Reformele accelerează, impactul întârzie: problemele actuale nu mai pot fi abordate doar din perspectiva sectorului bancar

Tipărește
Masa rotundă „Monitorul financiar #7: Analiza principalelor reforme din sectorul financiar în perioada octombrie 2017 – iulie 2018” Masa rotundă „Monitorul financiar #7: Analiza principalelor reforme din sectorul financiar în perioada octombrie 2017 – iulie 2018”
Data publicării: Miercuri, 25 Iulie 2018
Accesări: 2714

După mai bine de trei ani de la criza bancară, sistemul financiar al Republicii Moldova continuă să fie supus unui amplu proces de reformă care înregistrează o extindere nu doar la nivel de bănci, dar și către alte instituții nebancare - se arată în cea de-a șaptea ediție a Monitorului financiar – publicație lansată astăzi, de către Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”. Impulsionate de presiunea angajamentelor din cadrul Memorandumului cu Fondul Monetar Internațional și Acordului de Asociere cu UE, reformele de până acum au asigurat redresarea situației din bănci, însă principala constrângere rămâne capacitatea acestora de a se adapta la noile cerințe, în special în ceea ce privește activitate de creditare.

Autorul publicației, Dumitru Pîntea, susține că „Deși ambițios, și extrem de necesar, procesul de implementare a standardelor Basel III prezintă o provocare atât pentru băncile comerciale și clienții acestora, cât și pentru regulator. Pentru bănci și agenții economici în căutare de finanțare regulile devin mult mai stricte, cu implicații semnificative asupra modelului de afaceri și chiar a profitabilității. Pentru regulator, anvergura procesului dat relevă importanța consolidării capacităților operaționale, tehnice și umane în vederea implementării eficiente a noii legislații bancare”.

Pe lângă acțiunile de reformă, exercițiul de monitorizare pentru perioada octombrie 2017 – iulie 2018 s-a axat și asupra tendințelor înregistrate în procesul de intermediere financiară. Pe fundalul unor standarde de creditare mai dure, funcția de intermediere a băncilor rămâne în stagnare lăsând spațiu pentru concurenții din sectorul financiar nebancar. În aceste condiții, pe lângă tendința de migrare a cererii de credite către alte sectoare mai puțin reglementate și în contextul unor practici de creditare puțin transparente și pe alocuri chiar abuzive, se înregistrează un nivel redus de protecție a consumatorilor persoane fizice. Fără intervenții, această situație ar putea determina deteriorarea capacității de rambursare a împrumuturilor de consum și o creștere a activelor neperformante ale instituțiilor financiare.  

Nu în ultimul rând, o restanță importantă care diminuează oarecum din impactul reformelor, ține de lipsa rezultatelor tangibile în procesul de investigare a fraudelor bancare „Dincolo de mediatizarea planului de investigare, recuperarea efectivă a banilor sustrași nu înregistrează progrese semnificative, fiind consemnată deja o prima tranșă de răscumpărare a VMS emise de către Ministerul Finanțelor, inclusiv cu bani publici”, conchide economistul Dumitru Pîntea. „În acest sens, pentru accelerarea procesului de investigare și pentru a spori credibilitatea acțiunilor întreprinse este important ca BNM, în calitate de sursă primară de informații și relații cu regulatori din jurisdicții în care au fost transferați banii, să devină parte activă în acest proces”.

Contacte pentru mass-media: Natalia Chitii, specialist în comunicare, This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. .

Descarcă publicația   Descarcă publicația (EN)

 Înregistrarea video a evenimentului și o galerie de poze, pot fi accesate mai jos.

 

 

Tipărește

Accesează aplicațiile de monitorizare

app61
Aplicația de monitorizare a  agendei de reforme prioritare a  Guvernului și Parlamentului
aplicat6
aplicat611ro
app7
Clasamentul performanțelor  Bancare din Republica Moldova
rap eu ro
app8
Impactul dinamicii populației asupra economiei NTA
aplicat81

Implicare

scoala ro

lapunct ro

budget ro

Dvs. folosiți componenta de ADS Blocker.
Noi nu folosim elemente de publicitate, doar prezentăm produsele proprii sau a donatorilor care promovează unele proiecte.
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!

Resetează

Cursor:

Contrast:

Dimensiune Font:

Alb/Negru:

Referințe:

Imagine: