În pofida anumitor progrese în reformarea sectorului bancar, vulnerabilitățile majore care au cauzat criza bancară încă persistă

Tipărește
Sursa foto: IPN Sursa foto: IPN
Data publicării: Joi, 04 Mai 2017
Accesări: 3605

În contextul angajamentului asumat de către Expert-Grup privind monitorizarea acțiunilor autorităților în direcția stabilizării și reformării sectorului bancar, organizația vine, în cadrul unei conferințe de presă, cu o apreciere a implementării recomandărilor formulate în cadrul celor 7 direcții de reformă pentru consolidarea sectorului bancar. Rezultatele monitorizării indică asupra unui progres moderat în implementarea celor 35 de recomandări formulate de către Expert-Grup, astfel din totalul recomandărilor 9 acțiuni au fost realizate, 15 – realizate parțial sau sunt în curs de realizare și 11 – nerealizate.

Principalele evoluții pozitive au fost înregistrate în domeniile ce țin de consolidarea independenței BNM, responsabilizarea managerilor bancari, capacitatea băncilor de a absorbi pierderi și îmbunătățiri ale guvernanței corporative. Recomandările ce rămân a fi actuale și în prezent țin de aspectele expunerilor față de companiile off-shore, starea acționariatului în unele bănci și întărirea capacităților de supraveghere.

Eugen Ghilețchi, economist în cadrul Centrului Analitic Independent și autorul Monitorului Financiar consideră că una dintre evoluțiile importante în perioada monitorizată ține de pregătirea sectorului pentru asumarea cerințelor Basel III privind principalii indicatori prudențiali. Cu toate acestea, deși trecerea la standardele Basel III are ca scop îmbunătățirea cadrului de activitate și a celui de supraveghere al sectorului bancar, din cauza numeroaselor carențe, sectorul rămâne expus mai multor riscuri. Principalele carențe țin de reglementarea slabă a condițiilor de emitere de către BNM a creditelor sub garanția Guvernului pentru băncile aflate în dificultate, posibilitatea de demitere a membrilor organelor de conducere a BNM cu majoritate simplă de deputați, întârzierea reformării Comitetului Național de Stabilitate Financiară, posibilitatea de a face parte din consiliile de administrare a multiplelor bănci, expunerea sectorului bancar la relațiile cu „companiile off-shore” și nu în ultimul rând – cadrul slab de reglementare vis-a-vis de garantarea depozitelor din sistemul bancar.

În cadrul aceleiași conferințe de presă organizația a mai prezentat și cea de-a III-a ediție a Ratingului transparenței acționarilor băncilor comerciale autohtone.

Dumitru Pintea, economist în cadrul Centrului Analitic Independent afirmă că în comparație cu ediția precedentă a ratingului (iulie 2016) singura modificare în clasament este atribuită B.C. Moldindconbank care înregistrează urcarea în clasament cu o poziție, în timp ce celelalte bănci continuă să-și mențină poziția anterioară. Modificarea dată a fost posibilă urmare a măsurilor întreprinse de Banca Națională a Moldovei (BNM) asupra unor acționari care cumulativ dețin o cotă semnificativă în capitalul B.C. Moldindconbank. În urma acestor evenimente, constatăm că situația privind transparența acționarilor se consolidează, anumite lacune și deficiențe continuând a fi prezentate doar de anumiți acționari în mod individual, și nu la nivel agregat de bănci. În vederea sporirii transparenței acționariatelor bancare, recomandăm băncilor să publice informația cu privire la beneficiarii finali reali (efectivi) ai acțiunilor, și să prezinte informații suplimentare despre aceștia, cum ar fi CV-ul, date privind specificul activității acestora și/sau modul de implicare în activitatea băncii.

Proiectul de lege cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor este o reglementare cu impact major și este adus în discuție de către Sergiu Gaibu în cadrul conferinței de presă. Expertul consideră că proiectul de lege necesită o evaluare de risc multilaterală, cu implicarea experților din societatea civilă și din mediul profesional de afaceri, în vederea calibrării măsurilor stabilite prin proiectul de lege, riscurilor asociate încălcărilor și pachetului de sancțiuni aplicate. Este critic de revizuit mecanismul de guvernanță al Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor pentru asigurarea unei administrări coerente a acțiunilor întreprinse pentru atingerea obiectivelor legii.

Citește publicația 


Tipărește

Accesează aplicațiile de monitorizare

app61
Aplicația de monitorizare a  agendei de reforme prioritare a  Guvernului și Parlamentului
aplicat6
aplicat611ro
app7
Clasamentul performanțelor  Bancare din Republica Moldova
rap eu ro
app8
Impactul dinamicii populației asupra economiei NTA
aplicat81

Implicare

scoala ro

lapunct ro

budget ro

Dvs. folosiți componenta de ADS Blocker.
Noi nu folosim elemente de publicitate, doar prezentăm produsele proprii sau a donatorilor care promovează unele proiecte.
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!

Resetează

Cursor:

Contrast:

Dimensiune Font:

Alb/Negru:

Referințe:

Imagine: