In Vino Veritas (III) sau Show Must Go On...

Data publicării: Vineri, 02 Martie 2007
Autori:
Accesări: 4059

Comentariul economic nr. 13

Au trecut deja mai mult de trei luni de cand Presedintii Voronin si Putin au declarat solemn reluarea exporturilor de vinuri moldovenesti pe piata rusa, insa realizarea practica a acestor declaratii intarzie. Vinurile moldovenesti par a fi tot atat de departe de consumatorii rusi ca si inaintea summitului de la Minsk. Ce motive stau la baza acestei tergiversari si care sunt perspectivele revenirii vinurilor noastre la aceasta piata importanta si atractiva? Si de ce procesul de diversificare a exporturilor de vinuri se desfasoara atat de lent?

Premisele

Declaratii privind reluarea exporturilor de vinuri moldovenesti pe piata rusa au fost intampinate cu mare bucurie de producatorii moldoveni si au fost considerate de mai multa lume drept succesul diplomatiei moldovenesti si al Presedintelui Voronin personal. Se parea ca fericirea este atat de aproape... Totodata, s-au facut auzite si voci mai sceptice (printre care si EXPERT-GRUP, vezi Comentarii Saptamanale nr.10), care atentionau ca problema embargoului depinde de mai multe variabile politice si fara ca acestea sa fie solutionate definitiv va mai trece ceva timp pana vinurile moldovenesti sa ajunga pe mesele consumatorilor rusi. Intr-adevar, s-au scurs deja cateva luni si o serie de declaratii, vizite anulate sau efectuate ale expertilor rusi, recomandari indeplinite de catre producatorii de vin din Moldova s-au perindat in fata noastra, dar saga reluarii exporturilor pare a fi departe de sfarsit. Metaforic vorbind, chestiunea reluarii exporturilor a inceput sa dobandeasca tot mai mult trasaturile unui roman celebru al lui Kafka, in care eforturile personajului principal nu il apropie cu nimic de telul mult ravnit.

In acelasi timp, nici producatorii si nici responsabilii de ramura din Moldova nu-i pot oferi publicului explicatii clare in acest sens, iar declaratiile medicului principal rus dl. Oniscenko sunt de cele mai multe ori contradictorii si lipsite de continut real.
Totusi, cum am putea explica drumul atat de anevoios al vinurilor noastre in Federatia Rusa? Ce obstacole mai stau in calea lui, birocratice, politice, etc.? In ceea ce urmeaza propunem cateva ipoteze care incearca sa explice situatia creata in domeniul exporturilor de vinuri.

Ipoteza #1: Rabdare si tutun...

Aceasta este ipoteza cea mai optimista. Intelegerile atinse de catre Presedintii Voronin si Putin la summitul din Minsk raman valabile. Din moment ce decizia a fost luata la nivel inalt, ramane in responsabilitatea agentiilor de stat respective sa asigure aplicarea acestor decizii in practica.

Dar, in pofida declaratiilor initiale ca mecanismul „ghiseului unic” este deja elaborat si coordonat de experti, asteptand doar sa fie aplicat in practica, s-a dovedit ca acesta contine mai multe neclaritati de ordin logistic. Mai departe, dupa ce expertii rusi au selectat un grup de companii-exportatoare conform documentatiei prezentate trebuia sa urmeze inspectarea practica a intreprinderilor selectate de catre experti rusi. Insa, aceasta vizita a fost amanata de cateva ori fara sa fie oferite explicatii concludente din partea Rospotrebnadzorului. Deloc straniu, chiar si oficialii de la „Moldova-Vin”, care mult timp afisau atitudinea „totul e sub control”, au inceput deja sa dea semne de nerabdare si nedumerire.

In acelasi timp, in februarie a fost reluat exportul de carne de bovina in Federatia Rusa, ceea ce poate darui o speranta in plus pentru adeptii primei ipoteze.

Ipoteza #2: Tiraspolul detine drept de veto asupra reluarii exportului de vinuri...

Ipoteza cea mai pesimista. La summitul din Minsk anuntarea reluarii exporturilor a sunat in ansamblu cu relansarea promitatoare a negocierilor privind solutionarea diferendului transnistrean. Aceasta, dar si dimensiunea politica evidenta a „embargoului vinicol”, i-a facut pe multi comentatori sa considere ca decizia privind exporturi inseamna ori o intelegere tacita intre dnii Putin si Voronin in privinta sortii Transnistriei ori un stimulent oferit de Moscova pentru a convinge Chisinau sa urmeze scenariile de solutionare a conflictului favorabile Rusiei.

Insa solutionarea conflictului transnistrean pare a fi mai indepartata ca oricand: intalnirile sunt anulate, schimbul de replici este tot mai aprig, iar in curand problema conflictelor inghetate va fi plasata pe agenda Adunarii Generale a ONU. In acelasi timp, sustinerea economica tot mai semnificativa acordata Moldovei de catre mai multe state occidentale si institutiilor financiare internationale, par sa dea de inteles ca Occidentul considera Moldova puternic ancorata in propriile scenarii geopolitice. In aceste circumstanta, partea rusa va taragana reluarea exporturilor de vinuri pana Moldova nu accepta solutii oferite de Moscova pentru problema transnistreana. Dar aceasta, bineinteles, tine de o perspectiva foarte indeparatta ... eventual chiar pana la noile alegerile prezidentiale in Rusia (2008) sau parlamentare in Moldova (2009)...

Ipoteza #3: Banal si simplu...

Ipoteza cea mai cinica. La sfarsitul anului 2006 Republica Moldova ramanea unul din ultime state cu care Federatia Rusa nu avea semnat Protocol pentru aderarea la OMC (alaturi de Georgia care a nimerit in blocada economica aproape totala din partea Rusiei) dupa semnarea acestuia de catre Statele Unite. Protocolul a fost semnat si formal bariere netarifare au fost eliminate, in timp ce oficialii rusi pot gasi o sumedenie de pretexte de ordin tehnic, logistic, pana exporturile vor fi de facto reluate. Lucru care poate intampla chiar si dupa aderarea Rusiei la OMC, in caz daca aceasta se va intampla in timpul apropiat. In acest context, mecanismul ales pentru revenirea vinurilor moldovenesti pe piata rusa pare sa ofere mai multe „portite” pentru tergiversarea sau sistarea acestor exporturi.

Totodata, aceste ipoteze nu se exclud reciproc neaparat. Ele se pot complementa, iar obstacole birocratice pot servi drept instrument in exercitarea presiunilor politice conform ipotezei doi.

Diversificarea pietelor de desfacere a vinurilor este prea lenta...

Insa, oricare ipoteza ar fi corecta timpul joaca impotriva companiilor moldovenesti. Piata rusa reprezenta nu mai putin de 80% de exporturi de vin din Moldova pana la instituirea barierelor si pentru companiile din Moldova va fi extrem de dificil sa-si redirectioneze exporturile de vinuri in alte tari.

Totodata, urmatoarele (ca marime) piete de desfacere sunt cea ucraineana si belorusa (au aparut probleme si cu aceasta ca urmare a deciziei autoritatilor moldovene de a interzice exportul vinurilor in vrac). Exporturile pe piata europeana cresc mult mai lent cu toate ca piata europeana este pe cat de greu penetrabila, pe atat si promitatoare. Tocmai in aceasta directie trebuie sa fi conjugate eforturile autoritatilor si producatorilor de vinuri. Pana la urma eforturile de ajustare la standardele europene trebuie cuplate cu eforturile autoritatilor de a asigura producatorilor locali un acces mai lesne pe piata europeana. Altfel, producatorii moldoveni de vin risca sa nimereasca in situatia in care vor trebui sa-si rezolve problemele independent. Si atunci vor rezista cei mai buni, dar putini.

Tipărește
Autori:

Accesează aplicațiile de monitorizare

app61
Aplicația de monitorizare a  agendei de reforme prioritare a  Guvernului și Parlamentului
aplicat6
aplicat611ro
app7
Clasamentul performanțelor  Bancare din Republica Moldova
rap eu ro
app8
Impactul dinamicii populației asupra economiei NTA
aplicat81

Implicare

scoala ro

lapunct ro

budget ro

Dvs. folosiți componenta de ADS Blocker.
Noi nu folosim elemente de publicitate, doar prezentăm produsele proprii sau a donatorilor care promovează unele proiecte.
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!

Resetează

Cursor:

Contrast:

Dimensiune Font:

Alb/Negru:

Referințe:

Imagine: