Maria Soltan, directoarea Liceului Puhoi, Ialoveni: „Școala Mea”, o provocare frumoasă pentru fiecare director de școală

Liceul Teoretic Puhoi, Ialoveni Liceul Teoretic Puhoi, Ialoveni
Data publicării: Luni, 28 Mai 2018
Accesări: 4470

Câți dintre profesorii din toată Republica Moldova petrec mai mult timp la școală decât acasă? Probabil majoritatea. Directoarea Liceului din Puhoi, Ialoveni, Maria Soltan, e la școală de când se ține minte. S-a născut în aceeași localitate și a absovit școala din sat. Apoi a revenit în calitate de profesoară a științelor exacte și din 2006 e directoarea liceului. Așa că îmi povestește, cu nostalgia vremurilor trecute, că mereu a fost mai mult la școală decât acasă.

În cei 12 ani de când este manager al instituției, a încercat să fie corectă cu toți cei implicați în viața școlii. Cel mai mult își dorea să fie cât se poate de transparentă în activitatea sa. Și din 2013, de când liceul a început să gestioneze propriul buget, transparența decizională și financiară a devenit un scop în sine, iar proiectul „Școala Mea” la care aplicase în 2016 a ajutat-o să traspună ambițiile în practică, cu rigoarea unui manager școlar care gestionează un buget de peste șase milioane de lei. „A fost o provocare frumoasă! Am auzit pe internet, am văzut anunțul de selecție a școlilor pe rețelele de socializare și am zis de ce nu?”, spune directoarea. Zis și făcut, liceul a fost selectat printre cele 20 de instituții participante ale proiectului în anul 2016.

Cel mai mult au impresionat-o și au ajutat-o chestionarele completate de elevi, părinți și profesori. „În așa fel, am văzut care este opinia tuturor și ce și-ar mai dori să se facă în școală. Fiindcă este una când se uită o singură persoană și altele sunt rezultatele când sunt mai mulți ochi”, crede Maria Soltan. Directoarea spune că procesul de administrare a bugetului școlii este asemănător cu gestionarea bugetului familiei, doar că sumele de bani sunt diferite. „Eu trăiesc în lumea cifrelor, sunt profesoară de științe exacte și chiar înainte ca școala să gestioneze bugetul, eu mă implicam și lucram cot la cot cu primăria din sat pentru a împărți eficient banii. Și apoi, e ca și acasă. Știți, când ai o sumă de bani, trebuie să te gândești cum să o împarți în funcție de prioritățile pe care le are familia. Exact ca și aici”, povestește directoarea.

În Liceul Puhoi învață astăzi 600 de copii. Prin urmare, bugetul anual al instituției este de peste 6 milioane de lei. Cei mai mulți bani se duc, desigur, pe salariile cadrelor didactice și cele ale personalului tehnic. Sunt circa 40 de profesori și 20 de alți angajați. În topul cheltuielilor mai urmează facturile de întreținere a clădirii și investițiile, chiar dacă pentru cele din urmă nu prea mai rămân bani. Cu toate acestea la Puhoi, an de an, se simt schimbările. „O sarcină pe care mi-am pus-o în calitate de director a fost să creez condiții în școală. Pentru că noi vrem și cerem calitate în educație, dar atunci când copilul îngheață la lecții, nu putem asigura calitate. De aceea, am încălzit clădirea, am reparat și am creat un minimum de condiții pentru elevi și profesori”, spune Maria Soltan.

Și uite așa, din 2013 și până astăzi, trecând acum doi ani printr-un an de experiență „Școala Mea”, procesele au devenit mai clare. „La început, multe lucruri nu-mi erau clare. Unii pași erau făcuți sub semnul îndoielii, nu eram sigură pe toate și nici mecanismele nu erau puse la punct. Înainte de a deveni parte a proiectului „Școala Mea”, în fiecare an, făceam niște totalizări ale cheltuielilor școlii la ședința generală cu părinții. Însă când am organizat prima dată audierea publică, am dezghiocat bugetul tare bine, pe fiecare bănuț cheltuit, iar după evaluarea sedinței de către participanți, am ajuns la concluzia că nu era persoană în sală care să nu fi înțeles ce se întâmplă cu milioanele de lei care vin în școală”, mărturisește managerul Liceului din Puhoi.

Tot atunci, la audiere, elevii au venit cu propunerea de a avea propriul mijloc de transport pentru a se deplasa la concursuri, olimpiade școlare și alte activități în care se implică elevii și profesorii. Propunerea nu a prins însă viață până astăzi din cauza că liceul nu este școală de circumscripție și nu are voie să cumpere un mijloc de transport din banii instituției. Însă, spre bucuria băieților și chiar și a fetelor, o altă propunere e pe cale de a fi realizată. La liceu a început construcția unui teren sportiv nou - un mini teren de fotbal. „Federația Moldovenească de Fotbal ne va da covorul verde, iar noi vom face construcția și de la 1 septembrie 2018, copiii vor avea un teren de fotbal modern”, se bucură directoarea.

Desigur că odată cu proiectul „Școala Mea”, administrația liceului a decis să formeze un Consiliu de administrație de tip nou. În componența acestuia intră trei părinți, un elev, un reprezentant al Primăriei localității, doi profesori, dintre care unul e președintele structurii și, desigur, directoarea, adjunctul școlii și secretarul. Fiecare ședință se anunță cu cel puțin o săptămână înainte pentru ca toată lumea să ia cunoștință cu subiectele puse în discuție și să reușească să ajungă la ședință. Ședințele consiliului durează cel puțin 2-3 ore. Maria Toma este președinta Consiliului de administrație. „Eram crudă la început, nu le știam pe toate, dar încet, încet, am început să înțeleg în ce constă procesul administrativ, bugetar și după doi ani, pot spune că îmi place chiar. Aici se face legătura cu comunitatea. Vin părinții și află și ei de ce are nevoie școala, ce probleme are și sugerează soluții. Discutăm împreună și găsim rezolvarea unor probleme. Și părinții, și elevii, și cei din administrația publică locală ne susțin”, spune profesoara de franceză Maria Toma. Ea a fost și printre profesorii care au participat la instruiri în cadrul proiectului „Școala Mea”. „Proiectul „Școala Mea” ne-a învățat să muncim în echipă, să învățăm să facem compromisuri și să găsim cele mai bune soluții pentru liceul nostru. Ne-a făcut să conștientizăm că liceul nostru are perspective luminoase și  trebuie să-l promovăm”, e convinsă Maria Toma.

Și Dumitrița Vîrlan, elevă în clasa a XII-a este membră a Consiliului de administrație de trei ani deja. „Este o experiență importantă pentru mine și e o onoare că am fost aleasă să reprezint opinia colegilor mei în această structură. Îmi pare rău că plec, fiind în an terminal, dar mă bucur că las în urma mea lucruri frumoase. Avem urmași buni care vor reuși să facă lucruri și mai frumoase”.

Cu pași mici, Liceul Puhoi devine o instituție în care se face educație de calitate. Așa cum a visat și directoarea lui, Maria Soltan. Iar instrumentele „Școala Mea” au contribuit și contribuie în continuare la îndeplinirea acestui vis. Până în prezent, în școală se organizează audieri publice anuale și se completează chestionare de evaluare de către profesori, părinți și elevi. „Nu regret că am aplicat la proiect pentru că am avut posibilitatea să aflu opinia tuturor prin intermediul instrumentelor proiectului. Acel model de chestionar îl dau și astăzi tuturor părților implicate în viața școlii și mă ghidez în continuare de sugestiile părinților, elevilor și profesorilor. Iar toamna trecută, când am făcut ședința generală cu părinții, a fost organizată exact după modelul audierii. Știți, părinții nu mai au întrebări și îndoieli pentru că ei sunt informați și tot procesul bugetar este transparent”, concluzionează managerul Liceului din Puhoi, Maria Soltan.


Materialul a fost realizat de Mihaela Gherasim în cadrul proiectului „Școala Mea - Responsabilizare socială pentru reforma educației din Republica Moldova”, implementat de către Centrul Analitic Independent Expert-Grup cu susținerea financiară a Băncii Mondiale, programul Parteneriatul Global pentru Responsabilizare Socială.

Tipărește

Accesează aplicațiile de monitorizare

app61
Aplicația de monitorizare a  agendei de reforme prioritare a  Guvernului și Parlamentului
aplicat6
aplicat611ro
app7
Clasamentul performanțelor  Bancare din Republica Moldova
rap eu ro
app8
Impactul dinamicii populației asupra economiei NTA
aplicat81

Implicare

scoala ro

lapunct ro

budget ro

Dvs. folosiți componenta de ADS Blocker.
Noi nu folosim elemente de publicitate, doar prezentăm produsele proprii sau a donatorilor care promovează unele proiecte.
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!

Resetează

Cursor:

Contrast:

Dimensiune Font:

Alb/Negru:

Referințe:

Imagine: