Alte 20 de instituții de învățământ general din țară vor beneficia de asistență în cadrul proiectului „Școala Mea”

Tipărește
Semnarea Memorandumurilor de cooperare „Școala Mea”, 5 martie 2018 Semnarea Memorandumurilor de cooperare „Școala Mea”, 5 martie 2018
Data publicării: Luni, 05 Martie 2018
Accesări: 1478

Inițiativa „Școala Mea” continuă să implementeze cu succes instrumentele de responsabilizare socială și în anul 2018. Directorii instituțiilor de învățământ din țară înregistrate în proiect în anul 2018, alături de autoritățile raionale și locale, au semnat astăzi Memorandumuri multilaterale de cooperare pentru a oficia înregistrarea celor 20 de instituții de învățământ în proiect. La eveniment a participat și Ministerul Educației, Culturii și Cercetării în persoana secretarului de stat, doamna Angela Cutasevici.

Cele 20 de școli semnatare ale Memorandumurilor de cooperare vor beneficia în cadrul proiectului de asistență în implementarea instrumentelor de responsabilizare socială și de posibilitatea de a avea un dialog bazat pe dovezi și argumente în ceea ce privește bugetul gestionat de instituție, calitatea serviciilor, prioritățile de dezvoltare ale școlii cu toți actorii implicați în procesul educațional la nivel local.

La debutul evenimentului, secretarul de stat Angela Cutasevici a mulțumit partenerilor pentru implicare și dedicare, subliniind contribuția substanțială atât a autorităților locale și raionale, cât și a experților la transparentizarea gestionării bugetelor școlilor selectate și la îmbunătățirea calității serviciilor educaționale pe care acestea le oferă. „Proiectul „Școala mea” este unul benefic și necesar nu doar pentru autorități și instituțiile de învățământ, ci mai ales pentru comunitate. Se știe că elevul care astăzi este informat despre activitatea școlii, mâine va fi un cetățean activ al societății. Prin urmare, noi susținem implementarea acestui proiect, având certitudinea că astfel vom avea o educație de calitate”, a declarat oficialul.

Lista școlilor selectate (din 13 raioane, inclusiv cinci raioane noi în proiect: Cimișlia, Ștefan Vodă, Taraclia, Ocnița și Rezina) a fost consultată cu reprezentanți ai Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Inspectoratului Școlar Național, membrii Consiliului Consultativ și partenerii regionali ai proiectului. În anul curent, școlile vor beneficia de suport în elaborarea analizei bugetului instituției, organizarea audierilor publice ale acestuia și completarea fișelor de implicare privind satisfacția elevilor, părinților și a profesorilor vizavi de procesul educațional. Astfel, alte 20 de instituții de învățământ, cu un număr total de 6.712 de elevi, vor primi asistența necesară în inițierea procesului de responsabilizare socială în comunitățile lor, pentru a îmbunătăți serviciile educaționale pe care le oferă.

Directorul Gimnaziului Chirileni din Chirileni, Ungheni, Ion Oboroc, afirmă „Beneficiind de acest proiect ne exprimăm dorința de a obține o colaborare și un dialog fructuos cu toți actorii educaționali din teritoriu: APL, Consiliul Părintesc, Consiliul elevilor, în scopul eficientizării transparenței în luarea deciziilor ce țin de activitatea gimnaziului, de a-i implica și responsabiliza în rezolvarea problemelor gimnaziului”. (Aplicație, Școala Mea, 2017)

Reamintim că Centrul Analitic Independent Expert-Grup implementează proiectul „Școala Mea - responsabilizare socială pentru reforma educației din Republica Moldova”, începând cu anul 2014, cu suportul financiar oferit de Parteneriatul Global pentru Responsabilizare Socială al Băncii Mondiale și suportul informațional al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova. 

Live-ul evenimentului de semnare și o galerie de poze pot fi accesate mai jos.

Tipărește

Accesează aplicațiile de monitorizare

Aplicația de monitorizare a  agendei de reforme prioritare a  Guvernului și Parlamentului

Clasamentul performanțelor  Bancare din Republica Moldova

Impactul dinamicii populației asupra economiei NTA

aplicat4

Implicare

scoala ro

lapunct ro

budget ro