Vrei să aplici instrumentele de responsabilizare socială în școala ta și ai nevoie de ajutor, contactează Ambasadorii „Școala Mea”!

Dionisie Mitrofan, directorul Liceului „Petru Rareș”, Ambasador „Școala Mea” Dionisie Mitrofan, directorul Liceului „Petru Rareș”, Ambasador „Școala Mea”
Data publicării: Marți, 22 Ianuarie 2019
Accesări: 354

În jur de 50 de mii de persoane din 27 de raioane și municipii, care au discutat bugetele școlilor, 100 de școli din toată Republica Moldova, care au participat direct în proiect, aproape 30 de mii de persoane, care și-au exprimat opinia referitor la calitatea educației, 16 mii de elevi, părinți, profesori și reprezentanți ai întregii comunități, care au participat la cele 100 de audieri publice -  sunt doar câteva dintre rezultatele proiectului ,,Școala Mea” în cei 5 ani de implementare.

După 5 ani, cel puțin cele 100 de gimnazii și licee care au devenit parte a proiectului au învățat să gestioneze corect banii școlilor și, mai ales, să împărtășească opiniile și să decidă împreună cu toți cei implicați în viața școlii care sunt prioritățile instituției și cum merită să fie cheltuiți banii. Au participat cu toții la un proces care părea atât de tehnic și complicat pentru mulți la început, dar care, odată început, a schimbat atât viața directorilor de școli, cât și a elevilor, părinților și a instituției, în general.

Să înveți să fii transparent și să împărtășești opinia te ajută în primul rând să fii sincer cu cei cu care muncești zi de zi, dar și cu cei pentru care muncești zi de zi. Și în cei 5 ani de proiect, oamenii și-au demonstrat transparența prin activitățile pe care le-au organizat, dar și prin faptul că au avut curajul să povestească istoria lor, devenind un exemplu pentru cei care încă nu știau de ce e important să vorbești cu membrii comunității despre bugetul școlii.

Acest mesaj a ajuns și la Valentina Ciubotaru, președinta Consiliului de administrație al Liceului „Alexandru cel Bun” din orașul Rezina, instituție care nu a reușit să facă parte din proiectul „Școala Mea”, dar s-a implicat și a cerut ajutor pentru a realiza activitățile propuse de proiect. „Am reușit să cunoaștem experiența altor școli care au implementat proiectul, chiar să mergem în vizite de studiu, dar, din păcate, era prea târziu atunci când am vrut să aplicăm și noi. Ne place acest proiect datorită transparenței totale pe care o garantează. Am citit atâtea în ziare și pe rețelele de socializare despre „Școala Mea”, încât cu aceste informații am venit la părinți, elevi și profesori și le-am propus să realizăm și la noi în școală aceste activități. Așa că motto-ul nostru a fost că niciodată nu e prea târziu să începi…”, povestește Valentina Ciubotaru, care este convinsă că „O instituție puternică și o educație de calitate înseamnă o echipă unită, familiile și comunitatea, care contribuie împreună pentru a avea succes”.

Încă un lucru de care ne-am convins în acest proiect a fost că orice școală are dreptul și șansa de a aplica instrumentele „Școala Mea”. Să nu credeți că dacă reprezentați o școală mai mică, dintr-un sat mai îndepărtat, atunci nu aveți dreptul să fiți deschis spre comunicare și să învățați să gestionați corect bugetul școlii. La „Școala Mea” au participat deopotrivă gimnazii și licee din diferite colțuri ale țării. „A fi responsabil social înseamnă a realiza promisiunile pe care le-ai făcut și a depune tot efortul pentru ca în școala lucrurile să se schimbe spre bine”, spune Gabriela Vatamaniuc, elevă în clasa IX, la Gimnaziul „Victor Coțofană” din satul Chetrosu, raionul Drochia. Gabriela se caracterizează ca fiind o fire curioasă față de tot ce este nou și spune că „Școala Mea” a fost o nouă provocare în care s-a implicat și căreia i-a dedicate mult efort în calitatea de membră a Consiliului de administrație al școlii. „Sunt membră a Consiliului de administrație al școlii și anume proiectul „Școala Mea” mi-a arătat și m-a învățat ce este bugetul școlii. Am aflat cum gestionezi un buget, care este acesta, cum se împart veniturile și cheltuielile. Am participat cot la cot cu ceilalți membri ai Consiliului la gestionarea bugetului școlii mele. Fiecare opinie a contat, inclusiv a mea. Noi, elevii școlii, am vrut foarte mult să avem toalete în interiorul școlii. Și acum, ne bucurăm că avem câteva grupuri sanitare chiar în școală”, povestește entuziasmată Gabriela.

Directoarea gimnaziului în care învață Gabriela Vatamaniuc a fost desemnată ambasadoarea proiectului „Școala Mea”. Pentru Elena Novac este o misiune pe care și-o asumă cu cea mai mare responsabilitate. „Eu cred că responsabilitatea pe care mi-am asumat-o este foarte mare în primul rând pentru că din raionul Drochia au fost doar 2 școli care au realizat proiectul, inclusiv cea pe care o conduc eu. Sunt încrezătoare că ceea ce voi povesti altor școli, va fi interesant. Mai ales că pot spune că deja de mai mult de un an, am început să fiu ambasador, de atunci de când reprezentanții direcției raionale de învățământ au fost la audierea publică organizată la Gimnaziul „Victor Coțofană” și, după aceea, au spus tuturor directorilor de școli despre „Școala Mea” și cei care au fost interesați m-au contactat și i-am ajutat să facă și ei în școlile lor ceea ce am făcut noi. Eu aș dori ca mai multe școli să implementeze în activitatea lor audierea publică și să ceară sfatul nu numai al părinților, dar și al cadrelor didactice și elevilor, bineînțeles”, spune directoarea Elena Novac, unul dintre ambasadorii „Școala Mea”.

În total, prin toată țara, după 5 ani de proiect, au fost desemnați 30 de ambasadori „Școala Mea”, cei care sunt gata să vă ofere informații, exemple și să vă încurajeze să învățați să gestionați un buget, să consultați opinia comunității și să reușiți să obțineți pentru școală tot ce e mai bun. Lista ambasadorilor o găsiți mai jos.

1. Tatiana Moscalu, Liceul Teoretic „Miron Costin”, or.Florești, tel: 025021271, email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
2. Dionisii Mitrofan, Liceul Teoretic „Petru Rareș”, or.Soroca, tel: 023022589, email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
3. Ciobanu Aliona, Gimnaziul Tătărăuca Veche, s.Tătărăuca Veche, Soroca, tel: 023094309, email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
4. Lilia Pocitari, Gimnaziul Schinei, s. Schineni, Soroca, tel: 023047400, email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
5. Elena Novac, Gimnaziul „Victor Coțofană”, s.Chetrosu, Drochia, tel: 068719340, email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
6. Larisa Lîsîi, Gimnaziul „Constantin Negruzzi”, s.Târnova, Donduşeni, tel: 025155454, email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
7. Natalia Muntean, Liceul Lipcani, s. Lipcani, Briceni, tel: 024761345, email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
8. Natalia Răileanu, Liceul Teoretic „Ion Pelivan”, s. Răzeni, Ialoveni, tel: 026874866, email:  This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
9. Elena Cernei, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, mun.Chișinău, tel: 022519779, email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
10. Nelly Berezovschi, Liceul Teoretic ,,Mihai Viteazul”, mun.Chișinău, tel: 022733987; 022733996, email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.  
11. Valentina Caplinscaia, Gimnaziul ,,Alecu Russo” , s.Sângerenii Noi, Sângerei, tel: 026273587, email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
12. Rita Negru-Vodă, Gimnaziul ,,Dumitru Matcovschi”, s.Vadul-Rașcov,Șoldănești, tel: 027254224, email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
13. Stela Scripliuc, Liceul Teoretic „Liviu Damian”, or. Râșcani, tel: 025622963, email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
14. Nadejda Dobîndă, Liceul Teoretic ,,Ion Creangă”, s. Zîrnești, Cahul
15. Silvia Machedon, Liceul Teoretic „M. Sadoveanu”, s.Giurgiulești, Cahul, tel: 029968674, email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
16. Liudmila Dimitriadi, Gimnaziul „George Coșbuc”, s.Andrușul de Jos, Cahul, tel: 029952321, email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.  
17. Elena Gîrneț, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, s.Slobozia Mare, Cahul, tel: 029361343, email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
18. Tatiana Buciuceanu, Liceul Teoretic „Alexei Mateevici”, s.Al. Ioan Cuza, Cahul, tel: 029953294, email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
19. Elena Macaria, Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir”, or.Cantemir, tel: 027322624, 0273 22184, email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
20. Rodica Caraja, Liceul Teoretic „Ion Creangă”, or. Cahul, tel: 029925875, email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
21. Elena Cornițel, Liceul Teoretic ,,Ștefan Vodă”, or.Ștefan Vodă, tel: 024220065, email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
22. Ludmila Casian, Liceul Teoretic ,,Hyperion”, s.Gura Galbenei, Cimișlia, tel: 024146407, email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
23. Gheorghe Primac, Liceul Teoretic „Gheorghe Asachi”, mun.Ungheni, tel: 023620848, email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
24. Ion Oboroc, Gimnaziul Chirileni, s.Chirileni, Ungheni, tel: 023675244, email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
25. Dumitru Bob, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, s.Sipoteni, Ungheni, tel: 0244762059, email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
26. Romeo Ciupercă, Liceul Teoretic „Alexei Mateevici”, s.Pârlița, Ungheni, tel: 0236 54492, email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
27. Iulia Ciuvaga, Liceul Teoretic Sculeni, s.Sculeni, Ungheni, tel: 023663266, email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
28. Adrian Bambuleac, Gimnaziul Florițoaia Nouă, s.Florițoaia Nouă, Ungheni, tel: 023657003, email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
29. Liliana Mocanu, Liceul Teoretic „Prometeu”, s.Grozești, Nisporeni, tel: 026443275, email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
30. Ana Nucă, Liceul  „Vasile Alecsandri”, mun. Ungheni, email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.


Un material realizat de Mihaela Gherasim în cadrul proiectului „Școala Mea - Responsabilizare socială pentru reforma educației din Republica Moldova”, implementat de către Centrul Analitic Independent Expert-Grup cu susținerea financiară a Băncii Mondiale, programul Parteneriatul Global pentru Responsabilizare Socială.

Tipărește

Accesează aplicațiile de monitorizare

Aplicația de monitorizare a  agendei de reforme prioritare a  Guvernului și Parlamentului
aplicat6
Clasamentul performanțelor  Bancare din Republica Moldova
aplicat71
Impactul dinamicii populației asupra economiei NTA
aplicat8

Implicare

scoala ro

lapunct ro

budget ro