Criza COVID-19 implică atât riscuri, cât și oportunități pentru restructurarea economiei naționale. Măsurile anti-criză au fost discutate în cadrul unei videoconferințe organizate de către Expert-Grup

Tipărește
Data publicării: Vineri, 10 Aprilie 2020
Accesări: 4625

Pe lângă amenințările la adresa sănătății populației, criza COVID-19 aduce noi provocări la nivel macroeconomic. Situația actuală dificilă are implicații economice și sociale pronunțate pentru Republica Moldova, motiv pentru care economiștii Centrului Analitic Independent „Expert-Grup” au venit cu un document de politici în care au trasat principalele direcții de acțiune în vederea redresării economice după finalizarea carantinei și a măsurilor impuse de starea de urgență. Viziunea organizației a fost prezentată în cadrul unei videoconferințe difuzate pe platforma Privesc.Eu, cu participarea reprezentanților autorităților publice centrale, partenerilor sociali și a experților.

Dumitru Pîntea, economist la Expert-Grup și coautor al publicației este de părerea că economia țării va avea de suferit nu doar din cauza factorilor interni, dar și urmare a perturbării activității economice la nivel regional și mondial. Șocul extern se va resimți pe dimensiunea exporturilor, prin reducerea cererii din partea principalilor parteneri comerciali - România, Germania, Italia, Turcia și Rusia. Alte două canale de transmisie vor fi remiterile, care ar putea scădea odată cu reîntoarcerea emigranților din mai multe țări europene, și investițiile străine directe, prioritatea cărora va fi revizuită în corespundere cu noile realități economice. Economistul mai adaugă că economia națională va fi afectată în cel puțin două runde, în perioada crizei COVID-19 și după finalizarea acesteia. De aceea, intervenția imediată a autorităților este foarte importantă pentru a limita impactul și nivelul de intervenție în cea de-a doua rundă.

Sergiu Gaibu, director de program la Expert-Grup a prezentat programul de redresare economică propus de organizație și principalele măsuri care ar putea diminua magnitudinea celor două crize în prima faza, menținerea pe respirație artificială a economiei și un pachet minim de venituri care le-ar oferi cetățenilor posibilitatea să își plătească facturile și cheltuielile primare, cum ar fi compensații salariale și indemnizații de șomaj. Pe dimensiunea mediului de afaceri, elementul cheie este asigurarea unui nivel confortabil de lichiditate în sistemul financiar, amânarea unor plați fiscale și valorificarea resurselor financiare disponibile”. Pentru runda post-criză, expertul adaugă că „este necesară asigurarea suportului pentru deschiderea de noi afaceri și stimularea micului business prin folosirea instrumentarului deja existent și, anume, programe ale ODIMM cum ar fi  PARE 1+1, femeia în afaceri sau alte programe noi”.

„În linii mari, pozițiile Guvernului sunt similare. Propunerile sunt perfect valabile când vorbim despre o criză epidemiologică pe termen scurt. Dacă criza va ține o lună și jumătate sau două, probabil astea vor fi măsurile Guvernului. Dar dacă va fi o revenire mai lentă, atunci probabil măsurile de lichiditate nu vor fi eficiente, nu vom putea acoperi toate pierderile prin credite și atunci, pur şi simplu, unele afaceri vor dispărea pentru a face loc unor afaceri mai robuste, mai sănătoase. Dar sunt scenarii şi mai sumbre, care probabil vor fi pentru anumite ramuri, care vor avea o scădere bruscă. Mai pot fi şi unele ramuri care vor intra în blocaje foarte serioase. De exemplu, companiile aeriene vor avea probleme destul de mari. Anume din cauza aceasta măsurile cele mai importante din partea Guvernului vor veni mai aproape de sfârșitul crizei, când vom înțelege care sunt cele mai eficiente”, susține consilierul prim-ministrului în domeniul economiei și infrastructurii, Oleg Tofilat.

Oleg Tofilat mai adaugă că viziunea premierului este să vadă în criză o oportunitate și din punct de vedere al oportunităților „avem și mai multe motive să mergem pe făgașul investițiilor în infrastructură, din motiv că infrastructura țării este subdezvoltată, iar impactul cheltuielilor publice în infrastructură va fi foarte înalt”.

Rectificarea bugetară din acest an este inevitabilă, susține Dorel Noroc, secretar de stat la Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova. „Foarte curând va avea loc o rectificare bugetară care va prevede o serie de acțiuni, care se regăsesc și în analiza Expert-Grup: raționalizarea cheltuielilor, identificarea resurselor financiare suplimentare, în primul rând sub forma creditelor acordate de către partenerii externi”. Oficialul a mai adăugat că în această perioadă are loc și o majorare a cheltuielilor bugetare orientate spre domeniul social, activități pentru susținerea întreprinzătorilor și asigurarea funcționării sistemului medical.

Iuliana Drăgălin, secretar de stat la Ministerul Economiei și Infrastructurii al Republicii Moldova reiterează importanța unui plan etapizat de măsuri pe termen scurt și termen mediu, după finalizarea primului val al crizei, dar și despre necesitatea de a actualiza acest plan în funcție de situația de pe piață. Iuliana Drăgălin mai adaugă că în această perioadă o prioritate pentru instituția pe care o reprezintă este asigurarea agenților economici cu lichidități și asigurarea circulației banilor, a consumului și a continuității afacerilor.

Vladislav Caminschi, directorul executiv al Confederației Naționale a Patronatului a discutat despre o schimbare de perspectivă care s-a atestat în rândul întreprinderilor și a membrilor confederației - de la una reactivă, la una proactivă în această perioadă de criză. O problemă adusă în discuție Vladislav Caminschi face referire la necesitatea unei comunicări directe a membrilor organizației cu cei care elaborează modificări și propuneri pentru mediul de afaceri, nu doar la momentul gândirii, ci și al adoptării, pentru a evita orice neclarități.

„Dacă micul business, producătorii autohtoni, nu vor fi susţinuţi activ pentru a evita falimentul şi o disponibilizare masivă a lucrătorilor, situaţia în domeniul ocupării forţei de muncă şi în domeniul şomajului se poate schimba drastic. Numărul de şomeri se poate dubla sau chiar tripla, în condiţiile în care în ţară revin şi cetăţenii care au fost plecaţi în străinătate. Însă aici poate exista şi o oportunitate, pentru că anul trecut numărul locurilor de muncă vacante era mai mare decât numărul şomerilor aflaţi la evidenţă”. De această părere este Sergiu Sainciuc, vicepreşedinte al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova.

Vicepreşedintele CNSM a menţionat că o parte din măsurile adoptate de autorităţi vor fi valabile doar pentru perioada stării de urgenţă, cum ar fi de exemplu ajutorul de şomaj. În opinia sa, aceasta reprezintă o măsură de susţinere foarte importantă pentru persoanele apte de muncă, inclusiv cele care revin de peste hotare. „Este necesar ca susţinerea financiară directă a populaţiei şi a firmelor, în particular, a întreprinderilor mici şi mijlocii, să fie realizată şi după scoaterea stării excepţionale”, susţine Sergiu Sainciuc. 

Dumitru Vicol, strategist la o bancă americană din Londra a făcut o incursiune în felul în care gestionează țările din lume această criză, menționând că pentru contextul Republicii Moldova, este mai importantă revenirea din criză, prin redirecționarea majorității resurselor pentru relansarea activității economice după criza COVID-19.

Înregistrarea video a evenimentului și documentul de politici pot fi accesate mai jos.

Descarcă prezentarea Descarcă documentul de politici


 logo SorosEveniment organizat cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova

Tipărește

Accesează aplicațiile de monitorizare

app61
Aplicația de monitorizare a  agendei de reforme prioritare a  Guvernului și Parlamentului
aplicat6
aplicat611ro
app7
Clasamentul performanțelor  Bancare din Republica Moldova
rap eu ro
app8
Impactul dinamicii populației asupra economiei NTA
aplicat81

Implicare

scoala ro

lapunct ro

budget ro

Dvs. folosiți componenta de ADS Blocker.
Noi nu folosim elemente de publicitate, doar prezentăm produsele proprii sau a donatorilor care promovează unele proiecte.
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!

Resetează

Cursor:

Contrast:

Dimensiune Font:

Alb/Negru:

Referințe:

Imagine: