Ambiții mari, capacități reduse: rezultatele monitorizării intermediare a implementării foii de parcurs a reformelor prioritare a Guvernului și Parlamentului

Tipărește
sursa foto: Grigore Stegărescu sursa foto: Grigore Stegărescu
Data publicării: Vineri, 01 Decembrie 2017
Accesări: 400

Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, Asociația pentru Democrație Participativă „ADEPT” și Centrul de Resurse Juridice din Moldova, cu suportul USAID, au inițiat procesul de monitorizare a implementării foii de parcurs a reformelor prioritare a Guvernului și Parlamentului. Raportul intermediar de monitorizare include perioada din momentul semnării documentului pe 5 iulie 2017, până pe 22 noiembrie 2017. Conform autorilor, documentul a fost elaborat pentru a sincroniza eforturile ambelor instituții în vederea implementării unui șir de angajamente urgente prevăzute de Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, dar și a dinamiza anumite reforme în vederea fortificării relațiilor cu Fondul Monetar Internațional și alți parteneri de dezvoltare. 

În esență, Foaia de parcurs vine să consolideze încrederea partenerilor de dezvoltare și a cetățenilor țării în guvernare prin intermediul promovării unui șir de politici prioritare în două domenii de bază: (i) dezvoltarea bunei guvernări şi a statului de drept, cu accent pe reforma administrației publice, justiția și combaterea corupţiei; și drepturile și libertățile fundamentale; și (ii) dezvoltarea economică şi asigurarea unei economii de piaţă funcţionale, cu accent pe guvernanța sectorului financiar-bancar; climatul investițional și mediul de afaceri; agricultura și siguranța alimentelor; educația, cultura, știința; și programele sociale.

Deși autoritățile au început în mod plenar implementarea Foii de parcurs privind agenda de reforme prioritare, procesul are loc cu multiple întârzieri și prezintă numeroase rezerve de conținut și procedură. Din cele 51 acțiuni stabilite în Foaia de parcurs, 26 au fost planificate pentru perioada (iulie – noiembrie), din care doar 11 au fost realizate, celelalte fiind în proces de realizare. Din cele 11 acțiuni realizate, 4 au fost apreciate drept „realizate cu rezerve”, cauzele variind de la nerespectarea întocmai a procesului de transparență decizională până la aspecte de conținut care necesită îmbunătățiri substanțiale. Motivele principale ale încălcării termenelor-limită țin de stabilirea unor ținte calendaristice prea ambițioase, precum și reforma administrației publice care a afectat temporar ritmul reformelor în general și a implementării măsurilor stabilite în Foaia de parcurs în particular.

Obiectivul cu cel mai înalt nivel de implementare în proporție de 50% ține de îmbunătățirea climatului investițional și a mediului de afaceri. Urmat sectorul financiar-bancar pe de o parte, și educație, cultură, știință pe de altă parte, care sunt implementate în proporție de 25% fiecare.

Făcând referință la acțiunile specifice din fiecare categorie pot fi remarcate următoarele rezultate: 

• în domeniul reformei administrației publice din cele 6 acțiuni monitorizate, 2 acțiuni au fost realizată cu rezerve, 3 acțiuni sunt în curs negativ de realizare și 1 acțiune este în curs pozitiv de  realizare. 

• În domeniul justiției și combaterea corupției au fost monitorizate 10 acțiuni, dintre care 8 sunt în curs pozitiv de realizare și 2 sunt în curs negative de realizare. 

• În domeniul drepturilor și libertaților fundamentale din cele 9 acțiuni monitorizate, 5 sunt în curs pozitiv de realizare, 3 sunt în curs negativ de realizare și 1 acțiune este realizată fără rezerve. 

• În domeniul guvernanței în sectorul financiar-bancar din cele 8 acțiuni monitorizate, 2 au fost realizate fără rezerve, 5 sunt în curs pozitiv de realizare și 1 în curs negativ de realizare. 

• În domeniul îmbunătățirii climatului investițional și a mediului de afaceri, din cele 10 acțiuni monitorizate pe marginea, 4 au fost realizate fără rezerve, 1 realizate cu rezerve, 1 în curs negativ de realizare, 3 în curs pozitiv de realizare și 1 nu este inițiată. 

• În domeniul sectorului agricol și siguranței alimentare din cele două acțiuni monitorizate, ambele sunt în curs pozitiv de realizare. 

• În domeniul educației, culturii, științei, din cele 4 acțiuni monitorizate, 1 a fost realizată cu rezerve și 3 sunt în curs pozitiv de realizare. 

• În domeniul programelor sociale, din cele două acțiuni monitorizate, una este în curs pozitiv de realizare, iar alta este în curs negativ.

 Publicația (ro) Publicația (ru)  Publicația (en) 

Vezi Aplicația Interactivă (ro) Vezi Aplicația Interactivă (en) 

Vezi Aplicația Interactivă (ru)   

Tipărește

Implicare

 


 

baner-scoala-mea-expert-grup

 



UE-Moldova