Centrul Analitic Independent „Expert-Grup” vă invită să participați la cea de-a XXI-a ediție a conferinței MEGA „Concluziile anului economic 2019 și prognoze pentru 2020/2021”. Evenimentul va avea loc pe 30 ianuarie 2020, în sala de conferință a Hotelului „Regency” începând cu ora 10:00. Agenda preliminară este anexată.
În cadrul conferinței, Expert-Grup va lansa revista economică MEGA (Moldovan Economic Growth Analysis, în română Analiza Creșterii Economice a Republicii Moldova), care explică tendințele macroeconomice și sectoriale conturate pe parcursul anului 2019 și va oferi prognoza principalilor indicatori economici pentru 2020-2021.
Întrebările-cheie ale acestei ediții sunt:
1. Evaluarea macroeconomică a anului 2019 și implicațiile acesteia asupra proceselor bugetare
2. Perspective macroeconomice pentru 2020: tendințe și provocări-cheie care vor afecta finanțele publice
3. Provocări de finanțare a deficitului bugetar în an electoral
4. Participarea cetățenilor - un instrument esențial pentru asigurarea eficienței cheltuielilor bugetare
La eveniment vor fi prezenți reprezentanții autorităților centrale, misiunilor diplomatice, comunității donatorilor și experții în domeniu, pentru a discuta cele mai importante evoluții și riscuri economice, inclusiv și domeniile prioritare de politici publice pe termen scurt și mediu.
Pentru a vă înregistra la eveniment, vă rugăm să completați formularul de mai jos, până pe data de 28 ianuarie 2020.
Dacă aveți nevoie de clarificări și/sau explicații suplimentare, nu ezitați să ne contactați la adresa This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. , persoana de contact Natalia Chitii, specialist în comunicare.
Înregistrare la eveniment:
Agenda evenimentului Agenda evenimentului (en)
Conferința este organizată în cadrul proiectului „Bugetul Meu”, implementat cu suportul financiar oferit de Uniunea Europeană și Konrad Adenauer Stiftung e.V.