Cursul Academic de Certificare Anticorupție din Moldova

Data publicării: Marți, 17 Noiembrie 2020
Accesări: 843

Donator: Fundația Soros Moldova.

Perioada de implementare: septembrie 2020 - august 2022 (24 de luni). 

Despre proiect: Scopul proiectului este de a crește nivelul de informare și conștientizare precum și a capacităților tinerilor profesioniști și a factorilor de decizie privind fenomenul corupției și măsurile de diminuare a riscurior și consecințelor acestuia în toate sectoarele economiei, prin intermediul unui curs academic certificat, integrat în programul Academiei de Studii Economice din Moldova și deschis pentru tinerii profesioniști din sectorul public, sectorul financiar și membrii consiliilor de administrație a companiilor de stat. Experiența anterioară a arătat că tinerii profesioniști sunt cei mai interesați de obținerea certificării în cadrul acestui curs. Este mai probabil ca anume acești beneficiari să-și poată mobiliza resursele fie instituțional, fie individual, iar impactul pe termen lung asupra guvernării și promovării practicilor anticorupție să fie direcționat anume spre tinerii profesioniști, care în acest stadiu al carierei lor sunt generatori de schimbări.

Scopul proiectului este de a crește nivelul de informare, conștientizare și implicare a I) funcționarilor publici, II) angajaților sectorului financiar, III) membrilor consiliilor de administrare a întreprinderilor de stat, IV) activiști și jurnaliști, privind riscurile corupției și măsurile de diminuare a acestora.

Obiectivele proiectului. Pentru a atinge scopul proiectului, vor fi realizate următoarele două obiective: 

1. Promovarea integrării programului de certificare anticorupție și bună guvernare în programele de studii universitare de certificare;

2. Consolidarea capacităților  a 50 de tineri profesioniști din sectoarele public și privat pentru a recunoaște riscurile corupției și a implementa măsuri anticorupție și integritate.

Impactul proiectului. Proiectul va avea un impact preconizat în trei etape:

I. Informare și fortificare (impact pe termen scurt). Proiectul va crește nivelul de informare a funcționarilor publici, a tinerilor profesioniști din sectorul financiar și a membrilor consiliilor de administrare a întreprinderilor de stat care vor participa la curs. Cursul le va oferi participanților cunoștințe și instrumente pentru lupta împotriva corupției în actuala sau viitoarea profesie. 

II. Acțiune (impact pe termen mediu). După finalizarea cursului, participanții vor avea posibilitatea să întreprindă propriile acțiuni de prevenire și combatere a riscurilor anticorupție (spre exemplu, vor fi capabili să organizeze procese de achiziții în instituțiile sau firmele în care activează, în conformitate cu cerințele anticorupție; vor organiza structuri de guvernanță corporativă în departamentele/instituțiile pe care le vor conduce în concordanță cu principiile anticorupție; vor coordona proiecte de cercetare în domeniul combaterii corupției și a spălării banilor). 

III. Diminuarea corupției (termen lung). Tinerii profesioniști, capabili să acționeze în lupta de combatere a corupției vor contribui la diminuarea în timp a acestui fenomen, elberând Republica Moldova de una dintre cele mai stringente probleme în cale dezvoltării țării. 

 
Tipărește

Accesează aplicațiile de monitorizare

app6
Aplicația de monitorizare a  agendei de reforme prioritare a  Guvernului și Parlamentului
aplicat6
app7
Clasamentul performanțelor  Bancare din Republica Moldova
aplicat71
app8
Impactul dinamicii populației asupra economiei NTA
aplicat8

Implicare

scoala ro

lapunct ro

budget ro

Dvs. folosiți componenta de ADS Blocker.
Noi nu folosim elemente de publicitate, doar prezentăm produsele proprii sau a donatorilor care promovează unele proiecte.
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!

Resetează

Cursor:

Contrast:

Dimensiune Font:

Alb/Negru:

Referințe:

Imagine: