7% în 2001 la 38,4% în 2008) şi de majorarea ponderii transferurilor de la bugetul de stat în venituri locale (graficul 7). În 2008 bugetele locale erau formate în proporţie de 73,1% din transferuri (cu excepţia mun. Chişinău unde bugetul este format aproape integral din venituri locale - 94,7%).

Grafic 6: Structura veniturilor bugetelor locale, % din total venituri	Grafic 7: Structura Cheltuielilor Publice, % din total venituri
Sursa: BNS	Sursa: BNS

• Odată cu creşterea economică şi, respectiv, a încasărilor bugetare, ponderea cheltuielilor cu caracter social în total cheltuieli publice a crescut constant (de la 44,1% în 2000 până la 65,4% în 2008), accentuând caracterul social al politicii bugetar-fiscale. Dar în pofida pronunţatei orientări sociale a bugetului de stat, guvernarea nu a reuşit să aducă mărimea pensiei cel puţin la nivelul minimului de existenţă. Mai mult decât atât, din cauza ineficienţei sistemului de pensii, mărimea medie a pensiei nu acoperă nici jumătate din minimul de existenţă, iar rata de recuperare a salariului pierdut este de 26% (cel mai mic nivel din Europa).

• Pe de o parte, în perioadă 2000-2008 exporturile moldoveneşti au crescut de 3,4 ori. Pe de altă parte, această creştere nu reprezintă nimic excepţional în perspectivă regională. În aceeaşi perioadă exporturile din Albania au crescut cu peste 5 ori, Armenia de 4 ori, Macedonia de 3 ori, Georgia de peste 4 ori, Ucraina de peste 4 ori, Belarus de aproape 6 ori. Multe din aceste ţări au beneficiat de condiţii comerciale mult mai adverse decât Moldova (care este membră a OMC, are acorduri de comerţ liber cu ţările CSI, a avut acorduri de comerţ liber cu România şi Bulgaria în 2000-2006 şi a beneficiat de îmbunătăţirea continuă a relaţiilor comerciale cu Uniunea Europeană).
• Rolul Uniunii Europene în calitate de destinaţie pentru exporturile moldoveneşti într-adevăr a crescut destul de mult, aceasta de fapt devenind destinaţie principală pentru exporturile noastre. Să nu uităm însă că această evoluţie (la fel ca şi creşterea exporturilor în general) a fost susţinută şi de o serie de factori obiectivi, şi la care contribuţia autorităţilor moldoveneşti (dacă în general a avut loc) nu a fost întotdeauna favorabilă.
  • Conjunctura regională. Creşterea pronunţată a exporturilor coincide cu revenirea unei creşteri economice puternice la nivel regional, care a rezultat în creşterea cererii externe pentru mărfurile moldoveneşti. La începutul anilor 2000 exporturile moldoveneşti cresc destul de rapid în ambele direcţii geografice. Această evoluţie se explică perfect de teoria gravitaţională a comerţului care prezice că exporturile se află în raport direct proporţional cu puterea economică (PIB) şi invers proporţional cu distanţa faţă de pieţele de desfacere. Ţinând cont de faptul că piaţa UE este mai puternică decât cea din CSI şi că unele din ţările UE sunt geografic mai apropiate (precum România, care a devenit mai recent piaţa principală de desfacere pentru mărfurile moldoveneşti, chiar în pofida politicii „specifice” a Chişinăului faţă de această ţară vecină), este absolut firesc să observăm o asemenea echilibrare geografică a exporturilor după destrămarea Uniunii Sovietice şi sfârşitul recesiunii transformaţionale din anii ’90;
  • Deteriorarea relaţiilor diplomatice cu Federaţia Rusă. Importanţa relativă a pieţei ruseşti pentru exporturile moldoveneşti era într-o scădere uşoară din cauza echilibrării fireşti a exporturilor menţionate mai sus. Însă, introducerea embargoului „vinicol” în 2006 a însemnat un şoc cu totul excepţional pentru exporturile moldoveneşti. Ceea ce a „contribuit” la sporirea relativă a exporturilor destinate UE, a însemnat o catastrofă pentru industria vinicolă din Moldova, căzută victimă tensionării relaţiilor moldo-ruse şi proastei politici sectoriale a autorităţilor moldoveneşti. Mai mult decât atât, toate acestea au exacerbat extrem de mult şi impactul crizei financiare mondiale asupra întreprinderilor din sector, multe din care deja au falimentat sau se află în prag de faliment. Totodată, este evident că scăderea exporturilor către Rusia cu greu poate fi explicată de faptul că „puterea de cumpărare în această ţară este mai inferioară celei de pe alte pieţe” (după cum a declarat domnul prim-viceprim-ministru în discursul său). Or, exporturile către Ucraina sau România (ţări unde puterea de cumpărare este mai joasă sau comparabilă cu cea de pe piaţa rusă) au crescut „bine-mersi” în această perioadă;
  • Producţia în lohn. În creşterea exporturilor moldoveneşti către UE un rol foarte important l-au jucat exporturile de produse textile, confecţii etc. Producerea acestor confecţii în Republica Moldova reprezintă de cele mai multe ori activităţi în lohn. Aceasta înseamnă că întreprinderile din Moldova prestează servicii cu valoarea adăugată redusă, executând comenzile companiilor europene care asigură întreprinderile moldoveneşti cu materia primă, design, etc. După executarea lucrărilor companiile moldoveneşti livrează această producţie comanditarului care îşi încasează cea mai mare parte din valoarea adăugată, realizând-o către reţelele stabilite de distribuţie. Să ne reamintim că în 2008 asemenea exporturi constituiau peste 20% din totalul exporturilor. Dacă considerăm că o altă bună parte a exporturilor a fost alcătuită din exportul produselor alimentare şi băuturilor, vom observa că de fapt exporturile moldoveneşti cum au fost concentrate în 2000 în nişa exporturilor cu valoarea adăugată scăzută aşa şi au rămas acolo în 2008. O oarecare creştere s-a observat la exportul maşinilor şi echipamentului, produselor minerale (ciment, piatră, etc.), dar care nu au putut să schimbe natura relativ primitivă a exporturilor moldoveneşti.
• În acest sens, este greu de vorbit de avansuri importante în „calitatea mărfurilor exportate”. Acolo unde progrese au fost într-adevăr atinse, rolul autorităţilor dacă nu a fost negativ (cum a fost în cazul sectorului vinicol), atunci cel mai des a fost nul. Situaţia cu exportul produselor de origine animalieră pe piaţa europeană este foarte elocvent în acest sens. Din martie 2007 aceste exporturi au acces liber pe piaţa europeană, însă Moldova până acum nu poate îndeplini cerinţele de securitate alimentară şi calitate înaintate de consumatorii de pe piaţa comunitară.
• În anii 2001-2008, crescând de aproape 10 ori, deficitul comercial a atins valori de neînchipuit în anii precedenţi. Acest deficit a fost în primul rând alimentat de remiterile trimise de emigranţii moldoveni, care nu au fost în stare să-şi găsească un loc de muncă în Republica Moldova. Astfel, importurile au fost mai mult determinate de cererea pentru mărfurile de consum solicitate de populaţia de rând, şi într-o măsură mult mai mică de „necesităţile sectorului real al economiei”, lucru lesne de observat la un nivel mai detaliat de dezagregare a importurilor.

Moştenirea lăsată următorului guvern

• Corupţia şi omniprezenţa statului constituie obstacole semnificative în calea creşterii economice. Nivelul înalt de corupţie şi birocraţie are impact negativ în timpul crizei sau imediat după deoarece dacă companiile, pe lângă faptul că achită impozite, mai sunt supuse şi la presiuni administrative înalte şi sunt constrânse să facă plăţi neoficiale, acestea pot să decidă să intre în sectorul neoficial al economiei, pentru ca să facă doar plăţi neoficiale. Corupţia în organele de control şi monitorizare a comerţului extern (Serviciul Vamal, Moldova-Vin, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare) este o chestiune deosebit de îngrijorătoare din acest punct de vedere.
• Reforma regulatorie a mediului de afaceri este departe de a fi terminată. Deşi o serie de măsuri necesare au fost deja implementate, altele au fost compromise de unele fracţiuni conservatoare din interiorul guvernului. Moldova ocupă locuri de coadă în majoritatea topurilor internaţionale de libertate a businessului şi atractivitate a mediului investiţional. Cele mai multe probleme sunt întâlnite în domeniul eliberării autorizaţiilor de construcţii şi autorizaţiilor de piaţă emise de către unele administraţii locale, autorizaţiilor sanitare şi permiselor de schimbare a destinaţiei terenurilor. Soluţionarea acestor patru probleme este necesară în mod deosebit pentru ranversarea declinului în sectorul construcţiilor şi comerţului.
• În condiţiile unui deficit bugetar, guvernul Moldovei trebuie să identifice alte surse de venit şi să optimizeze cheltuielile. Privatizarea şi contractarea de datorii externe în condiţii favorabile sunt cele mai promiţătoare măsuri, deoarece majorarea datoriei interne va devia resursele interne de la destinaţii investiţionale şi va condiţiona creşterea inflaţiei. Creditele bilaterale (de la Rusia, China, etc.), trebuie să fie analizate cu atenţie din cauza condiţionării politice sau economice a acestora.
• La partea de cheltuieli, următorul guvern va fi obligat să revizuiască sau să amâne realizarea promisiunilor sociale (creşterea salariilor şi altor retribuţii sociale) şi să recurgă la reforma administraţiei publice centrale. Această reformă nu doar că va reduce costurile administrative pe care le condiţionează în mod inevitabil întreţinerea unui guvern, dar va facilita contracararea corupţiei şi va duce la creşterea eficienţei în întreaga economie.
• Politica de acordare a asistenţei sociale trebuie să fie echitabilă din punct de vedere social şi eficientă din punct de vedere economic. În acest context, este necesar de revizuit politica guvernamentală de preţuri şi tarife şi de redus lista produselor la care guvernul controlează nivelul preţurilor şi marja comercială. De altă parte, scopurile de protecţie socială a persoanelor vulnerabile (şi nu a „categoriilor social-vulnerabile”) trebuie să fie urmărite sub forma de subvenţii directe. Aceasta va reduce în mod direct rata de sărăcie, iar investiţiile private în ramurile de producere a lactatelor, făinoaselor şi altor bunuri, preţurile cărora sunt reglementate de guvern, vor deveni mai atractive. În domeniul asigurărilor sociale, este necesar de mărit treptat vârsta de pensionare (cel puţin pentru femei), de abolit privilegiile inechitabile care există la moment şi de stabilit o relaţie adecvată între mărimea contribuţiilor sociale şi mărimea pensiei.
• Unele instrumente fiscale pot fi utilizate pentru stimularea cererii. Spre exemplu, este indicată micşorarea TVA-ului la produse şi servicii care prin natura lor, fiind consumate generează cerere adiţională în economie (calculatoare, construcţii, automobile), iar TVA-ul şi accizele pentru bunurile de lux (bijuterii, băuturi alcoolice, tutun) pot fi mărite. Cel mai probabil, guvernul va trebui să re-introducă taxa pe venitul corporativ şi în acest context ar fi rezonabilă introducerea cotei unice de impozitare pe întreaga economie. Până în prezent scara impozabilă progresivă n-a adus beneficii sociale, deoarece majoritatea plătitorilor de impozite, sunt din categoria cu venit scăzut. În plus, introducerea unei taxe unice pe venit va contribui la combaterea evaziunii fiscale.
• Odată cu scăderea riscului de inflaţie, Banca Naţională a Moldovei şi-a revizuit instrumentele de politică monetară. Totuşi, reducerea dobânzilor trebuie continuată. Pentru reluarea creşterii economice, băncile comerciale trebuie să ofere mai multe credite investiţionale şi pentru consum. În condiţiile în care rata anuală de inflaţie şi-a atins cel mai jos nivel din istorie (-0,5% în iulie 2009), Banca Naţională a Moldovei trebuie să reducă rata obligatorie a rezervelor şi rata la dobândă pentru operaţiunile REPO. În anii 2002-2003, când rata anuală a inflaţiei a fost mai mare decât în prezent (4-5%), dobânda la REPO a constituit 9.5%, iar rata rezervelor obligatorii a fost 10%, adică la nivelul celor actuale. În acelaşi timp, Banca Naţională a Moldovei trebuie să abandoneze gradual piaţa de schimb valutar şi să permită deprecierea competitivă a valutei naţionale. În condiţiile în care toate valutele din regiune s-au depreciat, exporturile din Moldova devin tot mai necompetitive.
• Cu toate că riscurile nu sunt evidente la moment, sectorul agrar va avea de suferit cel mai mult pe termen lung. Sectorul agrar n-a atins nivelul de dezvoltare durabil pentru a fi în stare să atragă investiţii. Ca urmare, în viitorul apropiat, băncile vor fi şi mai precaute în ceea ce priveşte eliberarea creditelor pentru sectorul agrar. O soluţie care ar trebui analizată în acest sens ar fi permisiunea acordată investitorilor străini să cumpere pământ cu destinaţie agricolă cu scopuri exclusiv investiţionale, ceea ce ar contribui la creşterea productivităţii muncii în sectorul rural şi reducerea nivelului de sărăcie în mediu rural. Odată cu creşterea preţurilor pentru pământurile agricole, va creşte şi bunăstarea proprietarilor acestora. Cu toate costurile politice şi morale, această soluţie este mai bună pentru soluţionarea problemei sărăciei rurale în Moldova.
• Exporturile din Moldova s-au diminuat dramatic ca rezultat al crizei financiare globale. În condiţiile în care resursele financiare sunt insuficiente pentru susţinerea producătorilor şi exportatorilor prin intermediul subvenţiilor, guvernul Moldovei trebuie să redefinească măsurile regulatorii şi instituţionale de reglementare a comerţului extern. Este necesar de anulat toate măsurile restrictive în calea exportului: cum ar fi exportul obligatoriu al grânelor prin intermediul transportului pe cale ferată, aprobarea contractelor de exportului de către Moldova-Vin şi alte agenţii, procedura complicată de devamare, aplicarea a tot felul de timbre de stat cu efect dubios asupra calităţii garantate etc. Este necesar de accelerat restituirea TVA-ului sau achitarea de către guvern a dobânzii pentru utilizarea banilor exportatorilor. Guvernul ar trebui să se abţină de la instaurarea unor bariere tarifare pentru protejarea producătorilor interni, deoarece pe termen lung aceasta nu va servi la creşterea competitivităţii ţării.
• Întoarcerea emigranţilor şi concedierile în masă sunt riscuri care vor contribui la creşterea ratei şomajului. Rata şomajului în 2008 a fost de numai 4%, un indicator foarte mic după standardele internaţionale. Cu toate acestea, în 2009 se aşteaptă că se vor întoarce 30-40 mii emigranţi şi un număr similar de persoane ar putea fi concediate din companiile din Moldova (majoritatea din sectorul privat), ceea ce va contribui la creşterea ratei de şomaj până la 9-10%. Forţa de muncă necalificată care se întoarce din Rusia ar putea să-şi găsească o utilizare la implementarea proiectelor de infrastructură şi la alte lucrări publice. În acelaşi timp, va trebui de intensificat politica activă de ocupare a forţei de muncă, pentru a canaliza forţa de muncă calificată către ocupaţii alternative, inclusiv şi în cadrul unor întreprinderi individuale. Este necesar de simplificat cadrul legislativ care reglementează emigrare şi de renunţat la înregistrarea obligatorie a contractelor de muncă la Fondul Naţional de Asigurări Sociale. Această nouă prevedere regulatorie trebuie amânată pentru vremuri economice mai favorabile.
• Sectorul bancar trebuie atent supravegheat pentru menţinerea stabilităţii. Menţinerea gradului de încredere a populaţiei în băncile comerciale este un factor crucial pentru economia Moldovei. Pentru atingerea acestui obiectiv este necesar de asigurat transparenţa drepturilor de proprietate în sector şi transparenţa creditelor acordate persoanelor afiliate. În acelaşi timp, sectorul bancar, trebuie să rămână deschis pentru accesul investitorilor individuali sau corporativi care oferă transparenţa necesară despre originea capitalului.