Suportul oferit de stat firmelor din Republica Moldova în perioada crizei pandemice este cel mai mic din regiune

Tipărește
Data publicării: Luni, 22 Februarie 2021
Accesări: 797

Firmele din Republica Moldova au primit cel mai redus suport din partea statului în perioada crizei pandemice, în comparație cu alte țări din regiune precum: România, Polonia, Georgia sau Federația Rusă. 

Potrivit sondajului „COVID-19: Impactul asupra firmelor”, realizat de Banca Mondială, doar 5,9% dintre agenții economici din Republica Moldova au declarat că au primit (sau așteaptă să primească) suport din partea autorităților statului pe timp de coronacriză. Pentru comparație, datele aceluiași sondaj arată că în Polonia circa 79,4% dintre firme au beneficiat de suportul statului în această perioadă de criză, în Georgia, circa 51,4%, iar în România, 48,5%.

Facebook 26

„În Republica Moldova, întreprinderile mici au fost cele mai afectate de criză și tot ele au asimilat și cel mai puțin suport din partea statului. Doar 2% dintre întreprinderile cu până la 20 de angajați au menționat, potrivit sondajului Băncii Mondiale, că au primit ajutor, pe când în cazul întreprinderilor medii și mari această rată a fost de 10-15 la sută”, a menționat Stas Madan, economist superior al Centrului Analitic Independent „Expert-Grup”, autor al capitolului „Firmele” al Publicației MEGA, ediția 22

Circa 22% dintre reprezentanții întreprinderilor chestionate în Republica Moldova au afirmat că nu s-au calificat pentru suport guvernamental, iar 31 la sută dintre agenții economici au spus că nici nu știau despre faptul că statul oferă anumite oportunități de asistență mediului de afaceri, fapt ce denotă și lipsa unei comunicării eficiente dintre autoritățile statului și mediul de afaceri, punctează Stas Madan. Astfel, numărul companiilor care nu au fost eligibile pentru a primi suport depășește de aproape patru ori numărul celor care au primit sau așteaptă să primească asistență din partea statului. 

Notă: Vizionează înregistrarea integrală a Conferinței MEGA, ediția 22

„Anul 2021 se va înscrie în continuare în logica unei stări excepționale în care statele vor trebui să intervină activ pentru a susține populația și firmele, făcând în același timp derogări de la regulile bugetar-fiscale. Chiar și reprezentanții Fondului Monetar Internațional (FMI), care mereu pun în prim-plan prudența, au menționat repetat în ultimul raport privind perspectivele economiei globale că acțiunile de politici ar trebui să asigure un sprijin eficient până când recuperarea în curs de desfășurare este una fermă, cu accent pe promovarea imperativelor cheie de creștere a potențialului de producție, asigurarea unei creșteri participative care să aducă beneficii tuturor și accelerarea tranziției către o dependență mai redusă de carbon”, notează Stas Madan.

Menționăm că, autorii Publicației MEGA, ediția 22, prognozează în anul 2021 o creștere economică de circa +5,4%

Descarcă publicația  Descarcă prezentarea Download the publication

MEGA (Moldovan Economic Growth Analysis – Analiza Creșterii Economice a Republicii Moldova) este un produs al Centrului Analitic Indepedent „Expert-Grup”, realizat bianual. Ediția a 22-a a Publicației MEGA (Trimestrul I, 2021) a fost elaborată în cadrul proiectului „Informează, Abilitează, Acționează! Societatea Civilă pentru o mai bună guvernanță în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer și implementat de Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, în calitate de lider de consorțiu, Institutul de Politici și Reforme Europene  (IPRE) și Centru de Studii Est Europene (EESC) din Vilnius, Lituania.

Tipărește

Accesează aplicațiile de monitorizare

app6
Aplicația de monitorizare a  agendei de reforme prioritare a  Guvernului și Parlamentului
aplicat6
app7
Clasamentul performanțelor  Bancare din Republica Moldova
aplicat71
app8
Impactul dinamicii populației asupra economiei NTA
aplicat8

Implicare

scoala ro

lapunct ro

budget ro

Dvs. folosiți componenta de ADS Blocker.
Noi nu folosim elemente de publicitate, doar prezentăm produsele proprii sau a donatorilor care promovează unele proiecte.
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!

Resetează

Cursor:

Contrast:

Dimensiune Font:

Alb/Negru:

Referințe:

Imagine: