Ce prevede recenta inițiativă a BNM în domeniul soluționării crizelor bancare?

Publishing date: Tuesday, 09 August 2016
Authors:
Views: 12378

Acest comentariu este un extras din Monitorul Finciar #2, publicat la 4 august 2016.

Analiza elaborării Legii privind redresarea și rezoluția băncilor

Prevederi generale

În prezent, la nivelul cadrului legislativ național, dispoziții referitoare la măsurile ce pot fi dispuse de către BNM pentru redresarea/soluționarea situației unei bănci comerciale aflate în stare de dificultate, se regăsesc în special în cuprinsul Legii instituțiilor financiare[1]. Procedurile speciale prevăzute de aceasta constau într-un șir de măsuri și anume: supravegherea specială, administrarea specială, măsuri de remediere sau lichidare silită. Cu toate acestea, criza bancară din ultima perioadă soldată cu acordarea unor credite de urgență de peste 15 mlrd. MDL sub garanția Guvernului și lichidarea a trei bănci, a demonstrat  ineficiența și lacunele cadrului normativ actual. De asemenea, criza financiară a demonstrat că există o lipsă semnificativă de instrumente adecvate la nivelul băncii centrale pentru gestionarea eficientă și în timp rapid a situațiilor băncilor în dificultate, situație ce s-a dovedit a avea un impact semnificativ asupra destabilizării întregului sector financiar-bancar. În aceste condiții, devine esențială nevoia unui cadru legal puternic, racordat la cele mai bune practici internaționale, care să poată preveni pe viitor situații de criză, și mai ales să conțină o paletă suficientă de instrumente ce ar putea fi utilizate. Respectiv, elaborarea cadrului legal, instituțional și regulator privind stabilitatea financiară reprezintă una din principalele acțiuni în vederea fortificării și reformării sectorului financiar-bancar din Republica Moldova. Mai mult ca atât, de realizarea calitativă a acțiunii date depinde în mare măsură reluarea cooperării cu partenerii de dezvoltare, în special FMI. La elaborarea acestuia s-a luat în calcul experiența statelor membre UE și prevederile Directivei 2014/59/UE[2] de instituire a unui cadru pentru redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții.

La nivelul UE, urmare crizei financiare severe care a izbucnit în anul 2008, a fost lansat un proces de reflecție în vederea constituirii unui regim unitar care să cuprindă norme detaliate pentru restructurarea și rezoluția instituțiilor de credit. Obiectivele urmărite la nivelul Uniunii, date publicității încă din luna octombrie 2009[3], cuprind principalele elemente ale noului cadru armonizat de gestiune a crizelor transfrontaliere în sectorul bancar. Acestea pornesc de la considerentul că, spre deosebire de regimul general al insolvenței, care are drept obiective principale un tratament corect și predictibil al creditorilor și maximizarea valorii activelor în vederea satisfacerii creanțelor lor, un cadru specific de soluționare a băncilor în criză trebuie să acorde prioritate obiectivelor de „politică publică”, precum stabilitatea financiară, continuitatea serviciilor oferite și integritatea sistemelor de plăți. După măsurile fără precedent luate începând cu toamna anului 2008 pentru recapitalizarea și garantarea băncilor din fonduri publice, Directiva 2014/59/UE, reprezintă concretizarea eforturilor de a crea un cadru eficace de gestiune a crizelor pentru instituțiile financiare transfrontaliere. Aceasta constituie și o reformă fundamentală a reglementării și supravegherii piețelor financiare, care pune bazele unui regim ce asigură că autoritățile își coordonează în mod eficace acțiunile și dispun de instrumente adecvate de intervenție rapidă pentru gestionarea dificultăților cu care se confruntă instituțiile de credit și celelalte instituții financiare.

În aceste condiții, proiectul de lege privind redresarea și rezoluția băncilor se prezintă a fi un nou instrument de intervenție statală, armonizat cu Directiva 2014/59/UE și considerat a fi necesar în special pentru a preveni ajungerea unei instituții bancare în stare de faliment. De asemenea, în cazul în care falimentul devine inevitabil, proiectul de lege urmărește să reducă la minimum consecințele negative, în sensul menținerii funcțiilor de importanță sistemică ale băncii, prin viabilizarea acesteia dacă este posibil, sau, după caz, prin transferul acestor funcții la o altă entitate. La realizarea proiectului s-a ținut cont și de angajamentele asumate de țara noastră în contextul Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, respectiv, regimul de redresare și rezoluție al băncilor armonizează cu cel existent la nivelul UE, care oferă autorităților statelor membre un set credibil de instrumente pentru a interveni suficient, rapid și la timp în cazul unei situații critice în care poate ajunge o bancă.

Termenul de ”rezoluția bancară”  în contextul proiectului de lege, descrie procesul de restructurare a unei instituții bancare de către o autoritate de rezoluție, prin utilizarea de instrumente și competențe de rezoluție pentru asigurarea continuității funcțiilor esențiale ale acestei instituții (de ex. depozite, operațiuni de plată), restaurarea viabilității sale, în totalitatea sau în parte, și lichidarea părții reziduale a acesteia. Respectiv, cadrul de gestionare a crizelor din sectorul financiar-bancar așa cum a fost conceput de autorii proiectului este structurat pe trei piloni: (i) pregătire, (ii) intervenția timpurie și (iii) rezoluția bancară, pentru fiecare pilon fiind stabilite condițiile declanșatoare, autoritățile implicate, competențele și instrumentele ce pot fi aplicate, precum și modalitatea de implementare a acestora. Totodată, proiectul de lege descrie și modalitatea de finanțare a rezoluției, derogările de la aplicarea altor acte normative, mecanismele de siguranță, căile de atac accesibile persoanelor care se consideră prejudiciate.

1. Pregătirea – prima etapă în cazul apariției nevoii de redresare a situației unei bănci sau aplicarea unui instrument de rezoluție se realizează prin elaborarea de către bancă a unui plan de redresare pe de o parte, și elaborarea de către BNM  a unui plan de rezoluție pe de altă parte. În cazul unor bănci cu impact sistemic semnificativ asupra sectorului bancar, planurile date vor conține elementele fundamentale prevăzute în proiectul de lege, iar în cazul unor bănci a căror structură și impact este de o complexitate mai redusă planurile pot conține cerințe simplificate. La elaborarea planurilor respective banca comercială cât și banca centrală se vor axa pe o conlucrare strânsă având drept obiectiv principal un impact cât mai redus asupra sistemului financiar al țării și a resurselor bugetului public. 

2. Intervenția timpurie – în cadrul acestei etape, BNM este autorizată să întreprindă anumite măsuri în privința unei bănci în cazul în care aceasta încalcă (sau este susceptibilă de a încălca) cerințele normative privind activitatea bancară. Măsurile respective se referă la un șir de acțiuni ce pot fi impuse băncii comerciale printre care: înlocuirea organelor de conducere, implementarea planului de redresare, modificarea strategiei de afaceri, modificări în structura juridică sau cea operațională (administratori numiți de BNM).

3.Rezoluția – aceasta presupune intervenția autorităților statului într-o bancă, în vederea restructurării acesteia cu scopul atingerii obiectivelor rezoluției. Obiectivele principale descrise în proiect țin de evitarea efectelor negative semnificative asupra stabilității financiare, în special prin prevenirea contagiunii asupra altor bănci, protejarea fondurilor publice, protejarea deponenților care intră sub incidența Legii privind garantarea depozitelor[4], protejarea fondurilor și activelor clienților. Totuși, pentru a nu crea un abuz, o acțiune de rezoluție poate fi dispusă doar atunci când sunt întrunite cumulativ următoarele condiții:

  • BNM consideră că banca comercială intră sau este susceptibilă de a intra într-o stare de dificultate majoră;
  • nu există nici o perspectivă rezonabilă potrivit căreia starea de dificultate majoră ar putea fi împiedicată;
  • acțiunea de rezoluție este necesară din perspectiva interesului public.

 

În cazul în care o bancă comercială întrunește toate condițiile de rezoluție, BNM poate aplica un șir de instrumente de rezoluție, individual sau în orice combinație, cu excepția instrumentului de separare a activelor, care se aplică numai împreună cu un alt instrument de rezoluție, pentru a evita orice potențial hazard moral. Legea nu prevede expres circumstanțele utilizării unui instrument sau altul, totuși, în situația în care se aplică instrumente de rezoluție, BNM are în vedere obiectivele rezoluției și alege acele instrumente care permit realizarea în cel mai înalt grad a obiectivelor considerate de aceasta ca fiind relevante pentru fiecare situație în parte.

Instrumentele de rezoluție care pot fi aplicate sunt:

  • Vânzarea afacerii – presupune transferul de către BNM către un potențial cumpărător viabil a acțiunilor sau altor instrumente de proprietate emise, precum și transferul activelor, drepturilor sau obligațiilor băncii;
  • Bancă-punte – presupune efectuarea transferurilor similare către o bancă creată în scopul de a primi și deține unele sau toate acțiunile, activele, drepturile și obligațiunile uneia sau mai multor bănci supuse rezoluției. Acest fapt se realizează în vederea păstrării funcțiilor critice și a vânzării ulterioare a băncii. Capitalul social al băncii-punte este deținut în totalitate de Ministerul Finanțelor;
  • Instrument de separare a activelor– prevede transferul activelor, drepturilor și obligațiunilor unei bănci sau a unei bănci-punte către o entitate de administrare a activelor. O astfel de entitate este o persoană juridică cu un capital social deținut în totalitate sau parțial de către stat, și este creată pentru a primi și deține activele băncii aflate sub rezoluție;
    • Recapitalizarea internă (bail-in) – în cadrul acestui instrument BNM dispune de mai multe competențe în ceea ce privește valoarea sumei rămase de plată aferentă datoriilor eligibile ale unei bănci supuse rezoluției. Acestea vor fi redirecționate spre recapitalizarea băncii supuse rezoluției din contul anumitor clase de creditori ai acesteia[5]. Totodată, aplicarea instrumentelor de rezoluție nu necesită acordul acționarilor băncii sau creditorilor acesteia. În esență, spre deosebire de mecanismul de bail-out, pierderile bancare urmează să nu mai fie acoperite din contul bugetului de stat (plătitorilor de taxe), ci de către acționari.

Măsurile de rezoluție în relațiile cu băncile vor fi finanțate din contul fondului de rezoluție bancară, astfel evitându-se utilizarea resurselor bugetare publice. Fondul dat va fi constituit din contribuțiile colectate din sectorul bancar volumul cărora trebuie să constituie până la data de 31 decembrie 2024 - 1% din volumul depozitelor garantate ale băncilor. Fondul de rezoluție bancară va fi administrat de către Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, iar utilizarea resurselor se va face doar în baza deciziei BNM.

La 29 iulie 2016, proiectul de lege dat a fost votat în primă lectură urmând ca deja în sesiunea de toamnă a Parlamentului să se revină la acesta pentru aprobare în lectură finală. Totodată, în cadrul discuțiilor parlamentare s-a convenit ca pentru lectura a doua autorii să lucreze asupra definitivării unui limbaj mult mai clar pentru textul de lege, precum și să fie excluse toate incoerențele de ordin tehnic.

Constatări și recomandări generale

  • Republica Moldova a avut nevoie de o criză bancară de proporții pentru a avea în sfârșit o legislație în domeniul rezoluției și redresării bancare. Din punct de vedere formal, aceasta este complet aliniată la cele mai bune practici internaționale și la mecanismelor europene. Din punct de vedere substanțial, ea vine să răspundă în special provocărilor ridicate de fraudarea mai multor bănci autohtone, dar și de riscurile ridicate de ultima criză financiară internațională. Tabelul de mai jos sintetizează rezultatele noilor măsuri de intervenție în detrimentului falimentului bancar, respectiv, coloana a treia prezintă rezultatele ipotetice ale proiectului de lege. Totodată, tabelul prezintă și impactul recapitalizării externe (soluție admisă inițial în cazul celor trei bănci lichidate cărora li s-au acordat credite de urgență sub garanția Guvernului) față de soluția nouă propusă - recapitalizarea internă. Astfel, prin intermediul procesului de bail-in, contribuabilii vor fi scutiți de a mai suporta costuri în urma unor fraude comise cu implicarea acționarilor și a managementului băncii, așa cum pare că se va întâmpla în perioada imediat următoare cu cele aproximativ 15,8 miliarde de lei acordate celor trei bănci lichidate (la moment, în cadrul comisiilor parlamentare este în discuție proiectul de lege privind emisiunea obligațiunilor de stat[6]).

Tabelul 1. Recapitalizarea internă vs. folosirea banului public sau falimentul bancar

Consecințe rezultate din acțiunile întreprinse

Modalități de redresare a situației unei bănci

Faliment Bancar

Recapitalizarea externă (folosirea banului public)

Recapitalizare internă (creditorii suportă pierderea)

Continuarea funcțiilor vitale ale băncii

NU

DA

DA

Stabilitatea financiară este menținută

Nu, în cazul unei bănci sistemice

DA

DA

Contribuabilul este scutit de a suporta costuri

DA

NU

DA

Depozitele garantate se păstrează în siguranță

DA

DA

DA

Depozitele negarantate se păstrează în siguranță

NU

DA

NU

Obligațiunile garantate se valorifică în limita garanției

DA

DA

DA

Obligațiunile negarantate se valorifică

NU

DA

NU

Sursa: Recapitalizarea internă – alternativă de preferat falimentului sau folosirii banului public, Bogdan Olteanu, Banca Națională a României 2016, compilație Expert-Grup.

Fiecare soluție aleasă de redresare a băncii implică anumite consecințe, și anume:

  1. În ipoteza intrării unei bănci în faliment, toți clienții și partenerii băncii sunt afectați – debitori, creditori și utilizatori de servicii de plată. Singurele categorii care suferă mai puțin sunt deținătorii de depozite garantate și obligațiunile garantate de anumite tipuri de contracte cu protecție adecvată. De subliniat faptul că nu vor exista costuri directe pentru contribuabil, iar stabilitatea financiară va fi afectată în acele situații în care banca intrată în faliment este una de importanță sistemică.
  2. În cazul recapitalizării externe – numită în plan internațional bail-out, această procedură va asigura continuitatea funcțiilor vitale ale băncii (carduri, conturi curente, etc.) și stabilitatea finanțării curente a companiilor. Depozitele garantate vor rămâne în siguranță, acoperite prin mecanismul de garantare, iar obligațiunile garantate vor fi acoperite legal în limita garanției. În ceea ce privește depozitele negarantate și celelalte creanțe negarantate (acțiuni, obligațiuni, etc.), decizia aparține celui care acoperă costurile din resurse publice, respectiv Guvernul. Acest sistem a fost aplicat cel mai recent în cazul celor trei bănci devalizate, cărora le-au fost acordate fonduri din rezervele BNM sub garanția Guvernului, iar toate creanțele negarantate și-au păstrat calitatea. În schimb, costul urmează a fi suportate de către contribuabil, prin acoperirea costurilor recapitalizării.
  3. Recapitalizarea internă – procesul de bail-in, va asigura continuitatea funcțiilor critice ale băncii, (sisteme de plăți, carduri, conturi curente, etc.) și stabilitatea finanțării curente a companiilor. Depozitele garantate vor rămâne în siguranță, acoperite prin mecanismul de garantare, iar obligațiunile garantate vor fi acoperite legal în limita garanției. În ceea ce privește depozitele negarantate și celelalte creanțe negarantate (obligațiuni, etc.), ele vor fi gestionate de către autoritatea de rezoluție cu scopul recuperării banilor pentru recapitalizare. În schimb, nu vor mai exista costuri suportate de către contribuabil.
  • În cazul în care o instituție nu prezintă un plan de redresare adecvat, autoritatea de supraveghere trebuie să aibă competența de a solicita acesteia luarea măsurilor necesare pentru remedierea deficiențelor majore ale planului. În procesul transpunerii Directivei 2014/59/UE în legislația națională, mai multe state europene s-au confruntat cu faptul că cerința dată ar putea afecta libertatea de a desfășura o activitate comercială, garantată prin articolul 16 din Cartadrepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Totuși, limitarea acestui drept fundamental este necesară pentru atingerea obiectivelor de stabilitate financiară. Mai precis, această limitare este necesară pentru consolidarea activității instituțiilor și pentru a evita o creștere excesivă a activităților instituțiilor sau a riscurilor asumate de către acestea, fără a avea capacitatea de a depăși dificultățile, de a acoperi pierderile și de a-și restabili baza de capital;
  • Un element important al proiectului de lege este garanția legală oferită creditorilor că în procesul de rezoluție și redresare a băncilor nu vor pierde mai mult decât din alternativa falimentului băncii. Cu toate acestea, suma maximă garantată de Fondul de garantare a depozitelor este una de doar 6 mii lei, extrem de mică în comparație cu limita impusă statelor membre UE (100 mii EUR). Totodată, schema de garantare a depozitelor nu se răsfrânge asupra persoanelor juridice. Astfel, din perspectiva păstrării încrederii deponenților în sectorul bancar, dar și a realităților economice actuale, se cere majorarea acestui plafon cel puțin până la echivalentul a 12 salarii medii pe economie;
    • Ținând cont de limitele temporale impuse de Foaia de parcurs privind agenda de reforme prioritare, proiectul de lege dat a fost elaborat într-un timp extrem de scurt, ceea ce nu a permis ajustarea deplină a altor acte legislative/normative ce dublează sau contravin legii date (Legea instituțiilor financiare, Legea cu privire la societățile pe acțiuni etc). Astfel, odată cu adoptarea Legii privind redresarea și rezoluția băncilor, procesul de consolidare a cadrului legislativ în domeniul financiar trebuie să continue cu eliminarea tuturor incoerențelor și lacunelor rămase;
    • Urmând experiența statelor membre UE, prevederi de redresare și rezoluție ar trebui extinse și asupra altor instituții financiare, cum ar fi companii de asigurări sau companii de micro-finanțare. Chiar dacă acestea nu au impact sistemic asupra lanțului financiar al țării, acestea rămân a fi destul de integrate cu sectorul bancar, fapt demonstrat și de ultimele evoluții din sectorul financiar nebancar.


[1] Legea instituțiilor financiare Nr. 550 din 21 iulie 1995

[2] Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții

[3] An EU Framework for Cross-border Crisis Management in Banking Sector (COM (2009)0561 final), http://ec.europa.eu/finance/bank/crisis_management/archive_en.htm

[4] Legea Nr.575 din 26.12.2003 privind garantarea depozitelor persoanelor fizice în sistemul bancar

[5] Creditorii băncii supuse rezoluției suportă pierderi ulterior acționarilor în conformitate cu ordinea priorității creanțelor acestora din cadrul procedurii de lichidare silită. Ținând cont că și deponenții reprezintă creditori ai băncii, prevederile legii se răsfrâng și asupra acestora, cu excepția acelor depuneri care intră sub incidența legislației privind garantarea depozitelor.

[6] Proiectul legii privind emisiunea obligațiunilor de stat în vederea executării de către Ministerul Finanțelor a obligațiunilor de plată derivate din garanțiile de stat nr.807 din 17.11.2014 și nr.101 din 01.04.2015, aflat în proces de examinare în cadrul comisiilor parlamentare cu numărul 257. http://parlament.md/ProcesulLegislativ/Proiectedeactelegislative/tabid/61/LegislativId/3278/language/ro-RO/Default.aspx

Print

Access the monitoring application

app6
apl1 en
aplicat6en
app7
apl2 en
aplicat71en
app8
apl3 en
aplicat8en

Projects

scoala en

lapunct en

budget en

You use the ADS Blocker component.
We do not use advertising elements, we only present our own products or donors that promote some projects. Some features may be blocked, please disable the ADS Blocker component.
Thanks for understanding!

Expert-Grup asks you: How the labor market in the Republic of Moldova, will change in the context of COVID-19 (choose top 3)?

×