Liceul „Liviu Damian” din or. Râșcani, printre primele școli care au învățat să-și gestioneze bugetul la „Școala Mea”

Liceul „Liviu Damian” e stăpân pe propriul buget din 2010 Liceul „Liviu Damian” e stăpân pe propriul buget din 2010
Data publicării: Marți, 24 Iulie 2018
Accesări: 3992

Acum 8 ani, Republica Moldova a decis că școlile din toată țara vor fi finanțate conform formulei „Banii urmează elevul”, ceea ce însemna că instituția de învățământ urma să primească o sumă de bani pentru fiecare elev, iar bugetul acumulat să fie gestionat direct de managerii din școli. În 2010, au fost selectate două raioane pilot în care să fie testată această formulă de finanțare, Căușeni și Râșcani. Pe baza acestor două exemple, în 2014, aproape toate școlile din Republica Moldova au început să-și gestioneze, în mod independent, veniturile și cheltuielile.

Liceul „Liviu Damian” din or. Râșcani a fost una dintre școlile care din 2010 e stăpână pe propriul buget. De atunci și până astăzi, calea spre înțelegerea acestui proces și îmbunătățirea lui a fost una lungă. Directoarea liceului, Stela Scripliuc, proaspăt aleasă atunci în această funcție, povestește că totul a fost nou pentru ea. „Nu știam toată documentația ce ținea de administrarea instituției, aveam cunoștințe doar în predare. Am participat la diferite formări, iar cel mai curios lucru pe care l-am aflat a fost câți bani are într-adevăr școala noastră. Știți că până în 2010, banii erau repartizați de primărie la mai multe instituții de învățământ și formula nu era tocmai potrivită și echitabilă pentru toate școlile”

În 2014 a demarat proiectul „Școala Mea”, proiect care și-a propus să ajute școlile să înțeleagă cum să gestioneze corect bugetul și cum să crească transparența decizională și implicarea tuturor părților în luarea de decizii. Liceul „Liviu Damian” a făcut parte din prima generație a proiectului. „Proiectul „Școala Mea”, ne-a învățat ce înseamnă implicare și responsabilizare. Era destul de complicat, însă cu puțină insistență am reușit să realizăm toate activitățile proiectului. Am învățat împreună cu echipa managerială cum se calculează venitul și respectiv, am pus în față părinților, elevilor și altor părți implicate planul de repartizare a acestor bani”. Directoarea mai adaugă că, odată completate, fișele de implicare au confirmat repetat că cea mai mare problemă a liceului rămâne a fi lipsa sălii de sport și a celei de festivități. 

Aflați că edificiul în care își are sediul Liceul „Liviu Damian” este un fost conac boieresc construit acum un secol, prin urmare, aici nu există o sală de sport de tipul celor din școlile obișnuite și nici o sală de festivități. De-a lungul anilor, liceul a aplicat la mai multe proiecte, dar fără succes. „Avem proiectul de construcție avizat, dar nu avem încă banii pentru această construcție. Urmează să se facă o anexă și acolo să fie cele două săli, vestiare, cabine de duș. Acum, ca alternativă, avem o sală de fitness, dar e complicat și în continuare cu activitățile culturale care se desfășoară în școală”, spune Stela Scripliuc. 

„Școala Mea” a consolidat relația dintre liceu și administrația locală. Astăzi, multe activități sunt organizate în comun cu Direcţia de Învăţământ, Tineret şi Sport, la care contribuie și Consiliul raional. Instrumentele care au fost aplicate atunci, în special, audierea publică, i-au făcut pe toți să înțeleagă că pentru a schimba lucrurile spre bine, e nevoie de eforturi conjugate și transparență în activitate. „La organizarea audierii în 2016 au fost implicați mai mulți părinți, au participat și reprezentanți ai administrației publice locale. Eu am făcut un raport pe mai mulți ani în care am arătat veniturile și cheltuielile și părinții au văzut că nu prea rămân atât de mulți bani pentru dezvoltarea instituției. De atunci, în fiecare an facem audieri publice. Participă mai puțină lume decât prima dată, dar noi insistăm să vină toți doritorii și reprezentanții administrației raionale. Audierile ne ajută să întocmim și să aprobăm mai ușor bugetul”, spune directoarea.

Rodica Postolache, secretara Consiliului raional și profesoară de limba și literatura română la Liceul „Liviu Damian” spune că proiectul „Școala Mea” a fost de mare sprijin pentru instituțiile educaționale. „M-am implicat în audierile publice organizate de administrația liceului pentru că sunt profesoară aici și pentru că m-am dedicat acestei instituții. Având unele deprinderi de formare a bugetului la nivel de raion, am considerat necesar să mă implic și să susțin liceul în acest proiect. A fost o activitate foarte interesantă întrucât m-am convins încă o dată că părinții care își aduc copiii la instituția aceasta sunt deschiși spre schimbare și spre colaborare. Au văzut unde trebuie direcționați banii instituției pentru a asigura condiții bune pentru elevi. Dar și pentru ameliorarea situației didactice a instituției, pentru creșterea profesională a pedagogilor. La audierile publice am observat această coeziune dintre părinți, profesori și autoritățile publice”, spune profesoara. Am aflat că după ce a fost organizată audierea la liceu, Consiliul raional a preluat exercițiul și a început să-l aplice și la nivel de raion. „Se face aviz pe pagina web a Consiliului raional, se anunță societatea civilă, instituțiile de învățământ și deseori, invităm alți actori activi din raion din domeniul social, educativ, agricol etc., care ar putea să contribuie cu idei și propuneri”, îmi spune vicepreședinta raionului Galina Zamurdac, care e convinsă că un parteneriat se bazează doar pe colaborare, iar transparența decizională este foarte actuală, iar dacă lipsește, devine o problemă pentru toți.

Angela Bîlici este profesoară de chimie în liceu și, de trei ani, președinta Consiliului de administrație. Ea are grijă ca toate informațiile despre buget să fie afișate în instituție astfel încât părinții să le poată accesa oricând. Pentru că, așa cum zice directoarea Stela Scripliuc „dacă îi implici pe toți și responsabilitatea crește, și știi, în schimb, că în acest mod îți confirmi transparența în activitatea pe care o faci”. În ultimii ani, la Liceul „Liviu Damian”, din bugetul școlii și cu ajutorul financiar al Consiliului raional, a fost instalat un sistem de supraveghere video, cabinetele de fizică și chimie au fost echipate, iar  mobilierul schimbat. A fost amenajată și o sală de fitness, a fost înlocuit sistemul de iluminare,  au fost cumpărate table interactive pentru cabinetele de fizică, chimie, informatică, iar  profesorii au primit fiecare câte un laptop. Fiind unul dintre cele mai mari licee din raion, echipa managerială nu își mai dorește decât mai mulți elevi care să beneficieze de condițiile create. Visul tuturor rămâne însă să găsească suficienți bani pentru a construi sala de sport și cea festivă.

Materialul a fost realizat de Mihaela Gherasim în cadrul proiectului „Școala Mea - Responsabilizare socială pentru reforma educației din Republica Moldova”, implementat de către Centrul Analitic Independent Expert-Grup cu susținerea financiară a Băncii Mondiale, programul Parteneriatul Global pentru Responsabilizare Socială.

Tipărește

Accesează aplicațiile de monitorizare

app61
Aplicația de monitorizare a  agendei de reforme prioritare a  Guvernului și Parlamentului
aplicat6
aplicat611ro
app7
Clasamentul performanțelor  Bancare din Republica Moldova
rap eu ro
app8
Impactul dinamicii populației asupra economiei NTA
aplicat81

Implicare

scoala ro

lapunct ro

budget ro

Dvs. folosiți componenta de ADS Blocker.
Noi nu folosim elemente de publicitate, doar prezentăm produsele proprii sau a donatorilor care promovează unele proiecte.
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!

Resetează

Cursor:

Contrast:

Dimensiune Font:

Alb/Negru:

Referințe:

Imagine: