Realitatea Economică Transnistreană, trimestrul II 2014 (#3)

Print
Publishing date: Monday, 18 August 2014
Views: 38963

Economiile din dreapta și stânga Nistrului continuă să se distanțeze reciproc, fapt ce va complica implementarea prevederilor Acordului de Asociere cu UE pe teritoriul regiunii transnistrene.Conform ultimelor date disponibile, pe parcursul trimestrului 2 al anului curent, indicele de convergență, calculat trimestrial de EXPERT-GRUP, a constituit 93,5% și a scăzut cu 0,6 p.p. față de valoarea înregistrată în T1:14. Publicația identifică cauzele creșterii acestor disparități și principalele provocări economice din viitorul apropiat pentru regiunea transnistreană. 

Realitatea Economică Transnistreană este o publicație trimestrială ce identifică cele mai importante evoluții economice și politice din raioanele de est ale Republicii Moldova. Cititorii săi sunt decidenții de politici, directorii executivi ai companiilor locale, străine și ai băncilor comerciale, reprezentanţii instituţiilor internaţionale, ambasadelor și partidelor politice, jurnaliștii economici, care activează pe ambele maluri ale Nistrului.

Print

Access the monitoring application

apl1 en
aplicat6en
apl2 en
aplicat71en
apl3 en
aplicat8en

Projects

scoala en

lapunct en

budget en