Anunț de selectare a unui/unei jurnalist/e de investigație

Data publicării: Marți, 18 Decembrie 2018
Accesări: 879

Centrul Analitic Independent Expert-Grup anunță concurs de selectare a unui/unei jurnalist/e de investigație în cadrul proiectului „Reconectați Republica Moldova: Cum să aducem gaz natural în conducta Iași-Ungheni?". În cadrul proiectului jurnalistul/a va fi responsabil/ă pentru desfășurarea investigației „Producția de criptomenede în regiunea trasnistreană: subiecții implicați și beneficiarii, condițiile producției și implicația actorilor ruși”.

Scopul investigației este de a elucida circumstanțele politice, economice și legale în care se desfășoară activitatea de producția a criptomonedei în regiunea transnistreană. Investigația urmează să fie reflectată într-un raport mai larg privind situația din sectorul energetic moldovenesc, care va fi prezentată în decursul anului 2019. Totodată, concluziile investigației vor fi prezentate în cadrul unor dezbateri publice cu diverși actori din țară, precum societatea civilă, autoritățile publice locale, mediul de afaceri, donatorii externi și alții.

Context

Scopul general al proiectului „Reconectați Republica Moldova: Cum să aducem gaz natural în conducta Iași-Ungheni” este monitorizarea progresului privind construcția conductei de gaze și realizarea reformelor în sectorul energiei în Moldova; dezvoltarea unei campanii de advocacy care să vizeze atât autoritățile din Chișinău și publicul larg, cât și actorii importanți de la Bruxelles și, astfel să contribuie la accelerarea construcției interconectării.

Proiectul este implementat în parteneriart cu Expert-Forum România, cu suportul financiar al Ambasadei Olandei la București.

Descrierea sarcinii:

Jurnalistul/a va fi responsabil/ă de producerea investigații jurnalistice complete axate pe modul cu este dezvoltat și utilizat sistemul de producție a criptomonedei în regiunea transnistreană. Volumul minim al investigației – 4.000 cuvinte. Volumul estimat al efortului constituie 15 zile/expert.

Investigația va fi produsă în limba română.

În vederea producerii investigației se vor respecta următorii termnei limită:

  • Prezentarea unei sinteze de minim 1 000 cuvinte pe marginea investigației – 7 februarie 2019.
  • Livrarea investigației în variantă finală - 1 martie 2019.

Cerințe față de candidați:

  • Experiență în domeniul jurnalismului de investigație - minim 5 ani;
  • Cunoașterea domeniilor relevante de investigație jurnalistică: energie, corupție, infrastructură, producția de criptomonede;
  • Experiența în proiecte de investigație jurnalistică internațională reprezintă un avantaj.

În vederea executării acestor sarcini, candidații se pot asocia și depune o ofertă comună. Ofertele din partea redacțiilor sunt de asemenea acceptate.

Criterii de evaluare a ofertelor:

Evaluarea ofertelor depuse se va efectua în baza următoarelor criterii:

  • Experiența și expertiza relevantă a ofertanților;
  • Calitatea produselor anterioare;
  • Oferta financiară (în baza raportului preț-calitate).

Procedura de aplicare:

Pentru participare la concurs, candidații/tele interesați/te sunt rugați/te să trimită prin email  la This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. aplicația însoțită de anexele indicate mai sus. Dosarul de aplicare va include:

  • CV-ul care va demonstra experiență relevantă în domeniu precum și link sau copie anexată de pe investigații similar desfășurate;
  • Două materiale de investigație realizate, în ultimii 5 ani (ca autor unic sau într-un grup de autor), în unul din domeniile următoare: energie, corupție, infrastructură, producția de criptomonede, sistemul financiar și alte subiecte economice relevante;
  • Oferta financiară cu indicarea onorariului net solicitat;
  • Mențiunea cu privire la conformarea termenilor de executare propuși.

Termenul limită pentru recepționarea ofertelor este 10 ianuarie 2019, ora 15.00.

Persoane de contact:

Iulia Sîrghi-Zolotco, This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. , 22 92 99 94, 79 033 684
Denis Cenușă, This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.


RO KN Logo 1 RGB pos en editedAnunțul de angajare este lansat în cadrul proiectului „Reconectați Republica Moldova: Cum să aducem gaz natural în conducta Iași-Ungheni?”

 

 

Tipărește

Accesează aplicațiile de monitorizare

Aplicația de monitorizare a  agendei de reforme prioritare a  Guvernului și Parlamentului
aplicat6
Clasamentul performanțelor  Bancare din Republica Moldova
aplicat71
Impactul dinamicii populației asupra economiei NTA
aplicat8

Implicare

scoala ro

lapunct ro

budget ro