Expert-Grup prezintă o evaluare a impactului Acordului de Asociere și a ZLSAC asupra Republicii Moldova în cadrul unei conferințe internaționale la Bruxelles

Tipărește
sursa foto: ceps.eu sursa foto: ceps.eu
Data publicării: Joi, 04 Octombrie 2018
Accesări: 286

Astăzi, 4 octombrie, directorul executiv al Centrului Analitic Independent „Expert-Grup” Adrian Lupușor și directorul de program Denis Cenușă participă la conferința internațională de lansare a patru volume de cărți pe subiectul Acordurilor de Asociere dintre Moldova, Ucraina, Georgia și Uniunea Europeană, pentru a prezenta evaluarea impactului Acordului de Asociere și instituirii ZLSAC asupra Republicii Moldova.

Evenimentul organizat de Centrul de Studii Politice Europene (CEPS) din Bruxelles va reuni la aceeași masă de discuții lideri și decidenți politici, experți locali și străini, reprezentanți ai organizațiilor societății civile și mediului academic pentru a trece în revistă principalele oportunități și provocări, cu care se confruntă cele 3 țări în parcursul său spre un „model european" de dezvoltare.

Michael Emerson, cercetător senior CEPS și gazda acestui eveniment susține că „Trei dintre cele patru manuale lansate astăzi reprezintă cele mai complete și independente evaluări ale Acordurilor de Asociere și a Zonelor de Liber Schimb între Uniunea Europeană și Georgia, Moldova și Ucraina, existente până în acest moment. Spre deosebire de edițiile lansate în 2016, aceste ediții revizuite încearcă să evalueze și progresele înregistrare în procesele de integrare. Cea de-a patra carte lansată este intitulată „Lupta pentru o bună guvernare în Europa de Est" și vine să completeze trilogia cu o analiză aprofundată a provocărilor cu care se confruntă cele trei țări în încercarea de a crea sisteme democratice solide, bazate pe statul de drept, limitarea corupției și a implicării oligarhilor”, conchide expertul.

„Evenimentul de lansare de la Bruxelles va continua și cu un eveniment la Chișinău” susține Denis Cenușă, director de program în cadrul „Expert-Grup” și coautor al publicației. „Reieșind din exploatarea abuzivă a temerilor geopolitice, observată în contextul actual, subiectul integrării europene și sustenabilitatea acestuia capătă o importanță sporită. Din acest considerent, Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană necesită o comunicare cât mai accesibilă și inovatoare către public. Sperăm ca aceaste versiuni actualizate să ofere un suport analitic valoros decidenților politici, mediului academic și de afaceri, dar și organizațiilor neguvernamentale”, mai susține expertul.

Mai multe detalii privind evenimentul de lansare de la Chișinău vor fi disponibile în curând pe site-ul expert-grup.org

Urmărește conferința în regim live.

 

The Struggle for Good Governance in Eastern Europe

Deepening EU-Moldovan Relations: What, why and how? Second editionDeepening EU–Georgian Relations: What, why and how? Second edition  Deepening EU-Ukrainian Relations: What, why and how? Second edition


Evenimentul de la Bruxelles a fost organizat în cadrul proiectului „Înțelegerea Acordurilor de Asociere și a Zonelor de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (ZLSAC) dintre UE și Ucraina, Moldova și Georgia”, sprijinit financiar de Agenția Suedeză pentru Cooperare Internațională și Dezvoltare (Sida). Proiectul este coordonat de Centrul pentru Studii Politice Europene (CEPS) și realizat în parteneriat cu Institutul de Prognoză Economică și Consultanță Politică (IER) din Kiev, Centrul de consultanță Reformatics din Tbilisi și Centrul Analitic Independent Expert-Grup din Chișinău.

 

Tipărește

Accesează aplicațiile de monitorizare

Aplicația de monitorizare a  agendei de reforme prioritare a  Guvernului și Parlamentului

Clasamentul performanțelor  Bancare din Republica Moldova

Impactul dinamicii populației asupra economiei NTA

aplicat4

Implicare

scoala ro

lapunct ro

budget ro