Liceul „Petru Rareș” din Soroca: patru ani mai târziu după proiectul „Școala Mea”

Liceul „Petru Rareș” din Soroca Liceul „Petru Rareș” din Soroca
Publishing date: Thursday, 15 March 2018
Authors:
Views: 1936

Mereu când revin într-o școală simt nostalgia vremurilor când făceam și eu liceul. Și nu pentru că mi-e dor de anii de liceu, ci pentru că astăzi aș putea să fac mult mai mult pentru școala mea decât acum un deceniu. Asta am văzut la Liceul „Petru Rareș” din orașul Soroca. Am văzut că se face mult mai mult decât, de exemplu, acum patru ani.

În 2014, liceul era printre primele 20 de instituții de învățământ din Republica Moldova care și-au dorit să fie parte a proiectului „Școala Mea”, un proiect în care școala este evaluată la nivel de cheltuieli bugetare, transparența banilor și împărțeala lor. Să faci parte din acest proiect însemna să îți asumi să aplici metode de evaluare și să organizezi acțiuni care de multe ori, ca manager de instituție, îți dădeau mari bătăi de cap. Și nici rezultatele nu veneau imediat. Iar cel mai important rezultat era să te faci auzit printre părinți, elevi, profesori chiar și administrația locală ori partenerii regionali.

Directorul Liceului „Petru Rareș”, Dionisie Mitrofan, își amintește că a aplicat la proiect pentru că: „Am avut nevoie de „Școala Mea” pentru a le explica părinților cum se alcătuiește bugetul, unde se duc banii, câți bani vin și de unde vin”. Astăzi, lucruri simple la prima vedere, pe atunci însă reprezentau un început de cale. Școlile învățau să-și gestioneze bugetul, să decidă de sine stătător soarta fiecărui leu primit pentru fiecare elev. Dincolo de normele legale, directorul liceului respectă și normele morale. „Cum să nu știe părintele? Aceștia-s bani publici, nu sunt banii directorului. Sunt bani pentru copii”, îmi explică Dionisie Mitrofan.

Profesoara de limba română și adjuncta liceului, Cristina Prisăcari-Ilieș, are o altă „definiție” pentru experiența de acum patru ani. „Proiectul „Școala Mea” este cel care a permis limpezirea lucrurilor, deschiderea unor oportunități, clarificarea multor întrebări și datorită acestor lucruri a fost acceptat de noi, profesorii, și de părinți și elevi. Ni s-a părut un proiect condimentat frumos”, spune directoarea adjunctă în domeniul educației. Și îmi explică mai departe că „Din 2014 până astăzi, inovația în sistemul educațional o reprezintă implicarea elevilor și părinților în procesul educațional”. Iar în această direcție, la liceu s-au făcut pași concreți. A fost format Consiliul de administrație din care fac parte profesori, părinți și elevi. „Am dezvoltat și Consiliul de elevi care are rolul său deosebit, cel de a informa toți elevii din școală despre procesele și deciziile luate în școală”, ține să menționeze Cristina Prisăcari-Ilieș.

Președintele Consiliului de administrație al școlii este Natalia Zadeanciuc, decanul de vârstă printre profesorii de la Liceul „Petru Rareș”. Este învățătoare de clasele primare de peste patru decenii. Ultima generație de copii a petrecut-o acum patru ani, lăsând loc altor învățătoare mai tinere. A urmărit cu mult interes toate cele ce s-au întâmplat în anul când a fost realizat proiectul „Școala Mea”. Și acum doi ani, a fost propusă și aleasă în funcția de președinte al Consiliului de administrație, entitatea care decide cum se va împărți bugetul școlii. „Datorită acestei funcții, am învățat computerul. Am învățat prin metoda: apăs, să văd ce va ieși”, glumește doamna învățătoare. Iar dacă serios, președinta Consiliului crede că această funcție „este o responsabilitate extraordinar de mare, având în vedere că este o școală atât de mare și după numărul de elevi, dar și terenul pe care îl ocupă”. Liceul de la Soroca numără anul acesta 830 de elevi. Prin urmare, bugetul instituției, format în baza finanțării primite pentru fiecare elev, constituie peste 9 milioane de lei. Cheltuirea fiecărui leu este dezbătută la ședințele Consiliului de administrație. „Totul se face cu acordul părinților și cu susținerea lor. Dar și cu implicarea elevilor care ne spun ce și-ar dori ei pentru școala lor. De aceea, în ultimii ani, la liceu au apărut table interactive, laptop-uri noi, televizoare, toate cumpărate din bugetul școlii”. Mihaela Țaulean este singura elevă care face parte din Consiliul de administrație. De la începutul anului școlar, a participat la șase ședințe ale consiliului. „Eu văd acest consiliu ca o legătură între părinți, elevi și profesori. Deoarece, anume aici, așa simt eu, se discută și toate cele trei părți sunt mulțumite de deciziile luate. Desigur, există dezbateri și neînțelegeri, dar într-un final se găsește soluția cea mai bună”, este convinsă Mihaela.

Prin urmare, ceea ce acum patru ani, în cadrul proiectului „Școala Mea” era o provocare, astăzi reprezintă o aptitudine pe care și-a dezvoltat-o întreaga comunitate care se concentrează în jurul școlii. Vorbim despre colaborarea dintre părinți, elevi, profesori și administrația liceului. Implicarea lor în procesul de luare a deciziilor a sporit dorința de a face mai mult. Datorită acestui parteneriat, au fost găsite noi oportunități. Cea mai bună noutate pe care a primit-o liceul în 2017 a fost acceptarea instituției în calitate de beneficiar al proiectului „Reforma Învățământului în Moldova”. 700 de mii de dolari vor fi folosiți pentru reparația școlii. Clădirea instituției este una veche și voluminoasă. De aceea, au fost dezbateri lungi atunci când s-a pus în discuție ce se va repara în primul rând. „Mai întâi, au fost dezbateri în colectivul de profesori. Apoi la Adunarea generală a părinților. A fost prezentat proiectul de reparație. Și apoi părinții au venit cu ideile lor. Cel mai mult, părinții s-au bucurat că vor fi încălzite bine toate sălile de clasă. La această propunere, toată lumea a aplaudat”, povestește președinta Consiliului de administrație, Natalia Zadeanciuc. Înainte de adunarea generală a școlii, au fost create focus grupuri pentru a identifica cele mai grave probleme ale școlii. „Chiar am vrut să organizez focus grupuri pentru a vedea ce zice lumea. Eu am o părere și da, cam 90 la sută a coincis părerea mea și a profesorilor cu cea a părinților și elevilor”, povestește directorul Dionisie Mitrofan. Ca rezultat al consultărilor publice, s-a decis restaurarea acoperișului, termoizolarea pereților exteriori, schimbarea geamurilor școlii, instalarea unui nou sistem de încălzire a unui bloc din școală, repararea blocurilor sanitare și asigurarea căilor de acces pentru elevii cu cerințe educaționale speciale. Cam în vară, liceul se va transforma într-un șantier de construcții, spre bucuria întregii comunități.

De la directorul instituției am aflat că anual, din bugetul școlii, aproape un milion de lei rămân pentru a fi investiți în dezvoltarea școlii. „Anul acesta am înnoit bucătăria cantinei școlii. Am cumpărat un reșou nou, un cuptor mare și o mașină de tăiat fructe și legume”, aproape că se laudă Dionisie Mitrofan. Privind în urmă cu patru ani, directorul își amintește că „Înainte de „Școala Mea”, mai spuneam la părinți de una, de alta, dar nu era așa cum este acum, atât de detaliat, cu cifre, cu fotografii, cu rapoarte. Omul se uită și zice „Ia, uite, ce se face în școală”. Și numărul elevilor crește, respectiv, crește și bugetul”. Președinta Consiliului de administrație, Natalia Zadeanciuc, povestește că deciziile de cheltuire a banilor nu mai reprezintă o povară. „Este un proverb: un cap e bun, dar două sunt mai bune. Atunci când luai decizia de unul singur, mereu aveai temeri: oare eu procedez corect? Azi, când poți să te sfătuiești și cu părinții, și cu elevii, și cu profesorii, rămâi cu sufletul împăcat pentru că uite, ceea ce am zămislit eu, e necesar pentru toți”, spune cu zâmbetul pe buze fosta învățătoare de clasele primare.


Materialul a fost realizat de jurnalista Mihaela Gherasim în cadrul proiectului „Școala Mea – Responsabilizare socială pentru reforma educației din Republica Moldova”, implementat de către Centrul Analitic Independent Expert-Grup cu susținerea financiară a Băncii Mondiale, programul Parteneriatul Global pentru Responsabilizare Socială.

Print

Access the monitoring application

apl1 en

apl2 en

apl3 en

aplicat4

Projects

scoala en

lapunct en

budget en