Pandemia COVID-19 lovește și în companiile de stat. Multe din acestea sunt expuse unor riscuri suplimentare de scădere a veniturilor și creștere a îndatorării

Tipărește
Data publicării: Vineri, 11 Decembrie 2020
Accesări: 1627

Criza pandemică a afectat dur nu doar mediul de afaceri privat, dar și companiile de stat. O bună parte din acestea menționează că anumite riscuri se vor amplifica, în special în ceea ce privește realizarea veniturilor prognozate, dar și onorarea angajamentelor față de stat și creditori. Rezultatele unui sondaj în rândul companiilor de stat se regăsesc în studiul „Criza COVID-19: Companiile de stat, între incertitudine și oportunități”, realizat de Dumitru Pîntea și Vadim Gumene, economiști în cadrul Centrului Analitic Independent „Expert-Grup”, cu suportul financiar al Fundației Soros Moldova.

 

Pe lângă scăderea veniturilor, criza provocată de virusul COVID-19 a afectat companiile de stat și pe alte dimensiuni. Astfel, acestea menționează că din martie și până în prezent întâmpină dificultăți legate de perturbarea lanțurilor de aprovizionare, scăderea productivității muncii și apariția unor cheltuieli suplimentare. Aceste provocări se transpun în mare parte în amânarea oricăror planuri de dezvoltare, prioritate fiind acordată asigurării stabilității financiare și menținerii locurilor de muncă. 

Totuși, unele companii de stat nu au fost afectate de coronacriză: „Exemplu ar fi acele companii de stat care beneficiază de implementarea unor programe de stat cum ar fi programul „Drumuri bune”, care totuși a avut suficiente alocații ca să mențină același nivel de afaceri pentru companiile de sector”, spune Dumitru Pîntea, director de program, „Expert-Grup”.

În același timp, o bună parte din companiile de stat nu au fost pregătite pentru a face față unei eventuale crize economice. 

„Aproape jumătate din reprezentanții companiilor de stat chestionați în cadrul studiului ne-au spus că acestea nu au fost pregătite pentru o eventuală criză. Acestea nu dispun de planuri anti-criză, rezerve de lichidități sau instrumente de guvernanță internă care să gestioneze situația în mod rapid și eficient. Mai mult ca atât, intervenția consiliilor de administrație a fost mai mult formală sau deloc, chiar și în aceste momente dificile”, a explicat Dumitru Pîntea. 

În condițiile actuale, este necesară elaborarea neîntârziată a unei strategii de acordare din partea Guvernului a suportului către sectorul companiilor de stat.

Responsabilii de politici ar trebui să evalueze punctele forte și slabe ale diferitor instrumente care pot fi disponibile pentru a oferi acest sprijin companiilor de stat. Tipurile de măsuri care pot fi implementate în mod corespunzător variază în funcție de sănătatea financiară inițială a companiilor de stat. Unele măsuri pot fi implementate mai rapid, cum ar fi consolidarea fluxului de numerar, iar altele pot dura mai mult în timp, cum ar fi atragerea investitorilor primari”, susține Vadim Gumene, director de program, „Expert-Grup”.

În Republica Moldova există circa 272 de companii de stat. Acestea angajează șase la sută din numărul total al salariaților din Republica Moldova și au o valoare totală a cifrei de afacere de peste 23,7 miliarde de lei.  

Infografic Criza COVID 19 Companiile de stat între incertitudine și oportunități 1

Infografic Criza COVID 19 Companiile de stat între incertitudine și oportunități 2

Descarcă studiul integral

Descarcă prezentare

Tipărește

Accesează aplicațiile de monitorizare

app61
Aplicația de monitorizare a  agendei de reforme prioritare a  Guvernului și Parlamentului
aplicat6
aplicat611ro
app7
Clasamentul performanțelor  Bancare din Republica Moldova
rap eu ro
app8
Impactul dinamicii populației asupra economiei NTA
aplicat81

Implicare

scoala ro

lapunct ro

budget ro

Dvs. folosiți componenta de ADS Blocker.
Noi nu folosim elemente de publicitate, doar prezentăm produsele proprii sau a donatorilor care promovează unele proiecte.
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!

Resetează

Cursor:

Contrast:

Dimensiune Font:

Alb/Negru:

Referințe:

Imagine: